Câteva minute mai târziu, după ce Polly l-a atras pe Finch într-o dramă, eu și Grace am urcat la etaj și ne-am alăturat unui grup de necunoscuți care se relaxau în dormitorul lui Beau, fumând țigări electronice și ascultând muzică de drogați. Am tras și noi câteva fumuri și am băut niște bere din proviziile făcute de Beau în cadă, însă în cele din urmă Grace a declarat VP - 55
atmosfera ca fiind „mult prea relaxată”, și am coborât din nou. Simțindu-mă
ușor amețită și obosită, i-am spus că mă duc să mă odihnesc puțin, așa că m-am întins în patul lui Beau și am închis ochii câteva secunde. Grace a spus că
e în regulă și a promis că se întoarce. Și ăsta a fost ultimul lucru pe care mi-l amintesc înainte să ațipesc.
Apoi m-am trezit pe podeaua băii de acasă, vomitând și plângând lângă
tata.
VP - 56
Capitolul 7
Tom
Toată noaptea următoare, Lyla a continuat să mă implore să nu, și citez,
„îl torn pe Finch”. A scos la înaintare toate motivele posibile și imposibile. Că
exageram. Că Finch e de obicei un tip de treabă și nu vrem să îi stricăm viitorul. (A, ba da, vreau.) Că fac „prea mare caz din asta”, că nu ar face decât să atragă și mai mult atenția asupra fotografiei și că poate chiar o să ajungă
să aibă probleme pentru că a băut la petrecere. (Cele mai solide argumente, dar niște riscuri pe care eram dispus să mi le asum în schimbul dreptății.) Am pretins că o să mă mai gândesc, șovăind uneori o clipă sau două, însă
luni dimineața, când am oprit pe aleea circulară din fața școlii ei plină cu toți acei copii bogați și îngâmfați, am știut că nici mort nu aveam să o las baltă.
Ce fel de mesaj despre stima de sine i-aș fi transmis?
— Să ai o zi frumoasă, tata, mi-a spus Lyla, cu ochi rugători, în timp ce cobora din mașină.
— Și tu, scumpo, i-am zis, ferindu-mi privirea.
Ea a continuat să mă privească, apoi mi-a șoptit:
— Te rog, nu suna azi la școală, tată.
— Te iubesc, i-am răspuns.
— Și eu te iubesc, a zis, închizând ușa.
Am urmărit-o câțiva pași, înainte să plec, simțindu-mă îngrețoșat.
După ce am lăsat-o, m-am dus la atelier, dar am rămas în mașină, căutând numărul directorului de la Windsor. Lyla îl numea domnul Q și părea să-l placă, însă în cele câteva ocazii când l-am întâlnit, mie unuia mi-a lăsat o senzație de intelectual elitist. Așa că m-am pregătit pentru cel mai rău scenariu posibil, în timp ce îi tastam numărul de telefon. Nu-mi închipuiam că i-ar fi ținut numaidecât partea lui Finch, dar știam cum merge lumea. În primul rând, cine se aseamănă, se-adună. În al doilea rând, tipii ca Finch mereu scăpau basma curată – o viață de fapte lipsite de urmări fiind probabil motivul pentru care ajunsesem în acest punct oricum.
Am strâns din dinți, ascultând tonul telefonului sunând. Mi-a răspuns o femeie.
— Biroul domnului Quarterman.
— Dumnealui este, vă rog?
M-a informat că domnul Quarterman era într-o ședință, apoi a întrebat VP - 57
dacă voiam să îi transmit un mesaj.
— Da. Da, vă rog, am zis eu tăios. Sunt Tom Volpe. Tatăl Lylei Volpe. Din clasa a zecea.
— În regulăăă. Și sunați… în legătură cuuu…?
M-am enervat. Sincer să fiu, femeia asta nu avea de unde să știe că sunam în legătură cu o chestiune serioasă. Însă tot mă irita tonul ei blazat. Am tras aer în piept și am spus:
— În legătură cu o poză jignitoare care i s-a făcut fiicei mele de către un alt student de la Windsor.
— Ce ați spus? a făcut, de parcă eu o jignisem pe ea.
Începuse să-mi crească tensiunea, așa că am rostit cuvintele exagerat de rar.
— Unul dintre studenții de la Windsor… un băiat pe nume Finch Browning, i-a făcut o poză fiicei mele, Lyla, la o petrecere, weekendul trecut… Era adormită și i se vedea un sân. După ce a făcut fotografia, i-a pus o descriere rasistă, înainte să o trimită prietenilor lui. Sunt mai mult decât înfuriat și aș dori să discut despre această chestiune cu Walter Quarterman.
Astăzi.
— Da, da, desigur, domnule Volpe, a spus ea, tonul ei schimbându-se radical și exprimând îngrijorare. Încerc să dau numaidecât de dumnealui. Pe ce număr ați dori să vă contacteze?
I-am dat numărul de mobil și i-am închis fără să-mi iau la revedere.
Câteva secunde mai târziu, telefonul a sunat din nou.
— Alo? Tom la telefon, am răspuns eu.
