Bella fierbea de dorința de a se ridica în picioare și de a-și apăra mama. Dacă nu spunea nimic, iar mama sa primea o sentință pe viață, n-avea să și-o ierte niciodată.
— Domnule, iertați-mă, vă rog! a zis Bella ridicându-se, și toată sala s-a întors să o privească, Aș putea spune câteva cuvinte în apărarea mamei mele?
S-a auzit cum toată sala își trage răsuflarea.
— Nu puteți! a urlat judecătorul.
Bella l-a ignorat și a privit spre juriu cu rugăminți în ochii plini de lacrimi.
— Mama mea a adus pe lume mii de copii și nu a folosit niciodată
bisturiul. Nu ar face așa ceva. Doctorul Jenkins o privea ca pe o amenințare, pentru că femeile din zonă o iubeau pe mama mea, iar pacientele plecau de la el. Eu însămi l-am auzit spunând că este hotărât să o distrugă. Mama mea nu i-ar fi făcut rău lui Evelyn Hilton, Erau prietene; i-a adus pe lume pe ceilalți doi copii ai ei și o iubea foarte mult.
— Stai jos, domnișoară, în clipa asta! Altfel, vei fi acuzată de ofensă
la adresa Curții!
Judecătorul a lovit atât de tare cu ciocănelul din lemn, încât a simțit o detunătură trecând prin ea și, ezitantă, s-a așezat. Mama ei s-a întors s-o privească și ochii ei albaștri au înghețat pentru o clipă, înainte ca Tessa să
izbucnească în plâns și să se întoarcă pentru ca Bella să nu vadă.
Când judecătorul și-a început cuvântul de încheiere, Bella nu a mai putut să asculte minciunile și, începând să plângă, l-a luat de mâna pe Alfie și s-a ridicat pe picioarele tremurânde. S-a îndreptat spre ușă.
Avocatul mamei sale o privea dușmănos, cu chipul roșu de furie.
I se spusese că ar putea dura câteva ore, ba chiar zile, înainte de a se ajunge la un verdict și s-a așezat pe o bancă dincolo de ușa sălii de judecată, uitându-se încordată la mânuța lui Alfie, pe care o ținea strâns.
Alfie s-a lăsat în poala ei și ea i-a mângâiat părul, iar dârele lăsate de lacrimi se vedeau încă pe chipul lui frumos. Semăna cu Eli, și-a zis ea, atât de mult semăna cu Eli, dar avea ochii ei albaștri. Curând, mulțimea din sala de judecată a început să se reverse afară, sporovăind vioi despre prăjituri și ceai, de parcă ar fi fost în pauza unui spectacol de teatru.
Nu știa cât timp trecuse, dar în scurtă vreme s-a produs un freamăt de activitate, murmurul a ceva ce se petrecea. Doar nu venise timpul, nu?
I-au revenit în minte cuvintele lui Jeremy Lyons și a simțit că o traversează un val de panică. Sper că deliberările juriului vor dura mult timp; un verdict rapid nu e semn bun.
O voce de bărbat, strigând în lungul coridorului unde se afla ea, a zis:
— Verdict, sala numărul 1.
Alfie și Bella s-au uitat unul la celălalt, iar Alfie s-a aruncat de gâtul ei. În timp ce membrii juriului se întorceau în sală și își reluau locurile, nici unul dintre ei nu s-a uitat spre ea. Bella a închis ochii și s-a agățat de mâna lui Alfie.
— Domnule președinte al juriului, vă rog să vă ridicați. Înțeleg că ați ajuns la un verdict.
— Da, domnule judecător.
— Si este un verdict unanim?
— Da, Onorată Curte.
— Considerați că acuzata este vinovată de uciderea voluntară a lui Evelyn Hilton, sau nevinovată?
— Vinovată.
Bella a închis ochii și a încercat să se încordeze ca să nu i se facă rău, căci tot conținutul stomacului i se ridica în gât. A aruncat o privire spre mama ei, căreia i se înmuiaseră picioarele. Gardianul a prins-o și a
ajutat-o să se lase pe scaun. Timp de câteva minute, a fost haos în sala de judecată, când masa de oameni a erupt, strigând și făcând glume, lovind cu pumnii în scaune. Alfie a tresărit speriat din cauza zarvei și s-a uitat spre mama lui, care l-a îmbrățișat strâns, ca să nu audă.
— Ridicați-vă, doamnă James! a ordonat judecătorul, iar polițistul a tras-o pe Tessa în sus, forțând-o să se ridice. Ați fost găsită vinovată de omor voluntar. Sunt rugat de avocatul dumneavoastră să vă arăt clemență, datorită comportamentului bun de până acum, dar nu pot ignora faptul că mai mulți martori au relatat că provocați avorturi, un act strict interzis în ochii legii. Fiica dumneavoastră a făcut afirmații injurioase la adresa doctorului Jenkins, spunând lucruri pe care nu le pot crede și care nu m-au ajutat cu nimic să mă conving că v-ați asumat greșelile făcute. Pe lângă caracterul infracțional și intenționat al acțiunilor dumneavoastră care au dus la moartea doamnei Hilton, ați încercat să
distrugeți reputația doctorului Jenkins, un stâlp al comunității și un om căruia îi datorăm adâncă recunoștință.
Bella a fost cuprinsă de un val violent de greață și a încercat să își calmeze respirația. Murmurele celor din public s-au întețit, iar scrijeliturile creioanelor pe agendele reporterilor le auzea ca pe niște unghii zgâriind pe tablă. Privirea încremenită a lui Milly Green era fixată
asupra ei și o tulbura. S-a uitat spre Wilfred Hilton, care își ținea privirea pironită asupra judecătorului. Ochii Tessei rămâneau în pământ.
Deodată, de niciunde, o rază de soare a pătruns prin geamurile cu vitralii, luminând camera cenușie și băncile din lemn de mahon, închise la culoare. Timpul s-a oprit în loc, iar reporterii au ridicat privirile înfometate și chiorâșe către mama ei.
Bella a întins o mână, în căutarea unui sprijin, în timp ce judecătorul vorbea cu vocea sa profundă, încet, calm, chibzuit.
— A fost o crimă egoistă să vă puneți ambițiile de moașă înaintea binelui unei femei și al pruncului ei, iar pentru asta nu este decât o singură pedeapsă. În ciuda faptului că v-ați susținut continuu nevinovăția, dovezile împotriva dumneavoastră sunt copleșitoare.
Domnul Lyons s-a referit, de nenumărate ori, la femeile ale căror vieți pretinde că le-a salvat clienta dumnealui. Din păcate pentru dumneavoastră, doamnă James, avocatul n-a fost capabil să convingă
nici măcar una singură să depună mărturie în apărarea dumneavoastră.
Iar dumneavoastră refuzați să depuneți mărturie. I-ați cauzat o suferință
îngrozitoare doamnei Hilton și copilului său, iar noi trebuie să ne asigurăm că nici o altă mamă nu va suferi aceeași soartă. Tessa James, vă
faceți vinovată de omor voluntar. Sentința acestei instanțe este să fiți dusă de aici în celula din care ați fost adusă, unde veți începe să ispășiți condamnarea pe viață. Să sperăm că această sentință va opri alte moașe să mai ia legea în propriile mâini.
