doriți să vorbiți cu mine.
— Ce convenabil! Vă rog să ne lăsați să trecem.
Milly Green a făcut un pas într-o parte, iar Bella și Alfie au intrat în sala de judecată. Era deja ticsită de oameni: ziariști, avocați și spectatori.
Mulți dintre ei s-au întors și i-au privit lung pe cei doi care s-au așezat pe una dintre băncile tari, din lemn. Bella a strâns cu putere mâna lui Alfie, care îi dădea putere, și a simțit că i se frânge inima când a văzut-o pe frumoasa ei mamă adusă în boxa acuzaților.
L-a căutat din ochi în mulțime pe Wilfred Hilton. Era așezat în cealaltă parte a sălii de judecată, în fața juriului. S-a uitat la el insistent, dar el și-a ferit privirea imediat, de cum a început să vorbească grefierul.
— Domnilor membri ai juriului, este datoria mea să rezum
declarațiile acuzării și apărării și să vă reamintesc mărturiile pe care le-ați ascultat. Pentru a o condamna pe acuzată de omor voluntar, trebuie să
fiți convinși că victima a murit drept urmare a acțiunilor ei și că i-a provocat un rău intenționat.
Bella s-a uitat lung spre mama ei, încercând să o facă să întoarcă
privirea, căci nevoia de a întinde brațele spre ea și a o îmbrățișa era atât de copleșitoare, încât a trebuit să își bage mâinile sub șezut ca să se înfrâneze.
A simțit că întreaga sală își ține respirația, că își freacă mâinile de bucurie, așteptând disperați să audă rezultatul pe care îl voiau: închisoare pe viață, lucru căruia mama ei nu-i va putea supraviețui; o celulă lipsită de lumina soarelui, de flori și cer.
Ochii i s-au furișat spre bărbații îmbrăcați în robe negre și peruci maronii-deschis. Judecătorul, în roșu, privind încruntat spre mama ei, de la înălțimea tronului său. Bella simțea o prezență în încăpere. Ceva se mișca printre ei. A lăsat mâna în jos și a simțit în buzunar fructele letale de mătrăgună, învelite într-o cârpă. Moartea ședea alături de ea. Chiar urma să i le dea mamei sale? Era ca și cum ar ucide-o cu mâna ei.
A simțit că tot trupul i se lasă moale în față. Un polițist a prins-o înainte să se prăbușească la podea în fața sălii înțesate de oameni. S-a ținut de bancă și a închis ochii, simțind că Alfie o strânge tare de mână.
Bella și-a ținut răsuflarea și a privit în jur. Șirurile de spectatori erau fascinate de acțiunea care se petrecea în fața lor de parcă urmăreau un film la cinema. Plăcerea lor era palpabilă. Alfie s-a uitat la ea cu lacrimi în ochi și ea l-a tras mai aproape.
— Sarcina acuzării este să dovedească faptul că acuzata se face vinovată de omor voluntar. Noi susținem că cei trei martori aduși de noi au dovedit acest lucru. Am auzit-o pe Sally White, servitoare în casă la Conacul Tiselor, care se afla acolo în seara aceea. Ea a văzut ce s-a întâmplat și a coroborat spusele celui de-al doilea martor al acuzării, doctorul Jenkins. De ce ar spune doi oameni, independent unul de altul, același lucru? Că Tessa James a luat bisturiul din geanta doctorului și a tăiat-o pe doamna Hilton. Domnișoara White a văzut-o cu propriii ochi, căci stătea lângă ușă și privea la ce se petrecea în cameră; a putut să vadă
totul.
Bella a privit spre Sally, o fătucă firavă, care ar fi rămas pe drumuri
dacă familia Hilton ar fi concediat-o. Fuseseră buni cu ei, lăsând-o să stea în casă împreună cu un copil; nici o altă familie nu ar fi făcut-o, iar ea o știa prea bine.
— Cum să aveți încredere în spusele unei femei a cărei întreagă
apărare se reduce la înfierarea doctorului Jenkins? Un om cu un caracter impecabil, un doctor bine cunoscut, cu o reputație nepătată, un stâlp al comunității care nu avea absolut nici un motiv să aducă o acuzație gratuită împotriva acuzatei. Aceasta este o femeie care, după cum am aflat de la părintele Blacker, nu este cunoscută ca o salvatoare de vieți, ci pentru că provoacă avorturi femeilor imorale și nevestelor sătule de nașterea de copii. O moașă care le ascunde pe femeile însărcinate la casa parohială, unde nu pot fi găsite de soții lor, și se abate asupra lor cu instrumente pe care pretinde că nu le are, pentru a le provoca o sângerare. Hotărând astfel de una singură care copii vor trăi și care nu.
La fel cum a făcut în ziua morții doamnei Hilton, după ce domnul Hilton îi spusese că nu mai poate închide ochii la activitățile ilegale care se petreceau pe pământul lui și că trebuia să plece fără întârziere. Domnilor membri ai juriului, este de datoria dumneavoastră să decideți dacă acest lucru i-ar provoca unei femei intenția de a-i face un rău soției acestui om.
O femeie cunoscută pentru că ia în propriile mâini legea și viața copiilor nenăscuți.
Bella l-a văzut pe judecător ridicând din sprâncene, un răspuns la care câțiva jurați au zâmbit. A privit către femeia care dactilografia tot ce se spunea; așternut pe hârtie, totul părea destul de nevinovat, dar era clar încotro bătea părerea judecătorului.
Simțea cum crește valul de furie dinăuntrul ei și a aruncat o privire spre Jeremy Lyons, avocatul mamei sale, care, de-a lungul întregului proces, nu făcuse mai nimic pentru a dovedi nevinovăția mamei sale.
Bella a lăsat capul în jos, iar mintea ei striga împotriva nedreptății care se desfășura în fața ochilor săi și a minciunilor care au rămas necontestate de avocat; grandoarea procesului de judecată făcea ca dreptatea să
imposibilă pentru mama ei.
— Domnilor jurați, când doctorul Jenkins a lăsat-o pe Tessa James cu doamna Hilton, aceasta era în viață. Servitoarea a văzut-o pe moașă care a folosit bisturiul pentru a face tăietura – mărturia ei confirmă spusele doctorului – dar, încă o dată, aceasta este o chestiune asupra căreia să
reflectați dumneavoastră. Legea moașelor din 1902 a fost creată pentru a reglementa profesia de moașă, dar dacă dumneavoastră, jurații, nu o veți condamna pe Tessa James, femeile asemenea ei vor continua să
nesocotească legea. Numai Dumnezeu poate hotărî să ne ia pruncii. Mă
tem că Heinrich Kramer & Jacob Sprenger au avut dreptate când au spus că nimeni nu face mai mult rău credinței catolice decât moașele.
O tăcere împietrită s-a așternut asupra audienței, care îl aștepta pe domnul Lyons să înceapă. Bella l-a privit pe domnul Lyons ridicându-se și s-a chinuit să-și înghită furia, știind dinainte ca el să scoată primul cuvânt că nu-i va face dreptate mamei sale.
— Domnilor jurați, poate credeți că sunt puține dubii că decizia acuzatei de a face incizia a provocat sângerarea care a dus în cele din urmă la moartea sărmanei doamne Hilton. Dar dacă aceasta este concluzia dumneavoastră, ea nu este suficientă, a zis avocatul, lovind cu pumnul în masă. Pentru a o condamna pe acuzată, trebuie să fiți convinși că a avut intenția de a înfăptui crima. Domnilor jurați, Tessa James nu a avut intenția de a ucide. Nici măcar pe aceea de a înfăptui un rău.
Singura greșeală a doamnei James este că nu a urmat protocolul. Nu a respectat prevederile Legii moașelor din 1902, adoptată tocmai pentru a reglementa profesia aceasta, și anume ca moașele să nu asiste decât nașterile normale, să transfere unui doctor îngrijirea femeii aflate în travaliu în cazuri complicate ca acesta și să nu folosească instrumente ca forcepsul sau bisturiul. Tessa James nu a intenționat să o ucidă pe Evelyn Hilton. Dar este o femeie mândră, o moașă care practică meseria de peste treizeci de ani, iar a cere ajutor contravenea tuturor principiilor sale.
Mândria, și nu răutatea, a fost cea care a împiedicat-o să o transfere pe doamna Hilton în grija doctorului Jenkins până când a fost prea târziu.
Timpurile se schimbă, femeile însărcinate vor un doctor cu calificare medicală la patul lor, iar moașele ca Tessa James sunt împotriva doctorilor care practică obstetrica. Era înverșunată împotriva acestei invazii a teritoriului ei. Dar, vă întreb, doamnelor și domnilor jurați, acest lucru o face criminală?
A bătut din nou cu pumnul în masă.
— Vă întreb din nou, domnilor jurați, asta o face demonică? Întreaga sa viață profesională a fost pusă în slujba comunității din Kingston și multe femei care se află astăzi aici sunt martore la acest lucru, existența ei
a fost dedicată apărării vieții, și nu scurtării ei. Eu vă spun că Tessa James a făcut o greșeală, a crezut că va face față situației, dar nu a putut. Iar Evelyn Hilton a plătit scump pentru greșeala ei. Așadar, rămâne ca dumneavoastră, domnilor jurați, să decideți dacă trebuie să meargă la închisoare pe viață pentru acea greșeală. Nu se îndoiește nimeni că
decizia acuzatei de a face tăietura care a cauzat sângerarea a dus la moartea sărmanei doamne Hilton. Dar dacă aceasta este concluzia dumneavoastră, nu este de ajuns, deoarece, pentru a o condamna pe acuzată, trebuie să concluzionați că aceasta a fost intenția sa. Și, domnilor jurați, ea nu a avut intenția nici de a ucide, nici de a provoca un rău.
Comunitatea din Kingston îi datorează mult Tessei James, iar astăzi trebuie să ne gândim la sutele de vieți pe care le-a salvat și nu la cea pe care, în cele din urmă, n-a putut s-o salveze. Așadar, vă spun că astăzi trebuie să găsiți în dumneavoastră justețea de a o declara nevinovată pe acuzată.
