— Ca să nu mai vorbim de… Cartea Verde, Finch? Serios? am spus eu.
— A fost doar o glumă, mama.
— O glumă rasistă. I-ai făcut o poză unei fete pe jumătate dezbrăcate care a leșinat și ai mai spus și ceva rasist la adresa ei.
— Îmi pare rău, a spus el, coborându-și glasul și privirea.
— Pentru ce ai făcut? Sau pentru că ai fost prins?
— Haide, mamă, încetează! Te rog. Chiar îmi pare rău.
— Ce a fost în capul tău? Serios acum, ce ai avut în minte?
— Nimic, a răspuns Finch, ridicând din umeri.
— Nimic? Nimic?! am izbucnit eu, doborâtă de răspunsul lui, deși poate că
era mai bine așa decât dacă ar fi avut intenții rele.
Cu toate acestea, rezultatul rămânea neschimbat. Prejudiciul era același.
VP - 23
Când am văzut că nu răspunde, m-am supărat și mai mult.
— Cum ai putut să faci așa ceva, Finch? Pur și simplu nu pricep. E atât de… crud! Nu așa te-am crescut noi!
— Mai mult decât atât, îți dai seama ce ai riscat? a intervenit și Kirk, ridicând în sfârșit tonul. Cât de prostesc și de iresponsabil a fost? Ai putea fi exmatriculat!
— Haide, tată, e absurd, a spus Finch.
— Ba nu e, am zis eu. E cât se poate de serios. La naiba, nu e vorba numai de Windsor. Ai putea fi dat în judecată!
— Pe ce temei? m-a întrebat Kirk, de parcă aș fi fost vreun expert în probleme juridice.
— Nu știu, nu sunt avocat, am zis, pe un ton ridicat. Defăimare?
Pornografie infantilă?
— Pornografie? Hai, mama, las-o baltă!
— Mda, poza e departe de a fi pornoșag, a intervenit Kirk.
— Porno, Kirk, nu mai spune nimeni pornoșag de douăzeci de ani!
— Da, că asta e problema esențială aici, a mormăit el.
— Uite ce e, au destul material cât să pornească un proces, am zis. Sunt sigură de asta. Pe scurt, fata și părinții ei pot oricând să ceară daune morale…
— Mamă, nu a fost nicio daună morală, a spus Finch.
— Nu? am întrebat eu, neîncrezătoare. De unde știi? Ai întrebat-o? Îți pasă măcar de sentimentele ei?
— O să fie bine, mama. Genul ăsta de lucruri se întâmplă tot timpul.
— Se întâmplă? Asta nu s-a întâmplat pur și simplu. Tu ai făcut să se întâmple! am început eu să țip din nou.
Kirk a ridicat mâna și a spus:
— Ascultați, nu e vorba despre fată.
— Nu e? am făcut eu. Dar despre ce e vorba atunci, Kirk? Luminează-mă.
Kirk și-a dres glasul:
— E vorba despre proasta lui judecată.
S-a întors spre Finch și a continuat:
— Fiule, ai judecat cu picioarele în seara asta, motiv pentru care ai putea să-ți pui în pericol viitorul. Chiar trebuie să te gândești…
— Nu doar să gândești, ci și să simți, l-am întrerupt eu pe Kirk. Nu poți să
te porți așa cu oamenii.
— Mamă, a fost doar…
— O lipsă de judecată, a sfârșit Kirk în locul lui.
