îi dau din nou lacrimile. Nu va supraviețui în închisoare; este ca și cum ar fi omorât-o.

Tânăra reporteră a scos agenda din buzunarul paltonului și a căutat un creion în celălalt.

— Aveți ceva care ne poate ajuta să demonstrăm că este nevinovată?

— Dacă ați fi cunoscut-o pe Tessa, v-ați da seama că este nevinovată.

O sută de femei ar jura în favoarea ei, dar avocatul ei spune că ea n-a vrut să-i ceară nici uneia să depună mărturie. Nu știu de ce, dar era tipic pentru ea să-i pună pe alții înaintea ei. Privind-o pe Milly, care începea să

scrie, Bella a încercat să alunge imaginea mamei sale în boxa acuzaților.

Povestea asta nu se rezumă la Evelyn Hilton. Este vorba despre doctori care încearcă să le scoată pe linie moartă pe moașe, pentru că din pricina lor pierd sute de lire pe an. Este vorba de discreditarea profesiei de moașă prin reglementarea și limitarea a ceea ce au voie să facă, cerându-le să transfere gravida în grija unui doctor când nașterea se complică – adică exact atunci când femeile ca mama mea pot ajuta cel mai mult.

— Continuați, a zis Milly, încolăcindu-și părul într-un coc în vârful capului, ca să poată scrie mai ușor.

Bella a clătinat din cap și a privit afară, pe geam, spre dimineața geroasă.

— Doctorii sunt cei care provoacă complicațiile cel mai des. Le forțează pe femei să nască întinse pe spate, cu picioarele prinse în scărițele patului. Folosesc echipamente care provoacă durere, în medii spitalicești, unde femeile nu sunt ascultate și sunt înspăimântate. Nu au răbdare: rup apa femeii când bebelușul nu este gata să iasă, smulg pruncii cu forcepsul, în loc să îl întoarcă în pântec, nu vor să stea lângă

patul femeii ziua și noaptea, vorbindu-i, alinând-o; vor să apară în ultimul moment posibil, să aducă copilul pe lume și să se împăuneze cu gloria.

Milly scria grăbită.

— Și ce legătură au toate acestea cu moartea lui Evelyn Hilton?

— Evelyn voia ca mama mea să fie de față la naștere, dar soțul ei, Wilfred Hilton, voia un doctor. Când a văzut că bebelușul este în prezentație pelviană și lucrurile au luat o întorsătură proastă, dr. Jenkins a chemat-o panicat.

— Doctorul Jenkins a chemat-o pe mama dumitale? a întrebat Milly Green, privind-o cu ochii mari.

Bella a încuviințat din cap și a băgat mâna în geantă, de unde a scos scrisoarea pe care i-o dăduse avocatul mamei sale.

— I-a înscenat totul. Citește.

Milly s-a uitat la scrisoare.

— Este de la mama dumitale?

— Da, este relatarea ei despre cele întâmplate. Cu mâinile tremurându-i, Bella a scos scrisoarea din plic și a început să citească:

„N-aș tăia niciodată o femeie așa cum a făcut Jenkins. Noaptea aceea rămâne pentru totdeauna scrijelită în mintea mea, oricât de mult încerc s-o uit. A măcelărit corpul fragil al lui Evelyn și a privat copilul de oxigen, apoi, când și-a dat seama ce-a făcut, a trimis-o pe Sally la casa parohială să mă cheme. A plecat și m-a lăsat acolo, să mă uit cum mor amândoi și să cadă vina pe mine”.

Milly a terminat notițele pe care le luase cu rapiditate, apoi a ridicat privirea spre Bella.

— Doctorul Jenkins nu a vrut să o omoare, dar când și-a dat seama că mai avea puțin de trăit, a avut nevoie de un țap ispășitor. Iar Wilfred Hilton voia să scape de mama de ani întregi.

Milly a citit primele rânduri din scrisoare, apoi a ridicat din nou capul spre ea.

— De ce?

— Pentru că stăm cu chirie într-o casă de pe pământul lui – casa în care m-am născut. Mama i-a adus pe lume pe primii lui doi copii și i-a salvat viața, așa că Evelyn a insistat mereu să ne lase să rămânem în casă.

Milly lua notițe cu mare rapiditate, în timp ce Bella a luat un cubuleț

de zahăr ca să-l pună în ceai.

— Lui Wilfred Hilton nu-i place să le vadă pe proprietatea lui pe femeile disperate care apelează la ajutorul mamei mele. Ajung la noi distruse, înfometate, bătute și însărcinate; de multe ori după ce au fost violate sau abandonate. Mama a lăsat mereu să se știe că ușa ei este deschisă, chiar și celor care nu au bani să plătească.

— De ce nu le-a chemat avocatul mamei dumitale pe aceste femei ca martore în instanță?

— Pentru că este plătit de Wilfred Hilton.

— Ești sigură?

Milly a ridicat privirea, cu creionul pregătit.

Bella a încuviințat din cap.

— El a negat, a zis că este avocat din oficiu, dar numele lui nu este pe listă.

Bella a scos bucata de hârtie pe care o obținuse de la biroul

administrativ în ziua dinainte.

— Numele lui este Jeremy Lyons și nu este trecut aici. Mama n-a vrut să o aducă în fața instanței pe nici una din femeile pe care le-a ajutat, iar domnul Lyons n-a încercat să găsească o altă cale. Voia să fie condamnată și toată lumea să scape de ea și de metodele ei vrăjitorești.

Milly a citit restul scrisorii, apoi i-a întins-o Bellei.

— Mama dumitale pare o femeie extraordinară.

— Este, a fost de acord Bella. Trebuie să plec acum, domnișoară

Green. Am niște treburi urgente de rezolvat în privința fiului meu. Sper că veți scrie despre toate acestea.

— Credeți că mai este cineva care ar fi de acord să vorbească cu mine, ca să mai găsim și alte dovezi? a întrebat Milly, în timp ce Bella se ridica să plece.

— Sally, servitoarea din casa familiei Hilton, cea care a fost martora principală a acuzării, știe adevărul. Domnul Lyons putea să îi pună

întrebări, să scoată adevărul de la ea, dar a ales să nu o facă.

— Credeți că ar fi de acord să vorbească cu mine? a zis Milly, nerăbdătoare.

Bella a ridicat din umeri.

— Depinde de familia Hilton financiar și are de crescut o fetiță.

Nu-și poate permite să-și piardă slujba. Dar poate în anii care vin va fi de acord să vorbească. Va fi prea târziu pentru mama mea, dar va fi bine de știut că numele i-ar putea fi reabilitat într-o bună zi.

— Cum adică va fi prea târziu? a zis Milly, încruntându-se.