— Sunt tâmplar, am zis.
— O, uau, asta e super! a spus el, vocea și expresia feței emanând condescendență. Se spune că cei mai fericiți oameni lucrează cu mâinile. Aș
vrea să fi fost și eu mai… dibaci. S-a uitat în jos la palmele deschise, care erau fără îndoială pe cât de fine, pe atât de inutile. Nu mă pricep nici să schimb un bec!
Am rezistat tentației de a-l întreba câți angajați avea pentru a face asta în locul lui, însă apoi mi-am zis că nu am nimic de pierdut.
— Probabil ai pe cineva pentru asta? am zis eu.
El a părut puțin uimit, apoi și-a revenit numaidecât.
— De fapt, soția mea, Nina, se pricepe la de-astea, dacă îți vine să crezi.
— La schimbat becuri? am făcut eu, ridicând din sprâncene.
— A, nu… voiam să spun… la tot felul de treburi casnice… Îi plac. Dar da, pentru cele mai complicate, avem un meseriaș. Priceput tip. Larry, a răspuns el, ca și cum noi, meseriașii, ne cunoșteam toți între noi.
Eu am privit în jur și am întrebat:
— Și, soția ta unde este? O să ni se alăture?
El a scuturat din cap.
— Din păcate, are o altă obligație.
— Păcat, am făcut eu, indiferent.
— Da, a spus el, dar de fapt mă gândeam că e mai bine dacă putem vorbi…
știi tu… ca de la bărbat la bărbat.
— Corect. De la bărbat la bărbat, am repetat eu.
— Deci, Tom, a spus el după ce a tras o gură de aer, dă-mi voie să încep prin a-mi cere scuze în numele fiului meu. Poza pe care a făcut-o fiicei tale nu are absolut nicio scuză.
Eu am mijit ochii, prefăcându-mă confuz și dându-i de înțeles că voiam să
continue.
— A fost oribil… Și crede-mă, Finch înțelege și el asta acum.
— Acum? am făcut eu. Deci până acum nu a înțeles? Când a postat-o, de exemplu?
— Ei bine, a reluat Kirk, ridicându-și mâinile, cu palmele în sus. Să ne înțelegem, nu a postat nimic…
— A, pardon, am făcut eu, o expresie pe care nu o mai folosisem niciodată.
Nu a înțeles că e greșit să trimită poza prietenilor lui?
Nu avea cum să răspundă negativ la această întrebare, m-am gândit eu, dar firește că fix așa a făcut.
— Nu, a spus el, nu la început, cel puțin. Nu s-a gândit deloc. Știi cum sunt VP - 75
adolescenții… Dar acum a priceput. Acum și-a dat seama pe deplin de ce a făcut. Și regretă. Foarte, foarte mult.
— Lylei i-a spus asta? am întrebat, fiind sigur de răspuns.
— Ei bine, nu încă. Vrea… dar i-am spus să aștepte până vorbesc cu tine.
Am vrut să-ți cer ție scuze mai întâi.
Mi-am dres glasul, alegându-mi cuvintele cu grijă.
— Ei bine, Kirk, am continuat eu, apreciez. Serios. Dar, din păcate, nu anulează ce a făcut fiul tău – scuze, cum îl cheamă?
— Finch, a zis el, dând din cap, bărbia aproape ajungându-i în piept. Îl cheamă Finch.
— A, da, așa e. Vine de la… Atticus Finch? am întrebat eu.
— Chiar așa! a exclamat el, rânjind. Să ucizi o pasăre căutătoare este cartea preferată a soției mele.
— Ha, și a mea! Închipuie-ți! am zis, desfăcându-mi brațele și plesnindu-mi coapsele într-un mod sarcastic.
— Uau, ce coincidență, o să-i spun! a făcut el, zâmbind. Deci, unde rămăsesem?
— Vorbeam despre ce i-a făcut fiul tău fiicei mele, Lyla.
— Da… și nu-ți pot spune cât de rău îi pare lui Finch pentru asta.
