Pe lângă mașinile care se înșiruiau în lungul aleii, s-a repezit la ușă

în pantofii ei roșii cu tocuri înalte, auzind hărmălaia de voci, râsete, frânturi de vorbe: o seară frumoasă.... casă minunată... Încântați de invitație...

Richard stătea în prag, dând mâna cu oamenii, când s-a repezit spre el.

— Ceva nu e în regulă, Richard. Ar trebui să pornim cu mașina prin zonă, să îi căutăm. Cred că Alice s-a dus după Leo la casa parohială, să își caute cățelușul. Bicicleta ei a dispărut.

— Ce tot vorbești? Ne sosesc oaspeții, nu putem pleca! Pentru numele lui Dumnezeu, sigur nu e în grădină? Dacă s-a dus după el, cel puțin sunt împreună.

Încerca să le zâmbească musafirilor, dar unii dintre ei se încruntau îngrijorați.

— Leo probabil nici nu și-a dat seama că l-a urmărit. Richard, te rog, sunt îngrijorată. Ceva nu e în regulă.

Și-a înfipt unghiile în brațul soțului ei, care s-a retras zâmbind în semn de scuze spre oaspeții care se aflau în fața lui.

— Ca întotdeauna, îți faci prea multe griji, i-a șoptit el. Nu ai nici un motiv să fii îngrijorată. Nu îmi face asta acum. Vrei să-mi strici seara?

— Fiica noastră a dispărut, Richard! a zis Vanessa ridicând tonul, astfel încât mai mulți oameni s-au întors să o privească. Trebuie să sunăm la poliție!

— O, Doamne, Vanessa, îmi pare atât de rău, a zis o femeie mai în vârstă, într-o rochie verde-smarald, care a atins-o pe braț. Dumnezeule mare, Richard, ce grozăvie, pot să ajut cu ceva?

Richard a privit în jur, a văzut marea de chipuri care îl pironeau cu priviri care așteptau să facă ceva, apoi a întors capul spre chelnerul aflat lângă el.

— Poți tu și încă doi angajați să luați câteva lanterne și să o căutați pe

fiica mea, Alice, pe domeniul din jurul casei? Are șase ani și este îmbrăcată într-o rochie roșie, nu-i așa, Vanessa? Eu caut în casă. Te rog să

încerci să rămâi calmă, Vanessa. N-a pățit nimic.

— Eu o să cobor pe potecă, poate dau de ei acolo, a zis Vanessa, aruncând din picioare pantofii și trăgându-și cizmele negre, din cauciuc, în timp ce se lupta cu teroarea care o cuprindea.

Aleea se blocase acum de mașini, iar zăpada care cădea oblic era luminată de farurile automobilelor. Câțiva oaspeți au coborât geamurile când a trecut în grabă pe lângă mașina lor, făcându-i semne cu mâna și strigând-o voioși.

Când a ajuns la capătul aleii, i-a văzut pe Leo și pe Bobby venind spre ea, pe lângă șirul de automobile.

— Leo! Slavă Domnului!

S-a grăbit spre el, alunecând în clipa în care s-a agățat de ghidonul bicicletei lui.

— Leo! Unde este Alice? Ai văzut-o? Ne-am gândit că a venit după

tine pe bicicletă.

Leo o privea cu chipul împietrit, cu nasul și urechile de un roșu aprins.

— Nu, n-am văzut-o. Ce s-a întâmplat, mamă?

— Ești sigur? Ah, Leo, unde e?

A încercat să își stăpânească panica ce amenința să o covârșească în timp ce cu ochii strabătea peluza din fața casei, vedea razele lanternelor care cercetau întinderea de zăpadă și auzea glasurile angajaților care strigau numele fiicei sale. A simțit că i se taie picioarele, iar Leo a dat drumul bicicletei și a ajutat-o să se așeze pe banca acoperită cu zăpadă, în timp ce Richard venea în goană spre ei.

— Unde este Alice, Leo, Bobby? A venit după voi?

Ochii lui Leo s-au mărit văzând haosul care îl întâmpina acasă.

— Eu m-am dus să îl iau pe Bobby, așa cum mi-ați spus. N-am văzut-o pe Alice! Tremura de frig, zăpada îi albise căciula și paltonul.

— În casă nu este și nu o găsește nimeni nici pe domeniu. Trebuie să

fi venit după tine! a zis Vanessa, privindu-l insistent pe fiul ei. Cred că îi era teamă că a fugit cățelușa înapoi la casa parohială.

— Imposibil. Am pedalat prea repede, a zis Leo, cu ochii mari.

— Noi sigur n-am văzut-o, doamnă Hilton, a adăugat Bobby.

Vanessa a simțit că se prăbușește în clipa aceea, că o înghite un val de isterie în același timp în care viscolul cobora peste ei.

— Trebuie să te duci după ea, Leo! Trebuie să o găsești și să o aduci înapoi.

— Mă duc eu, a zis Richard, luând bicicleta de la fiul lui și încheindu-se la palton.

— Dacă o luați pe alee, eu plec înapoi prin pădure, pe unde am venit, a zis Bobby.

Vanessa a simțit că îi piere vocea.

— Ce facem, Richard? Nu știu ce să fac. Unde este? S-a uitat către soțul ei cu priviri stăruitoare, în timp ce întorcea bicicleta. E atât de frig!

Chelnerii pe care Richard îi trimisese în căutarea lui Alice au reapărut.