— Cu plăcere. Ascultă. Nu mi-am dat seama că e așa târziu… îmi pare rău pentru asta, sper că nu te-am trezit. Sau pe soțul tău, am spus, crispându-mă
la gândul că era lângă ea și dorindu-mi astfel să îl pot întâlni pe o alee întunecată.
— Nu, e în regulă. Nu m-ai trezit. Iar Kirk nu e în oraș… Călătorește mult…
Stăteam pe-aici… citeam ceva…
— Sună bine, am zis, gândindu-mă că, deși o seară de sâmbătă liniștită, în care să citești, sună bine în teorie, ea părea mai singură ca oricine.
— Tu ce faci? a întrebat ea. Cum ți-a fost seara?
— Am lucrat puțin.
— La cineva acasă? Sau faci mobilă pentru tine?
— Niciuna, nici alta. Mai fac curse pentru Uber. Câștig bani ușor și am program flexibil. Și întotdeauna mi-a plăcut să conduc. Mă relaxează, am zis eu.
Deși toate afirmațiile erau cât se poate de adevărate, nu-mi plăcea sentimentul de nesiguranță pe care l-am simțit în piept pe când le rosteam.
— Știu ce zici, a spus ea. Și mie îmi place să conduc, uneori.
Inima a început să-mi bată cu repeziciune, pregătindu-mi următoarea replică.
— Da, curios… Chiar am dus în seara asta două femei pe care posibil să le cunoști.
— Serios? Cine erau?
— Pe una o chema Jackie.
— Jackie Allen?
— Da, cred că ea era, am zis, încercând să-mi aduc aminte numele de familie din profilul de Uber. Era o blondă înaltă. Păr mare. Sâni mari…
— Da, ea e, a spus, râzând.
— Dar nu am reținut numele celeilalte femei. Arăta destul de comun.
VP - 148
Avea un puternic accent sudist. Și posibil să fi fost divorțată.
— Din păcate, asta nu-mi spune nimic în zilele noastră, a oftat ea.
— Mda, cred că ai dreptate.
— Ia stai… de unde ți-ai dat seama că o cunosc pe Jackie?
— Ei bine, e o poveste amuzantă… adică nu e distractivă, mai degrabă
ironică, m-am bâlbâit eu.
Ea nu a zis nimic, așteptând.
— Au pomenit de Finch și de Lyla… de întâmplare…
— O, nu, a făcut ea.
— Ba da.
— Ce au spus?
— Mai bine să nu știi, am spus, întrebându-mă dacă avea să insiste și sperând, într-un fel, s-o facă.
— Oamenilor le place atât de mult să bârfească, a spus ea, oftând.
— Mda, am făcut eu, încercând să mă gândesc la ce să mai zic ori poate la o modalitate elegantă de a încheia conversația.
Dar apoi mi-a rostit întrebător numele, tot într-o șoaptă.
— Da, Nina? am spus eu, cu respirația tăiată.
Ea a șovăit, apoi a continuat.
— Nimic… Mă bucur că m-ai sunat.
— Serios?
— Da. Foarte mult. Îți mulțumesc.
