Leo a ieșit în grabă din încăpere.
Ușa s-a trântit. Auzea oameni care o strigau pe Sienna, dar vocile lor erau tot mai slabe; se îndepărtau tot mai mult. Încăperea s-a răcit, dar ea a rămas pe loc, cu lacrimile curgându-i pe obraji. Apoi a auzit o altă voce, una pe care nu o cunoștea.
— Doamnă Hilton? Mă auziți?
A ridicat privirile și a văzut un bărbat cu părul negru și mustață care își trăgea un scaun lângă ea.
— Sunt detectivul-inspector Hatton. Pot să mă așez aici, lângă
dumneavoastră?
Vanessa s-a uitat spre ușă, unde stătea Leo, cu ochi mijiți, apoi și-a întors privirea spre polițist.
— Ați găsit-o? a întrebat. Ați găsit-o pe Alice?
12.
WILLOW
Joi, 21 decembrie 2017
Willow s-a așezat comod în fotoliul din sufragerie și a apăsat butonul de oprire din aplicația audio de pe telefonul ei mobil. După ce s-a întors în biroul șefului ei și i-a dat lui Leo Hilton cana cu ceai, s-a prefăcut surprinsă că își uitase telefonul pe masă cât timp pregătise ceaiurile. L-a băgat înapoi în buzunar.
Înainte de a pleca de la birou, cercetase încă o dată dosarul pentru consiliul de planificare urbană și descoperise cu groază un folder pe care nu-l observase înainte și care conținea un raport pe care nu-l văzuse niciodată, intitulat „Raport de excavare a solului”. Era un document complet diferit față de evaluarea arheologică pe care Mike i-o arătase chiar la începutul proiectului. Mike trebuie să fi comandat raportul de excavare pe la spatele ei, a conchis Willow. Era scris de un bărbat pe nume Edward Crane de la firma Pre-Construct Archaeology, din Portsmouth. Avea vreo zece pagini, iar ultimul paragraf rezuma că
stratul de sol aflat imediat sub cel vegetal fusese îndepărtat în cinci zone diferite, în partea din spate a casei parohiale și nu se găsiseră rămășițe umane. Crane concluziona că nu există nici un motiv să creadă că
cimitirul menționat în evaluarea arheologică ar fi avut o dimensiune semnificativă, iar dacă existau rămășițe umane, ceea ce era de așteptat la un proiect de asemenea magnitudine, pe un teren pe care nu se construise anterior, ar trebui să fie ușor de excavat.
Willow a simțit cum i se strânge inima. Cimitirul menționat în evaluarea arheologică. Își amintea foarte limpede că Mike lucra la evaluarea arheologică înainte să fie cooptată în echipă și că îi spusese că nu apărea nimic. Cu mâini tremurânde, a printat raportul.
Nu avea prea multă experiență în privința evaluărilor arheologice teoretice, dar știa că nu implică săpături, ci sunt numai colaționări ale unor dovezi de bibliotecă despre respectiva zonă. Dacă a existat, de pildă, o așezare romană pe acel pământ, sau dacă au fost găsite vreodată
artefacte acolo, trebuia ca lucrurile astea să apară.
Si-a frământat creierii, încercând să își amintească discuția avută cu
Mike în legătură cu evaluarea arheologică. „Dezvoltatorii imobiliari așteaptă întotdeauna până ce contractorii au săpat fundația și apoi inspectează aceste excavații pentru a vedea dacă există artefacte arheologice”, îi spusese el, foarte nonșalant, când îl întrebase. „Prin urmare, nu ar afla că se află ceva dincolo de suprafață înainte de a începe să sape fundațiile.”
Citind raportul din nou acum, simțea că i se face rău. Îl întrebase pe Mike dacă îl poate citi la momentul acela, iar el i-l printase, dar documentul din folderul care conținea documentația și cel pe care i-l dăduse el nu erau unul și același. Lipseau cel puțin două pagini din cel pe care îl citise, dintre care una spunea că pe o hartă locală, datată 1895, apărea o mică zonă cenușie marcată „cimitir” pe terenul din spatele casei parohiale.
Rămăsese în birou țintuită pe scaun, năucită; era dovada de care avea nevoie pentru a înțelege că Mike o trăsese pe sfoară, dar nu era de ajuns ca să-l înfrunte. Mike putea pretinde că a făcut raportul ca s-o ajute, sau ca să câștige timp. Îi mai trebuia ceva.
Îi venea rău când se gândea la propria stupiditate, la faptul că
avusese încredere în el – până acum. După ce și-a găsit o scuză ca să
lucreze de acasă după-amiază, a stat și a ascultat înregistrarea de zece minute a discuției dintre șeful ei și client asupra proiectului la care lucrase timp de un an împreună cu ei.
Leo începuse prin a recunoaște meritele ei, spunând că făcuse o treabă excelentă și cum antrenase întreaga comunitate, mai bine decât îndrăznise el să spere. Mike a fost de acord că fusese alegerea perfectă, acesta reprezentând primul ei proiect major, iar ea fiind atât de dornică
să se afirme. O denumise „maleabilă” și spusese că folosirea farmecului ei în ofensiva față de săteni se dovedise o diversiune reușită.
Din punctul acela, discuția se mutase către cimitir, iar Willow a simțit că-i fuge pământul de sub picioare.
— Așadar, cu siguranță cei de la Blakers nu vor insista să facă
propriile excavări înainte de a semna? întrebase Leo, referindu-se la dezvoltatorii cărora era pe punctul de a le vinde aprobarea de construcție pentru dezvoltarea complexului imobiliar Parcul Tiselor, în valoare de cinci milioane de lire.
— Nu, săpăturile arheologice propriu-zise costă sute de mii de lire,
rostise Mike cu voce joasă, și nu vor investi o asemenea sumă decât dacă
au un motiv întemeiat. Îl cunosc pe Ed de la Pre-Construct de pe vremea când eram colegi la universitate; înțelege cum funcționează lucrurile de genul acesta și a fost de acord să sape în locurile în care i-am cerut eu.
Din fericire, zona reprezentată în harta cea veche nu era cea unde ai spus tu că se află cimitirul – era câmpul de alături așa că am putut să lucrăm pe-alături de el.
— Iar Blakers nu ne poate da în judecată?
— Nu, noi am făcut raportul de excavație. Ar fi putut face una mai vastă, dar nu au vrut să arunce pe geam o sută de mii. De fiecare dată
când construiești pe teren vacant, îți asumi un risc. Știu și ei asta. În plus, dosarul poartă numele lui Willow, iar dacă s-ar întâmpla ceva, aș putea susține că este primul ei proiect de genul acesta. Că nu a urmat protocolul și nu mi-a dat să verific excavația efectuată de Pre-Construct.
Dar nu se va ajunge la asta.
— Ar fi de acord, la o adică? a zis Leo. Ar minți pentru tine?
