pentru toți copiii noștri. Vă mulțumesc mult. Noapte bună!
În vreme ce din mulțime a mai răsunat o rundă de aplauze, iar câțiva dintre prietenii noștri apropiați s-au ridicat chiar și în picioare, Kirk s-a întors spre mine și mi-a făcut cu ochiul. Știa că dăduse lovitura.
— Perfect, i-am șoptit eu.
Doar că lucrurile erau departe de a fi perfecte.
Pentru că tocmai în acel moment, fiul nostru, care era în celălalt capăt al orașului, lua cea mai proastă decizie din viața lui.
VP - 10
Capitolul 2
Tom
Numiți-o intuiție paternă dacă vreți, dar știam că se întâmpla ceva rău cu Lyla dinainte să aflu de-adevăratelea. Pe de altă parte, poate, instinctul meu nu avea nimic de-a face cu intuiția, nici cu legătura noastră strânsă și nici cu faptul că o crescusem de unul singur de când avea patru ani. Poate că avea pur și simplu legătură cu ținuta sumară cu care încercase să iasă din casă cu doar câteva ore în urmă.
Făceam curățenie în bucătărie atunci când s-a strecurat pe lângă mine îmbrăcată cu o rochie atât de scurtă, încât i se vedea partea de jos a fundului
– o parte a corpului ei pe care cei opt sute de urmăritori de pe Instagram ajunseseră să o cunoască foarte bine, mulțumită numeroaselor poze
„artistice” (după cum le numea Lyla) în bikini pe care le postase înainte să
institui o regulă clară care interzicea pozele în costum de baie pe rețelele de socializare.
— Pe curând, tată, a zis ea cu o nonșalanță exersată.
— Stai așa, am făcut eu, blocându-i drumul spre ușă. Unde crezi că te duci?
— Acasă la Grace. Acum a venit să mă ia, a spus Lyla, arătând cu degetul înspre fereastra care dădea în fața casei. Vezi?
— Ce văd eu, am zis, privind pe fereastră la Jeep-ul alb al lui Grace, este că-ți lipsește partea de jos a rochiei.
Ea și-a dat ochii peste cap, aruncându-și o geantă enormă de pânză peste un umăr. Observasem că nu era machiată. Încă. Nu eram pasionat de jocuri de noroc, dar aș fi pariat pe o sută de dolari că, până ajungeau la Five Points, avea să apară și porcăria aia neagră de și-o dădea Lyla pe la ochi, împreună
cu perechea de botine care să ia locul adidașilor cu șireturi dezlegate pe care îi avea acum în picioare.
— Se numește modă, tata.
— Ai împrumutat obiectul ăsta la modă de la Sophie? am întrebat eu, făcând referire la fetița de care avea grijă în timpul liber. Deși s-ar putea să
fie prea scurtă chiar și pentru ea.
— Ha, ha, ce amuzant, m-a privit Lyla lipsită de expresie, o buclă de păr negru acoperindu-i un ochi. Ar trebui să te apuci de stand-up.
— Bun, fii atentă, Lyla, nu ieși din casă îmbrăcată așa.
VP - 11
Am încercat să-i vorbesc pe un ton scăzut și calm, așa cum ne sfătuise un psiholog să vorbim cu adolescenții la un curs recent ținut la școala Lylei. Ne întorc spatele atunci când țipăm, ne spusese doamna aceea pe o voce la fel de uniformă. Eu privisem de jur-împrejurul amfiteatrului, surprins să văd cât de mulți părinți își luau notițe. Oamenii ăștia chiar credeau că aveau timp să-și consulte carnețelul în vâltoarea momentului?
— Ta-aata, s-a plâns Lyla. Nu vreau decât să mă duc la Grace să învăț
împreună cu ea și alte câteva persoane…
— Să înveți? Într-o sâmbătă seara? Pe bune? Drept cine mă iei?
— Se apropie examenele… și avem proiectul ăsta mare de grup. Și-a deschis ghiozdanul, de unde a scos manualul de biologie, vârându-mi-l sub nas, drept dovadă. Vezi?
— Și cam câți băieți sunt în proiectul ăsta de grup?
Ea a încercat să-și înăbușe un rânjet, fără succes.
— Du-te și schimbă-te! Acum! am spus, arătând cu degetul înspre dormitorul ei, mintea fiindu-mi înțesată de posibilitățile îngrozitoare ale unei adevărate lecții de biologie pe care ar fi putut s-o afle pe pielea ei îmbrăcată în rochia aia.
— Bine, dar fiecare minut pe care îl pierd certându-mă cu tine înseamnă
un punct în minus din nota mea.
— O să mă mulțumesc cu un opt și cu o rochie mai lungă, am zis, întorcându-mă la curățenie ca să îi arăt astfel că discuția se încheiase.
Simțeam cum mă țintuia cu privirea, apoi, cu coada ochiului, am zărit-o bătând din picior și îndepărtându-se cu pași mari de-a lungul holului. Câteva minute mai târziu, s-a întors îmbrăcată cu o rochie ca un sac, care nu făcea decât să mă îngrijoreze și mai mult, căci îmi confirma faptul că urma să se schimbe – imediat după ce avea să se și machieze.
— Nu uita: să fii înapoi până la 11, am zis, deși nu aveam cum să-i impun acest lucru, de vreme ce eu însumi aveam să mă întorc mult mai târziu de atât. Eram tâmplar de meserie, dar, ca să fac niște bani în plus, lucram câteva nopți pentru Uber și Lyft, iar sâmbăta era cea mai profitabilă noapte a mea.
— Dorm la Grace, ți-am spus.
Am oftat, fiindcă îmi aminteam vag că îi dădusem voie și pentru că
