— Ca să nu mai vorbim de… Cartea Verde, Finch? Serios? am spus eu.

— A fost doar o glumă, mama.

— O glumă rasistă. I-ai făcut o poză unei fete pe jumătate dezbrăcate care a leșinat și ai mai spus și ceva rasist la adresa ei.

— Îmi pare rău, a spus el, coborându-și glasul și privirea.

— Pentru ce ai făcut? Sau pentru că ai fost prins?

— Haide, mamă, încetează! Te rog. Chiar îmi pare rău.

— Ce a fost în capul tău? Serios acum, ce ai avut în minte?

— Nimic, a răspuns Finch, ridicând din umeri.

— Nimic? Nimic?! am izbucnit eu, doborâtă de răspunsul lui, deși poate că

era mai bine așa decât dacă ar fi avut intenții rele.

Cu toate acestea, rezultatul rămânea neschimbat. Prejudiciul era același.

VP - 23

Când am văzut că nu răspunde, m-am supărat și mai mult.

— Cum ai putut să faci așa ceva, Finch? Pur și simplu nu pricep. E atât de… crud! Nu așa te-am crescut noi!

— Mai mult decât atât, îți dai seama ce ai riscat? a intervenit și Kirk, ridicând în sfârșit tonul. Cât de prostesc și de iresponsabil a fost? Ai putea fi exmatriculat!

— Haide, tată, e absurd, a spus Finch.

— Ba nu e, am zis eu. E cât se poate de serios. La naiba, nu e vorba numai de Windsor. Ai putea fi dat în judecată!

— Pe ce temei? m-a întrebat Kirk, de parcă aș fi fost vreun expert în probleme juridice.

— Nu știu, nu sunt avocat, am zis, pe un ton ridicat. Defăimare?

Pornografie infantilă?

— Pornografie? Hai, mama, las-o baltă!

— Mda, poza e departe de a fi pornoșag, a intervenit Kirk.

— Porno, Kirk, nu mai spune nimeni pornoșag de douăzeci de ani!

— Da, că asta e problema esențială aici, a mormăit el.

— Uite ce e, au destul material cât să pornească un proces, am zis. Sunt sigură de asta. Pe scurt, fata și părinții ei pot oricând să ceară daune morale…

— Mamă, nu a fost nicio daună morală, a spus Finch.

— Nu? am întrebat eu, neîncrezătoare. De unde știi? Ai întrebat-o? Îți pasă măcar de sentimentele ei?

— O să fie bine, mama. Genul ăsta de lucruri se întâmplă tot timpul.

— Se întâmplă? Asta nu s-a întâmplat pur și simplu. Tu ai făcut să se întâmple! am început eu să țip din nou.

Kirk a ridicat mâna și a spus:

— Ascultați, nu e vorba despre fată.

— Nu e? am făcut eu. Dar despre ce e vorba atunci, Kirk? Luminează-mă.

Kirk și-a dres glasul:

— E vorba despre proasta lui judecată.

S-a întors spre Finch și a continuat:

— Fiule, ai judecat cu picioarele în seara asta, motiv pentru care ai putea să-ți pui în pericol viitorul. Chiar trebuie să te gândești…

— Nu doar să gândești, ci și să simți, l-am întrerupt eu pe Kirk. Nu poți să

te porți așa cu oamenii.

— Mamă, a fost doar…

— O lipsă de judecată, a sfârșit Kirk în locul lui.

— Ei bine, din păcate nu este așa de simplu, am spus.

Și asta pentru că, în adâncul meu, știam că, și dacă toată lumea ar fi șters VP - 24

fotografia din telefoane, Lyla, părinții ei și directorii de la Windsor nu ar fi prins niciodată de veste, iar Finch ar fi regretat sincer, nimic nu avea să mai fie la fel. Cel puțin, pentru unul dintre noi.

VP - 25

Capitolul 4

Tom

Nu o să uit nicicând momentul în care am zărit-o pentru prima oară pe Beatriz. Eram la o speluncă din Five Points, pe vremea când estul orașului Nashville nu devenise încă un loc de întâlnire al hipsterilor și unde totul era o speluncă. Spelunca mea. Nu era locul unde te-ai fi așteptat să vezi o fată

frumoasă, cu atât mai puțin neînsoțită, însă a intrat singură, ceea ce era ademenitor în sine. Întâmplarea făcea să fie și genul meu, cu păr și ochi negri, piele bronzată și rotunjimi interesante. Și nici rochia roșie, mulată pe trup, nu o dezavantaja câtuși de puțin.

— Nici să nu te gândești, i-am spus eu amicului meu John, fără să-mi iau privirea de la ea.

John a râs.