— O, încă vă mai vedeți? a întrebat tipa căsătorită.
— Nu ne vedem. Suntem doar prieteni. Vrea doar să vorbească.
— Mda, sigur, a făcut tipa căsătorită.
— Trece prin multe momentan. Toată treaba asta cu Finch și cu fata mexicană… Ai auzit?
Mi-am mușcat buza atât de tare, încât am simțit gust de sânge. Acum avea VP - 146
legătură cu mine.
— Firește că am auzit. Am văzut și poza. Îmi pare atât de rău pentru Kirk!
— De ce? a întrebat tipa singură și, pentru o clipă, am crezut că avea să-și ispășească păcatele apărând-o ferm pe Lyla. În schimb, a spus: Pentru că fiul lui are probleme? Sau pentru că e căsătorit cu scorpia aia?
Am fost străbătut de un fior de ură, în timp ce tipa căsătorită a râs și a zis:
— Chiar e o scorpie. Și atât de plină de sine. Parcă ar zice: hei, scumpo, nu sunt banii tăi.
— Nici vorbă! Am auzit că a crescut într-un parc cu rulote.
— Serios? a făcut tipa căsătorită.
— Da. Sunt destul de sigură de asta.
— Dar nu e evreică?
— Este? s-a mirat tipa singură. Ei bine, uite o combinație pe care nu o întâlnești prea des. O evreică dintr-un parc cu rulote.
Au râs amândouă, apoi tipa singură a zis:
— Și ce crezi că o să se întâmple?
— Cu Nina? Sau cu Finch? Pentru că pun pariu că amândoi or să și-o ia…
Am auzit că directorul de acolo este liberal înrăit.
Degetele îmi erau albite de cât de tare strângeam volanul, apoi am simțit încă o dată o atingere pe umăr.
— Nu te bucuri că n-ai de-a face cu această dramă din Belle Meade? a întrebat tipa singură.
Eu mi-am descleștat maxilarul și am zis:
— O, ai fi surprinsă…
— Vai, dragă, ne ascultai? a făcut ea, plină de sine.
Mi-am zis să fac pe prostul, dar pur și simplu nu puteam.
— Da, am răspuns eu, apoi am continuat, tare și răspicat. Dacă mai contează? Sunt de acord. Nu cred că Finch o să scape basma curată pentru ce i-a făcut fetei ăleia. Care, à propos, nu e mexicană. Deși asta e puțin pe lângă
subiect.
Pe bancheta din spate s-a lăsat tăcerea.
— O cunoști pe fată? a întrebat în cele din urmă tipa căsătorită, părând brusc să se trezească din beție.
— Da, am zis, făcând o pauză satisfăcătoare, tocmai când trăgeam pe dreapta, ajunși la destinație. Am parcat și le-am privit peste umăr. E fiica mea. Deci da, o cunosc al naibii de bine!
∵
De cum au coborât din mașină, am sunat-o pe Nina, gata să îi dau raportul plin de ură. Dar în secundele care au trecut până când a răspuns, am avut timp să mă calmez suficient cât să mă răzgândesc. Oricât de nervos eram din VP - 147
cauza a ceea ce auzisem (atât despre Lyla, cât și despre Nina), nu era niciodată o idee bună să te bagi în căsnicia cuiva. Lucrurile erau și așa destul de dificile.
— Alo? a răspuns ea. Tom?
— Da. Bună, am zis, întrebându-mă cum era posibil să mă simt și tulburat, și încântat să aud vocea cuiva.
— E totul în regulă? m-a întrebat ea.
— Da. Totul e bine. Am vrut doar să-ți mulțumesc pentru azi… pentru că
ai venit… cu Finch, am zis, nevoit să scornesc ceva.
Dar, pe de altă parte, era cât se poate de adevărat.
— Nicio problemă, a zis ea. Eu îți mulțumesc. E chiar foarte frumos din partea ta să îi dai o șansă…
