— Cu plăcere, am spus eu.
Apoi, cu un nod uriaș în gât, i-am spus la revedere.
VP - 149
Capitolul 16
Lyla
— Uau! A fost mi-nu-nat! am exclamat eu, cu urechile înfundate, în timp ce toți patru am plecat de la spectacol, fiind acum pe drum spre mașina lui Finch, parcată la câteva străzi distanță.
Mai fusesem la concerte și înainte, având locuri unde tata spunea că îți curge sânge din nas și de unde urmăream totul de pe ecrane, dar chiar și atunci fusesem încântată. Însă experiența din seara asta fusese cu totul deosebită. În primul rând, au fost doar vreo trei sute de oameni în total. În al doilea rând, am fost atât de aproape de Luke, încât îi puteam vedea firele din barbă, cusăturile blugilor și transpirația care îi curgea pe obraz. Fusese, fără
îndoială, cea mai tare seară din viața mea de până acum, iar asta atât datorită lui Luke Bryan, cât și lui Finch. Nicio vedetă nu m-ar fi făcut să mă
topesc cum m-a făcut Finch când și-a petrecut brațul după umerii mei în timpul cântecului „To the Moon and Back”. O mai făcuse de câteva ori până
atunci, mai degrabă ca o îmbrățișare prietenească, așa cum îmi petreceam eu brațele după umerii lui Grace. Și totuși, contactul și apropierea mă
omorau.
— A fost extraordinar! am zis eu încă o dată, nevenindu-mi să cred.
— Da, a fost o atmosferă mișto, a spus Finch, cu o voce calmă și suavă.
— Foarte mișto, a spus și Grace, coada ei de cal mișcându-se în stânga și în dreapta, în timp ce ea și Beau mergeau înaintea noastră. Și el arăta atât de bine!
— Vai, mulțumesc! a făcut Beau.
Ea a râs și l-a împins ușor.
— Nu tu, prostuțule. Luke!
— Ia stai așa, a făcut Beau, ducându-și mâinile la inimă. Prostuț? Nu suntem la întâlnire cumva?
— Nu, nu suntem la întâlnire, a spus Grace, continuând să flirteze și să se înțepe, lucru care începuse încă de la mijlocul spectacolului. Nu tu m-ai invitat. Ci Lyla.
Tehnic vorbind, avea dreptate. În după-amiaza aceea, când a sunat Finch să-mi spună de bilete, mi-a zis că avea patru și că puteam să aduc o prietenă.
Am făcut greșeala să îi transmit și lui Grace această parte a conversației, la care ea mi-a răspuns că i se părea puțin tras de păr.
VP - 150
— Adică, de ce nu ar vrea Beau să-și aleagă singur cu cine să iasă? mă
întrebase ea.
— Nu știu, mă bâlbâisem eu. Poate te place.
— Mă îndoiesc, spusese Grace, cu toate că îmi dădeam seama că nu-i displăcea ideea. Și de ce Finch nu vine cu Polly?
— S-au despărțit.
— Când? întrebase ea, neîncrezătoare. Și eu de ce n-am aflat nimic?
— Păi, n-a fost decât ieri, am zis eu, hotărând în ultima secundă să nu-i spun întreaga tărășenie.
Nu voiam s-o mint pe Grace, dar totodată doream să-mi țin promisiunea față de Finch. Cel puțin pentru moment. Mi-am spus în sinea mea că aș fi putut să îi povestesc totul după spectacol. În funcție de cum decurgeau lucrurile.
— Cred că încearcă doar să fie drăguț. Să… se revanșeze cumva, am adăugat, cuvintele sunând ciudat din gura mea.
— În regulă. O să vin cu tine atunci, fusese ea de acord, în mare parte intrigată probabil de ideea de a ieși cu doi dintre cei mai populari băieți din ultimul an. Dar nu-ți face speranțe prea mari.
— O, Doamne, nu! Nu e nimic de genul… exclamasem eu, deși speram mai presus de orice să fie tocmai ceva de genul.
— Deci care-i ideea? i-a spus acum Beau lui Grace. Că nu o să-mi fac intrarea?
Nu era primul lucru îndrăzneț pe care i-l spunea în seara asta, dar era de departe cel mai îndrăzneț. Grace a mârâit, apoi a râs și și-a lovit șoldul de al lui, o mișcare destul de dură, având în vedere că îi ajungea până la coaste.
— Nu cu mine!
— Uau, ești destul de puternică pentru un gnom, a spus Beau, prefăcându-se că se împiedică de bordură.
— Ce naiba e un gnom? a făcut Finch, mergând alături de mine și citind ceva pe telefon.
— E o creatură a pădurii. Un fel de pitic sau ceva de genul, a râs Beau, dându-i un ghiont lui Grace. Cât cântărești, apropo? Un țâr udă?
— Habar n-am. Nu obișnuiesc să mă cântăresc goală, a spus Grace, vocea devenindu-i ascuțită și timidă, ca și cum voia să-l facă să și-o imagineze dezbrăcată.
