Am tras de câteva ori aer în piept, încercând să rămân calmă și sperând să

existe o explicație pentru toate acestea. Cel puțin, imaginea nu părea să aibă

vreo legătură cu Finch.

— Ai citit descrierea? m-a întrebat Kathie, încă ținându-mi telefonul în față.

M-am zgâit din nou la poză, iar de data asta am deslușit numele lui Finch, precum și cuvintele trecute pe fotografie, care se pierdeau pe fundalul cuverturii. Le-am citit în gând, cu glasul lui Finch: Se pare că a tras Cartea Verde2.

Inima mi s-a făcut cât un purice, realizând că nu găseam nimic în apărarea fiului meu.

— Îmi pare rău, a spus Kathie, îndepărtând ușor telefonul și vârându-l înapoi în geantă. Urăsc că s-a întâmplat asta tocmai în seara când tu și Kirk urmează să primiți premiul… dar m-am gândit că ar trebui să știi.

— Îți mulțumesc, am răspuns, și oricât de mult mi-aș fi dorit să împușc mesagerul (sau măcar s-o plesnesc peste față), știam că ea nu avea nicio legătură cu asta. Trebuie să plec acum… Trebuie să mă întorc la Kirk.

— Firește, a șoptit ea sumbru, bătându-mă ușor pe braț. Fiți binecuvântați, Nina, o să mă rog pentru voi toți!

∵

În treizeci de minute, eu și Kirk eram acasă, iar eu mai primisem imaginea de la alte două prietene, inclusiv de la o Melanie cuprinsă de isterie, care recunoscuse dormitorul fiului ei și se grăbise să ajungă acasă la fel ca noi.

— La ce naiba se gândea? ne-am întrebat eu și Kirk stând față în față la bufetul din bucătărie.

— Nu-mi dau seama, a răspuns el, dând din cap. Poate a fost o glumă

stupidă?

— O glumă rasistă, mai degrabă, am zis eu, cuprinsă de un nou val de disperare.

— Ei bine, nu e neapărat rasistă per se…, a completat Kirk.

2 Joc de cuvinte: Green Card sau Cartea Verde reprezintă viza de rezidență permanentă în Statele Unite.

VP - 20

— Serios? Cartea Verde? Este cât se poate de rasist! Kathie a spus că fata este hispanică.

— Nu arată a hispanică… Arată ca o… brunetă. Poate italiancă.

Eu l-am privit lung pentru o clipă, apoi am scuturat din cap, nemaiavând nicio replică.

— Kathie nu le știe pe toate, a continuat Kirk, întinzând mâna după sticla de whisky pe care o lăsase pe bufet.

Am împins sticla departe de el.

— În regulă, Kirk. Chiar dacă fata nu e hispanică, tot e un comentariu jignitor și rasist la adresa hispanicilor, am spus eu, cu tonul ușor ridicat. Și, indiferent de etnia acelei fete, are sfârcul la vedere! Deci dacă a făcut asta, în glumă sau nu…

— Atunci a dat de necaz, a spus Kirk. Evident. Dar poate că asta nu e toată

povestea…

— Adică?

— Nu știu. Poate cineva i-a luat telefonul. Poate e o imagine trucată.

Habar n-am, Nina. Dar încearcă să te calmezi. O să-i dăm de capăt cât de curând.

Am încuviințat din cap și am tras adânc aer în piept, dar, înainte să pot răspunde, am auzit ușa din față deschizându-se și pașii lui Finch în hol.

— Suntem în bucătărie! am strigat eu. Poți veni puțin aici, te rog?

O secundă mai târziu, fiul nostru și-a făcut apariția, îmbrăcat cu un tricou albastru deschis și niște pantaloni scurți, kaki. Părul lui blond, ondulat, era mai răvășit decât de obicei, întreaga lui înfățișare părând deodată neglijentă

într-un mod studiat.

— Hei, a spus el, ducându-se direct la frigider.

Ne-a aruncat doar o privire, pe urmă l-a deschis și a rămas nemișcat preț

de câteva secunde. A scos un pachet cu șuncă feliată. A scos câteva felii, apoi a aruncat pachetul înapoi în frigider, închizând ușa cu cotul.

— Nu vrei să-ți faci un sandviș? am întrebat eu.

— Prea mare deranjul, a răspuns Finch.

— Ce zici de o farfurie? am spus, începând să fierb de furie. Poți măcar să

pui aia pe o farfurie?

El a scuturat din cap, a rupt un prosop de hârtie de pe rolă și s-a îndreptat înspre sufragerie, în timp ce-și îndesa feliile de șuncă în gură.

— Unde pleci? am strigat după el.

— Să mă uit la televizor, a răspuns, fără să privească înapoi.

— Vino înapoi aici, te rog, am spus, ocolind bufetul ca să stau alături de Kirk. Eu și tatăl tău vrem să discutăm ceva cu tine.

M-am uitat la Kirk, care avea o expresie degajată pe chip, în timp ce bătea VP - 21

darabana pe marginea bufetului. I-am dat un ghiont cu cotul și a arborat o față încruntată.

— Ascult-o pe mama ta, Finch! a făcut el. Vrem să discutăm…

Finch s-a întors, arătând mai degrabă confuz decât îngrijorat, iar eu mă

întrebam oare cât de mult băuse.

— Care-i treaba? a întrebat el, vârându-și ultima bucată de șuncă în gură