vorbesc la telefon cu Teddy, ascunsă sub pături în patul de sus. În timp ce flirtam, și dansam, și beam încontinuu, amestecând berea cu tăria, îmi amintesc că m-am gândit că da, poate prietenele mele aveau dreptate în legătură cu relațiile la distanță. Sau cel puțin poate că venise timpul ca eu și Teddy să începem să ne vedem și cu alte persoane.
VP - 97
La un moment dat, am început o conversație lungă și picantă cu unul dintre prietenii lui Ashley. Îl chema Zach Rutherford și avea o claie de păr blond și cele mai drăguțe gropițe. Era cu câțiva centimetri mai scund decât mine și foarte slab – nu era genul meu nici dacă nu aș fi avut un iubit – așa că
nu mă simțeam vinovată că vorbeam cu el, nici că dansam. Când a început să
fie prea prietenos, i-am spus că vreau să mă întorc în cameră.
— Să te conduc? s-a oferit el.
— Am prieten, am recunoscut eu.
— Bine de știut, a spus Zach, râzând. Nu încerc să mă dau la tine, Nina –
doar mă ofer să te conduc acasă.
Am ezitat, așa că m-am sfătuit cu Ashley, care m-a asigurat că Zach era un băiat bun, menționând faptul că era în topul jucătorilor de golf pe țară și că
ar fi putut să se ducă la orice facultate ar fi vrut.
— Toate fetele din Atlanta voiau să iasă cu el, a zis ea, implicația fiind cât se poate de clară, încă dinainte să îmi facă ștrengărește cu ochiul și să
adauge: Nu știi niciodată!
— Doar mă conduce acasă, am stăruit eu, scuturând din cap.
Însă deja începusem să mă simt, în mod vinovat, atrasă și intrigată de Zach. Dar chiar trebuia să mă întorc, căci eram deja băută bine, și mi-am spus că într-adevăr mi-ar fi de ajutor un băiat care să mă însoțească de-a lungul campusului.
Așa că am plecat împreună. Dar, înainte să ajung la căminul meu, Zach a întrebat dacă am putea să trecem puțin pe la al lui. Să ia ceva, îmi spusese.
Am fost de acord, fiindcă eram suficient de beată cât să-mi placă plimbarea și compania lui (deși, în momentul ăla, cred că mi-ar fi plăcut orice și de oricine). Când am ajuns, am vrut să îl aștept în hol, însă el mi-a sugerat să
vin până în cameră. M-am dus. Câteva minute mai târziu, eram cuibăriți pe canapeaua lui, bând amândoi dintr-o bere și ascultând „Nightswimming” de la R.E.M. Când a încercat să mă sărute, eu nu m-am opus, alungându-l pe Teddy în cel mai îndepărtat ungher al minții mele.
Cam ăla a fost ultimul lucru pe care mi l-am amintit a doua zi, când m-am trezit într-un pat străin, lângă un băiat dezbrăcat. La început, nici nu mi-am dat seama că era Zach – dar apoi mi-am amintit totul și m-a umplut de groază.
— Unde suntem? am întrebat eu, privind în sus la cadrul de fier al patului suprapus.
— În camera mea, a bălmăjit el.
— Ce s-a întâmplat? Am…? Nu mi-am sfârșit întrebarea, căci știam deja răspunsul, fiindcă mă durea. Ca naiba. În lumina slabă și fluorescentă ce răzbătea din dulapul lui, am zărit sângele de pe cearșaf și dintre picioarele VP - 98
mele.
— Da… a îngăimat el, fie epuizat, fie pe jumătate adormit.
— Doamne Dumnezeule! am exclamat eu. Nu! Nuuu!
— Dar ai vrut, a zis el, și atunci mi-am amintit. Momentul penetrării.
Durerea. Pumnii mei strânși și lacrimile. Strigătele în care îi spuneam să se oprească. Părea totul un coșmar, doar că era cât se poate de real. Se întâmplase cu adevărat.
Camera se învârtea cu mine, dar am reușit să mă ridic, căutându-mi disperată hainele, găsind rochia albă a Elizei, prinsă printre cearșafuri, împreună cu lenjeria mea.
— Ai vrut, a repetat el, cu ochii pe jumătate deschiși, cu vocea încă
neclară, în timp ce eu îmi căutam pantofii pe întuneric. Nu i-am putut găsi, așa că m-am dus la ușă, desculță, în vreme ce Zach a rămas dezbrăcat în pat.
Am fugit până la căminul meu, însă nu am început să plâng decât după ce am ajuns în cameră și am văzut că Eliza nu se întorsese încă. Am verificat dacă îi pătasem rochia de sânge și am fost ușurată să descopăr că nu. Am atârnat-o pe umeraș, m-am dezbrăcat de tot, m-am înfășurat într-un prosop, mi-am luat șlapii în picioare și m-am dus la baia comună. Am făcut cel mai lung și mai fierbinte duș din viața mea, plângând în tot timpul acela, apoi m-am întors în cameră și m-am silit să ascult cele patru mesaje vocale pe care le primisem.
Toate erau de la Teddy, după cum mă și așteptam, tonul lui devenind din ce în ce mai îngrijorat și mai agitat, rugându-mă să-l sun înapoi indiferent de cât de târziu mă întorceam. Încheiase fiecare mesaj cu „Te iubesc.”
Voiam să îi aud vocea mai mult decât orice pe lume, dar era patru dimineața și mi-am spus că probabil dormea, căci avea cursuri de dimineață.
Că nu trebuia să-l trezesc. Însă, în sufletul meu, știam că adevăratul motiv era că nu puteam să-i spun ce se întâmplase, la fel cum nu puteam nici să-l mint. Așa că am sunat-o pe Julie, care dormea în camera ei de cămin din Wake Forest, povestindu-i toată tărășenia.
Aproape imediat Julie a menționat cuvântul „viol”.
— Nu a fost viol, am zis eu în șoaptă, ascunsă sub paturi. Îl sărutam și…
— A fost viol, a stăruit Julie, cu a ei viziune precoce sau, cel puțin, precoce față de părerile mele din 1995 asupra a ceea ce însemna un viol în cadrul unei întâlniri. Trebuie să te duci la poliția din campus. Sau, și mai bine, la poliția din Nashville.
I-am spus că era o nebunie. Plus de asta, spălasem deja toate probele.
— Nu o să mă creadă nimeni.
— Ba da, or să te creadă, a spus ea. Erai virgină.
