— Despre cine vorbești? Despre tipa care seamănă cu J. Lo?

— Da, ea, am zis eu.

— De ce? I-ai tras-o? m-a întrebat John, mestecând un pai și urmărind-o cu privirea cum se apropie de noi.

Era genul de tip gălăgios și arătos, în jurul căruia gravitau toate gagicile tari, mai ales prin baruri, la ore târzii.

— Nu, dar o să încerc, am zis, râzând. Iar apoi m-aș căsători cu ea.

— Daaa, bine, a râs și John, sărind de pe scaun.

— M-a bătut pe spate, iar când fata s-a apropiat suficient cât să ne poată

auzi, a adăugat:

— Noroc, amice!

Ea i-a aruncat o privire, apoi mi-a zâmbit, dându-și seama pentru ce îmi urase noroc.

— Pot să mă așez? a întrebat, arătând spre scaunul care acum era gol.

— Da, am zis, simțindu-i parfumul din păr.

Mirosea a o loțiune de plajă cu care se dădeau fetele. Cocos, poate. Am încercat să mă gândesc la ceva inteligent de spus, dar mintea mi-era goală, așa că am decis să spun adevărul:

— Nu le am cu replicile de agățat, dar… ești cea mai frumoasă fată pe care am văzut-o vreodată. Apoi, dându-mi seama cât de siropos sunase, am adăugat prostește: Din barul ăsta.

— Din barul ăsta zici? a întrebat ea, scoțând un hohot de râs răgușit și VP - 26

sexy, iar eu am observat că incisivul din stânga era adorabil de strâmb.

A privit în jur, întârziind asupra unui grup de fete nu foarte drăguțe care stăteau vizavi de mine.

— Bine, de peste tot, am clarificat eu, nemaipăsându-mi dacă era siropos sau nu.

Atât de drăguță era.

— Și asta nu e o replică de agățat? a întrebat ea.

Am identificat un ușor accent. Și mai bine. Eu am scuturat din cap și m-am bâlbâit:

— Nu… Ei bine, poate e… Dar nu vreau doar să te agăț. Vreau să aflu…

totul despre tine…

Din nou râsul acela.

— Totul?

— Totul, am spus, apoi am început cu întrebările. Cum te cheamă? câți ani ai? De unde ești?

— Beatriz. Douăzeci și cinci. Rio, mi-a răspuns ea, ultimul cuvânt rostogolindu-i-se de pe buzele pline, de aceeași culoare cu rochia.

— Din Brazilia?

Ea mi-a zâmbit și m-a întrebat dacă mai știam și alt Rio, timp în care chelnerul s-a apropiat de noi. Fără să ezite ca majoritatea fetelor, a comandat o băutură de care eu nu mai auzisem, pronunțând și mai mulți „r”.

A întins mâna după geanta ei mare, împletită, din care părea să vină un miros de iarbă sau poate tămâie, însă eu mi-am pus mâna peste a ei și i-am zis că am deja o notă de plată deschisă la bar.

— Ai și un nume? m-a întrebat ea, zâmbind și privindu-mă în ochi.

— Tommy… Tom… Thomas, m-am bâlbâit eu, pentru că eram strigat în toate cele trei feluri.

— Pe care îl preferi? a întrebat ea.

— Pe care îl preferi tu, am răspuns.

— Vreau să dansez, Thomas, a spus, îndreptându-și umerii și dându-și părul pe spate.

Am fost puțin uimit că alesese să-mi spună pe numele întreg, dar am încuviințat din cap când am auzit de dans.

— Orice în afară de asta, am spus, râzând.

Ea și-a țuguiat buzele prefăcându-se îmbufnată, iar eu m-am rugat ca, într-o zi cât mai curând, să ajungem să fim suficient de apropiați cât să se supere de-adevăratelea pe mine, să ne certăm violent și să ne sărutăm pasional.

— Te rog! a spus, înclinându-și capul într-o parte.

— Nu știu să dansez, am mărturisit eu, tocmai când barmanul terminase VP - 27

de preparat băutura și i-o pusese în față.

— Toată lumea știe să danseze, a spus ea, mișcând din umeri pe ritmul melodiei Free Bird. Doar te miști pe muzică.

Și-a stors felia de limetă în băutură, apoi a amestecat-o cu paiul subțire, înainte să ia prima gură. Uitându-mă la buzele ei cum se strâng în jurul marginii paharului și cum îi alunecă părul pe față, mi s-a îngreunat brusc respirația. Mi-am luat privirea de la ea, întrebându-mă dacă să-mi mai iau și eu ceva de băut. Deja aveam câteva la bord, dar nu mi-ar fi stricat ceva mai mult curaj. Am decis însă că nu era cazul, fiindcă voiam să-mi amintesc complet conversația noastră, așa că am întrebat-o ce căuta în Nashville. Mi-a spus că lucra ca bonă pentru niște gemeni din Brentwood și că avea weekendul liber. Alesese să vină în Nashville pentru muzică.

— Ești muziciană? am întrebat, intrigat, cu toate că erau muzicieni cu duiumul pe acolo.

Ea a încuviințat din cap.

— Sunt cântăreață. Sau cel puțin încerc.

— Ce fel de muzică?

— Sertanejo. Seamănă cu muzica din Brazilia… Despre petreceri și dragoste… și inimi frânte…

Eu am dat din cap, fascinant.

— Poate că într-o zi o să-mi cânți și mie?