— Domnule Volpe?
— Da.
— Sunt Walter Quarterman. Mi s-a spus că m-ați sunat.
Vocea îi era mai caldă decât îmi aminteam atunci când îl întâlnisem în persoană, aproape blândă. M-a dezarmat, dar nu destul cât să mă pierd în politețuri. Dimpotrivă, am trecut direct la subiect, povestindu-i întreaga întâmplare și neomițând niciun detaliu, inclusiv faptul că Lyla consumase alcool. Nu m-a întrerupt deloc și m-a așteptat până am terminat tot ce am avut de zis, ca să-mi spună că deja văzuse poza, pe care un alt părinte i-o trimisese peste weekend.
M-am simțit deopotrivă ușurat și mânios. Mă bucuram că o văzuse – era greu de surprins caracterul jignitor al descrierii prin cuvinte. Dar eram cu atât mai enervat că el, la fel ca alții, o văzuseră pe fetița mea în halul ăla. Și de ce nu mă sunase el primul?
— Ați văzut și descrierea? am întrebat eu.
— Da, a răspuns el. Era îngrozitoare. Îmi pare atât de rău!
VP - 58
M-am mai liniștit puțin când mi-a spus că deja discutase cu părinții lui Finch.
— Vă asigur că îi vom da de capăt și vom trata chestiunea cu seriozitate.
Vorbea calm, deloc îngâmfat.
— Vă mulțumesc, am zis eu.
— Dar trebuie să vă informez în legătură cu un lucru, domnule Volpe. Am ezitat dacă să aduc acest lucru în discuție sau nu, deoarece este auxiliar subiectului nostru, dar consumul de alcool, chiar și în afara campusului, este împotriva Codului de Conduită de la Windsor, știți, nu?
— Da, știu, am răspuns eu.
Deși făcusem niște cercetări cu o seară în urmă și citisem online codul de la Windsor, nu era specificată nicio pedeapsă pentru primul caz de consum de droguri sau alcool, ci se dădea un simplu avertisment notat în dosarul studentului. Aceasta era prima abatere a Lylei, și, în mintea mea, nu ar fi făcut decât să repete discuția noastră despre băut, servind ca o atenționare pe viitor. I-am spus acest lucru lui Quarterman, apoi am adăugat:
— Să știți că iau chestiunea băutului foarte în serios.
— Îți mulțumesc, a răspuns. Ai fi surprins, Tom, să afli că mulți părinți nu o fac… Este mult mai dificil când studenții primesc semnale mixte de la adulții din viața lor.
— Într-adevăr, am zis eu, apoi, șovăind, am adăugat: Mama Lylei este alcoolică.
— Îmi pare rău, a spus el, chiar părând sincer.
— E în regulă, am zis eu. Nu face parte din viețile noastre… E doar… o parte din istoria medicală a fiicei mele… Din acest motiv am menționat-o.
— Desigur.
— Și drept urmare a faptului că a băut, ar trebui să știți că fiica mea era leșinată când i s-a făcut fotografia. Nu a pozat pentru ea… Era inconștientă…
Complet vulnerabilă.
— Știu, Tom.
— Într-un fel, descrierea mă supără mai mult decât imaginea în sine, am zis eu.
Dacă era să fiu dureros de sincer cu mine însumi, puteam să mă imaginez și pe mine făcând o fotografie asemănătoare, adolescent fiind – dacă aș fi crescut în era telefoanelor mobile, aș fi băut ceva înainte și aș fi văzut o fată
cu un sân ieșindu-i din rochie. Descrierea, însă, era cu totul altceva. Nu numai că era ignorantă – Lyla era la fel de americancă pe cât era băiatul acela –, dar și jignitoare.
— A întrecut cu mult limita.
— Sunt sută la sută de acord.
VP - 59
— Trebuie să fie pedepsit.
— Da. Și cel mai probabil va fi.
Primul semnal de alarmă din conversație. Deja simțeam că cinismul meu obișnuit escalada, laolaltă cu o doză de ură de sine pentru faptul că-l lăsasem să mă manipuleze astfel.
— Probabil? am făcut eu. Îmi pare rău, dar există vreun dubiu? Am văzut amândoi fotografia. Am citit amândoi descrierea. Nu pare să existe niciun factor contradictoriu.
— Da, da, înțeleg, Tom, a spus el. Dar există un proces… Trebuie să auzim și varianta lui, oricare ar fi ea. Trebuie să avem încredere în proces și să îi acordăm dreptul de a se apăra.
— Nu există apărare pentru ceea ce i-a făcut băiatul ăla Lylei.
— De acord. Dar tot trebuie să evaluăm faptele… Și lăsându-l la o parte pe Finch pentru o clipă, eu doar… A făcut o pauză, apoi: Vreau doar să înțelegi că e posibil să existe niște consecințe neplăcute și pentru Lyla, de-a lungul zilelor sau săptămânilor ce vor urma.
— Te referi la avertismentul despre consumul de alcool care va ajunge în dosarul ei? am întrebat eu, încercând să-mi amintesc dacă citisem cum trebuie regulile.
Dar mi-am zis că oricum nu îmi pasă. Trebuia să fac asta.
— Nu… Ei bine, da, și asta. Dar mă refer la o repercusiune practică mai amplă și mai dificil de evitat. Pentru Lyla. Din păcate, oricât ar părea de nedrept, uneori există și posibilitatea asta.
