— O, Doamne, Vanessa, îmi pare atât de rău, a zis o femeie mai în vârstă, într-o rochie verde-smarald, care a atins-o pe braț. Dumnezeule mare, Richard, ce grozăvie, pot să ajut cu ceva?

Richard a privit în jur, a văzut marea de chipuri care îl pironeau cu priviri care așteptau să facă ceva, apoi a întors capul spre chelnerul aflat lângă el.

— Poți tu și încă doi angajați să luați câteva lanterne și să o căutați pe

fiica mea, Alice, pe domeniul din jurul casei? Are șase ani și este îmbrăcată într-o rochie roșie, nu-i așa, Vanessa? Eu caut în casă. Te rog să

încerci să rămâi calmă, Vanessa. N-a pățit nimic.

— Eu o să cobor pe potecă, poate dau de ei acolo, a zis Vanessa, aruncând din picioare pantofii și trăgându-și cizmele negre, din cauciuc, în timp ce se lupta cu teroarea care o cuprindea.

Aleea se blocase acum de mașini, iar zăpada care cădea oblic era luminată de farurile automobilelor. Câțiva oaspeți au coborât geamurile când a trecut în grabă pe lângă mașina lor, făcându-i semne cu mâna și strigând-o voioși.

Când a ajuns la capătul aleii, i-a văzut pe Leo și pe Bobby venind spre ea, pe lângă șirul de automobile.

— Leo! Slavă Domnului!

S-a grăbit spre el, alunecând în clipa în care s-a agățat de ghidonul bicicletei lui.

— Leo! Unde este Alice? Ai văzut-o? Ne-am gândit că a venit după

tine pe bicicletă.

Leo o privea cu chipul împietrit, cu nasul și urechile de un roșu aprins.

— Nu, n-am văzut-o. Ce s-a întâmplat, mamă?

— Ești sigur? Ah, Leo, unde e?

A încercat să își stăpânească panica ce amenința să o covârșească în timp ce cu ochii strabătea peluza din fața casei, vedea razele lanternelor care cercetau întinderea de zăpadă și auzea glasurile angajaților care strigau numele fiicei sale. A simțit că i se taie picioarele, iar Leo a dat drumul bicicletei și a ajutat-o să se așeze pe banca acoperită cu zăpadă, în timp ce Richard venea în goană spre ei.

— Unde este Alice, Leo, Bobby? A venit după voi?

Ochii lui Leo s-au mărit văzând haosul care îl întâmpina acasă.

— Eu m-am dus să îl iau pe Bobby, așa cum mi-ați spus. N-am văzut-o pe Alice! Tremura de frig, zăpada îi albise căciula și paltonul.

— În casă nu este și nu o găsește nimeni nici pe domeniu. Trebuie să

fi venit după tine! a zis Vanessa, privindu-l insistent pe fiul ei. Cred că îi era teamă că a fugit cățelușa înapoi la casa parohială.

— Imposibil. Am pedalat prea repede, a zis Leo, cu ochii mari.

— Noi sigur n-am văzut-o, doamnă Hilton, a adăugat Bobby.

Vanessa a simțit că se prăbușește în clipa aceea, că o înghite un val de isterie în același timp în care viscolul cobora peste ei.

— Trebuie să te duci după ea, Leo! Trebuie să o găsești și să o aduci înapoi.

— Mă duc eu, a zis Richard, luând bicicleta de la fiul lui și încheindu-se la palton.

— Dacă o luați pe alee, eu plec înapoi prin pădure, pe unde am venit, a zis Bobby.

Vanessa a simțit că îi piere vocea.

— Ce facem, Richard? Nu știu ce să fac. Unde este? S-a uitat către soțul ei cu priviri stăruitoare, în timp ce întorcea bicicleta. E atât de frig!

Chelnerii pe care Richard îi trimisese în căutarea lui Alice au reapărut.

— Am căutat peste tot, domnule Hilton, în magazii, pe domeniu, în grădini. Nu este nici afară, și nici în casă.

Richard s-a uitat la soția lui și a început să pedaleze.

— Sună la poliție, Vanessa. Acum.

11.

Vanessa

Joi, 21 decembrie 2017

— Sienna, unde ești? a strigat Vanessa în întunericul care o înconjura cu o repeziciune înspăimântătoare.

A coborât din nou cu picioarele pe iarba acoperită de zăpadă și a privit în jur. Vântul rece îi vuia pe la urechi, dar o auzea pe Helen strigând numele Siennei undeva în spatele casei, în timp ce muncitorii le priveau cum țâșnesc dintr-o parte în alta panicate. Și-a spus că trebuie să

se calmeze și să respire adânc. Sienna nu dispăruse de mult timp; cu siguranță urma să apară alergând după colț în orice moment. Nu dispăruse, se ascundea numai. Nu puteau să piardă un alt copil; nu se putea întâmpla din nou.

A auzit scrâșnet de roți, iar porțile s-au deschis și automobilul Volvo al lui Leo a intrat pe alee. Pământul arunca pietricele în jurul picioarelor ei, ca pe niște scântei de artificii, în timp ce mașina se îndrepta spre ea.

Leo a oprit lângă ea și a deschis geamul.

— Ce cauți afară, mamă? Aproape s-a lăsat întunericul.

Leo se uita la ea încruntat, iar căldura din mașină s-a prelins în aerul înghețat din jurul ei.

— Aveți nevoie de ajutor să o căutați? a strigat unul dintre muncitori.

— Da, vă rog! i-a răspuns Vanessa, înaintând spre el și ignorându-l pe Leo, neputând să dea cu ochii de el. Poartă o haină roșie.

Simțea că tot corpul îi tremură violent.

— Ce se întâmplă, mamă, pe cine cauți? a întrebat Leo străfulgerând-o cu ochii mari. Ce s-a întâmplat?

Vanessa s-a întors și l-a privit pe fiul ei, forțându-se să îi răspundă.

— N-o găsim pe Sienna. Era aici, se juca în zăpadă.

— Ce? Cum adică n-o găsiți? Încruntă din sprâncene, încercând să