— Rămâneți peste noapte, doamnă? a întrebat el.
I-am răspuns că nu, venisem pentru gală. El a încuviințat din cap, oferindu-mi mâna, în timp ce eu mi-am adunat fusta din dantelă neagră și am pășit pe trotuar. În fața mea, Melanie vorbea unui grup de prieteni și cunoștințe. Aceiași ca întotdeauna. S-a grăbit înspre mine, trimițându-mi bezele și complimentându-mă.
— Și tu arăți nemaipomenit! Ăia sunt noi? am întrebat eu, întinzând mâna spre fața ei și atingând ușor o pereche superbă de cercei lungi, cu diamante.
VP - 7
— Proaspăt cumpărați, dar vintage, mi-a răspuns ea. Ultimul cadou drept scuză de la știi tu cine.
Eu am zâmbit și m-am uitat în jur după soțul ei.
— Chiar, Todd unde e?
— În Scoția. Excursia de golf cu băieții, mai știi? a făcut ea, dându-și ochii peste cap.
— Așa e, am zis eu, gândindu-mă că era greu să ții pasul cu extravaganțele lui Todd.
Era mai rău decât Kirk.
— O să-l împărți pe domnul cu mine în seara asta? a întrebat Melanie cu o mișcare din umeri, pe când Kirk a ocolit mașina și ni s-a alăturat.
— Sunt sigură că n-are nimic de obiectat, am spus eu, zâmbind.
Cu o cochetărie desăvârșită, Kirk a încuviințat din cap, sărutând-o pe Melanie pe amândoi obrajii.
— Arăți uimitor! i-a spus el.
Ea a zâmbit și i-a mulțumit, după care a strigat:
— Doamne, am auzit veștile fabuloase! Princeton! Cred că nu vă mai încăpeți în piele de mândrie!
— Suntem. Îți mulțumim, Mel… Beau a luat decizia finală? a întrebat Kirk, îndreptând atenția către fiul lui Melanie. Prietenia lui cu Finch, care data încă din clasa întâi, era adevăratul motiv pentru care eu și Melanie devenisem atât de apropiate.
— Pare că este Kentucky, a răspuns Melanie.
— Bursa întreagă?
— Jumătate, a spus Melanie, radiind.
Beau era un student mediocru, dar un jucător de baseball grozav și primise oferte asemănătoare de la o mulțime de facultăți.
— Tot e impresionant. Bravo lui! a spus Kirk.
De ani buni aveam senzația că soțul meu era invidios pe cariera sportivă a lui Beau. Îi acuza deseori pe Melanie și pe Todd că erau enervanți și că se lăudau prea mult cu performanțele fiului lor. Însă acum lui Kirk îi venea ușor să fie amabil. La urma urmelor, Finch ieșise învingător. Princeton bătea baseball-ul. Sau cel puțin așa vedea lucrurile soțul meu.
Pe când Melanie s-a îndepărtat ca să întâmpine un alt prieten, Kirk m-a anunțat că se ducea să caute barul.
— Vrei ceva de băut? m-a întrebat el.
Era destul de amabil de obicei la începutul serii. Spre finalul ei devenea cam arțăgos.
— Da, dar vin cu tine, am spus eu, hotărâtă să ne petrecem timpul împreună, chiar dacă ne aflam în mijlocul unei mulțimi de oameni. Te rog, VP - 8
putem să nu stăm până târziu?
— Da, sigur, a spus Kirk, strecurându-și mâna în jurul taliei mele și îndreptându-ne astfel spre holul strălucitor al hotelului.
Restul serii s-a desfășurat după scenariul tipic al unei nopți de gală, începând cu niște cocktailuri și cu o licitație tăcută. Nu-mi doream ceva anume, însă amintindu-mi că banii erau pentru o cauză nobilă, am licitat pentru un inel elegant cu safir. Între timp, am sorbit dintr-un pahar de Sauvignon Blanc, am făcut conversație și i-am amintit lui Kirk să nu bea prea mult.
La un moment dat, a sunat clopoțelul care ne anunța cina, barul din hol s-a oprit din servit, iar noi am fost conduși într-o uriașă sală de bal, ca să ne găsim mesele alocate. Eu și Kirk eram în față, pe centru, alături de alte trei cupluri pe care le cunoșteam destul de bine, plus Melanie, care mă distra copios criticând decorul (aranjamentele florale erau prea înalte), mâncarea (iar pui?) și ținuta complet nepotrivită, roșie, respectiv maro, a celor doi copreședinți ai galei (cum de nu s-au vorbit să se asorteze?).
Apoi, în timp ce o armată de chelneri ne-a adus deserturile standard cu mousse de ciocolată, cei care prezidau gala ne-au pomenit pe mine și pe Kirk, lăudându-ne pentru dedicarea arătată acestei cauze, precum și multor altora. M-am ridicat în picioare, emoțiile cuprinzându-mă puțin atunci când am auzit: Fără alte introduceri, vi-i prezentăm pe… Nina și Kirk Browning.
În timp ce mulțimea aplauda, eu și Kirk ne-am ridicat și ne-am croit drum înspre cele câteva trepte care duceau pe scenă. Cu mâna mea într-a lui, am urcat, inima bătându-mi nebunește din cauza adrenalinei, aflându-mă în lumina reflectoarelor. Când am ajuns în dreptul podiumului, Kirk a făcut un pas în față spre microfon, în vreme ce eu am rămas lângă el, cu umerii drepți și un zâmbet încremenit pe față. După ce aplauzele s-au stins, Kirk a început să vorbească, adresându-se mai întâi co-președinților, diverselor comitete, apoi invitaților și tuturor donatorilor. A menționat apoi motivul pentru care ne aflam acolo în acea seară, cu un glas sobru. M-am uitat la profilul lui și la cât de chipeș era.
— Soția mea, Nina, și cu mine avem un fiu pe nume Finch, a spus el. Iar Finch, întocmai ca unii dintre copiii dumneavoastră, va absolvi liceul peste doar câteva luni. În toamnă va începe facultatea.
Am privit dincolo de luminile strălucitoare, înspre marea de chipuri, în vreme ce Kirk și-a continuat discursul:
— În ultimii optsprezece ani, întreaga noastră viața s-a învârtit în jurul lui. El este tot ce avem mai scump pe lume, a zis, apoi a făcut o pauză de câteva secunde ca să-și coboare privirea, înainte să adauge: Și nu-mi pot închipui oroarea de a-l pierde.
VP - 9
Mi-am coborât și eu privirea, încuviințând din cap, cuprinsă de o durere sfâșietoare și plină de compasiune pentru familia devastată din pricina suicidului. Însă în timp ce Kirk a continuat să vorbească despre organizație, mintea mi-a rătăcit înapoi la viața noastră, la fiul nostru. Și la toate oportunitățile care îi apăreau dinainte.
Am revenit la realitate tocmai când soțul meu spunea:
— Și, în încheiere, aș vrea să vă spunem că eu și Nina suntem atât de onorați să ne alăturăm acestei cauze importante… Aceasta este o luptă
