Vor să ne țină cât mai mult în frig, și în pat, și asta fac mai tot timpul – mă plângde frig și stau întinsă în pat, dar asta nu este foarte diferit de ceea ce fac acasă!
Nell și-a mușcat buza când a spus cuvântul „acasă” și a ridicat privirea spre prietena ei Heather, care stătea în capul oaselor în patul de alături și scria scrisoarea pe care i-o dicta Nell. La cei doisprezece ani ai ei, Heather era mare, iar Nell o adora. Avea bucle blonde și o piele ca de porțelan, ca o păpușă dintr-un magazin de jucării, și avusese grijă de Nell din ziua când sosise. Lui Nell i se părea că tot ce făcea Heather era perfect, îi citea, jucau cărți împreună și o ținea de mână când nu se simțea bine, ceea ce se întâmpla mai tot timpul. Și se pricepea mult mai bine la scris decât Nell, scrisul ei era înalt și frumos, ca ea.
Nell a privit în jur prin camera lungă, cu podele din lemn, cu șiruri de paturi și geamuri deschise, unde își petrecuse ultimele câteva săptămâni și a simțit că o macină dorul după tatăl ei, că tânjește să vină și să o ia de acolo.
Știa din certurile tatălui ei cu domnul Hilton că nu casa parohială îi va fi cămin de acum încolo, dar încerca să fie curajoasă și să nu-i pese prea mult. Acasă era locul unde se aflau Bobby și tata și trebuia să
rămână puternică până ce vor veni după ea. Heather știa cum se simte, și ei îi era tare dor de casă, pentru că era la sanatoriu de peste un an. Nell nu știa cât de bolnavă este Heather, dar știa că nu va pleca acasă prea curând. I se făcuse o radiografie la plămâni zilele trecute și i se spusese că
tuberculoza revenise. Nell îi auzise pe doctori vorbind cu Heather, spunând că vor să încerce un nou tratament pe ea. Dar când Heather s-a dus la sala de radiografie, doctorul a spus că plămânii îi sunt foarte afectați. Heather a fost foarte supărată și a plâns câteva zile, iar Nell i-a
dat ursulețul ei, ca să încerce să o înveselească.
În cele din urmă, veniseră părinții lui Heather și prezența lor o făcuse să se simtă mai bine. Nell îi plăcea pe părinții lui Heather; erau foarte buni și îi aduceau dulciuri, pe care Heather le împărțea cu ea. Pe mamă o chema Emma, iar pe tată, George. Heather avea pe chip un zâmbet care se întindea de la un obraz la celălalt. Zâmbetul mamei era la fel, dar tatăl era supărat și nu zâmbea deloc, ci doar privea în jos la mâinile sale. Când Heather plecase la baie, Nell o auzise pe mama ei spunându-i tatălui că data viitoare ar fi mai bine să nu mai vină, dacă nu putea măcar să încerce să fie vesel, de dragul lui Heather.
Fusese minunat să vadă niște părinți, chiar dacă era îngrozitor de invidioasă că nu erau părinții ei. Nimeni nu-i spunea de ce nu veneau tatăl ei și Bobby. În cele mai multe seri, plângea până adormea, îngrijorată că erau supărați pe ea, sau că făcuse ceva greșit. Mama lui Heather îi spusese că biletul de tren era foarte scump și poate familia ei nu și-l permitea, dar că era convinsă că tatăl ei va veni în scurt timp să o vadă. A privit spre Heather care aștepta cu stiloul pregătit ca Nell să
continue.
Ceilalți copii de aici sunt drăguți. Am o prietenă pe nume Heather, care estefoarte bună și care își împarte dulciurile cu mine. Încă tușesc mult și mă doare înpiept.
Doctorul mi-a făcut o radiografie la plămâni. Nu doare, dar ecranul dinmetal este foarte rece când stai lipit de el, pentru că trebuie să îți dai jos toatehainele, până la lenjeria de corp.
Te rog, scrie-mi, Bobby, vreau să primesc vești de la tine despre ce face Alice,cum îi este lui Snowy, Doctorul spune că mă fac bine și că medicamentele pe caremi le dau funcționează, așa că sper că voi putea veni acasă în curând. Pun pariucă este multă liniște pe acolo fără mine! Cu multă dragoste,Nell
— Este o scrisoare minunată, Nell, a zis Heather. Vrei să semnezi?
Heather i-a întins scrisoarea și Nell s-a folosit de scrisul ei cel mai adult ca să o semneze.
— Părinții mei vin weekendul acesta, a zis Heather, luând scrisoarea de la Nell și strecurând-o într-un plic. O pot duce ei la poștă.
— Poate vine și tata weekendul ăsta, a zis Nell însuflețită. Trebuie să
ne mutăm din casa noastră și poate va ști unde mergem.
— Ei, vezi, a zis Heather veselă. De asta a fost ocupat, este mult de muncă la o mutare. Sunt sigură că va veni în scurtă vreme. Vrei să mai scrii și alte scrisori astăzi, Nell?
Nell a ezitat, știind că vrea să îi scrie lui Alice, dar nedorind să
împărtășească nimănui altcuiva secretul camerei de sub scară.
— Da, dar cred că voi încerca să o scriu pe aceasta singură.
— Bravo, Nell, vrei hârtie de scris și stiloul meu? Uite, poți sprijini foaia pe cartea mea, a zis Heather, punând totul pe noptiera de lângă
patul lui Nell.
— Mulțumesc, Heather, a spus Nell, îndreptând un zâmbet de adorație spre prietena ei.
În timp ce Heather s-a întins să doarmă puțin, Nell a luat hârtia și stiloul și a început să scrie încet, în timp ce brațele o furnicau de emoție.
Dragă Alice,
Sper că ești bine, că o ții pe Snowy la căldură și te joci cu ea. Îmi este atât dedor de tine, încât nu mă pot gândi prea mult la asta, că mă apucă plânsul. Abiaaștept să te revăd și să-ți arăt camera secretă pe care am găsit-o sub scările dincasa parohială – la asta se potrivește cheia de pe zgarda lui Snowy.
Nici nu-ți dai seama că acolo ar fi o încăpere, dar sub ultima treaptă este omicuță gaură pentru cheie. Se deschide ca un capac, către o lume secretă, cu unpat și un cufăr și o lumânare cuchibrituri. Dar nu știu unde vom locui de acumîncolo sau dacă vom putea intra împreună în camera secretă. Dacă îi vezi peBobby sau pe tata, te rog să le spui că îmi este dor de ei și spune-le să îmi scrie.
Abia aștept să fim din nou împreună. Tu ești cea mai bună prietenă a mea dintoată lumea.
Cu dragoste, Nell xxx
Nell a băgat scrisoarea în plic și a scris pe fața lui Alice Hilton, Conacul Tiselor, Kingston – PERSONAL, A NU SE DESCHIDE DE
ALTCINEVA – cu litere mari, apoi a dat cu limba pe clapeta plicului și l-a închis bine.
19.
Bella
Ianuarie1945
— Să fie adusă Tessa James! a strigat funcționarul, iar zarva din sala de judecată s-a domolit, lăsând locul unui murmur.
Bella și-a pierdut respirația când a văzut-o pe mama ei adusă în boxa acuzaților. Aproape că îi putea atinge umerii lăsați și fragili. A privit la vânătăile care i se întindeau pe încheieturile mâinilor ca niște șerpi, de la cătușele purtate ore în șir.
Atmosfera în sala de judecată era electrizată, ca o gloată care așteaptă să curgă sânge. Bella le simțea bucuria la gândul unei condamnări pe viață. Nu voiau să afle că Tessa James era nevinovată; unde mai era distracția?
Oare nu se săturaseră de oroare și durere pe câmpurile de luptă? se întreba Bella. În timp ce trecea cu privirea peste rândurile de spectatori, a văzut câțiva bărbați cu cicatrice pe față sau cu brațe prinse în eșarfă. Nu văzuseră destulă moarte și nefericire?
