Singurul zgomot care se auzea era scârțâitul stiloului său pe hârtie.
— Da, ultima dată când am văzut-o alerga prin fața casei îmbrăcată
în rochița roșie. Alice are o fire puternică, dar suntem foarte apropiate, niciodată nu rămânem supărate mult timp. Aveți copii? Cu siguranță știți și dumneavoastră cum este.
Detectivul a continuat să scrie în agenda lui, fără să îi răspundă la întrebare.
— Înțeleg bine că bona a fost ultima persoană care a vorbit cu ea, după câte știm până acum?
— Cred că da, a răspuns Richard.
— Si mai este aici? Putem să vorbim cu ea? a zis detectivul.
— Nu, a fost aici toată ziua, a avut grijă de copii în timp ce eu mă
pregăteam, dar a plecat chiar înainte de ora începerii petrecerii. Dar este din zonă, locuiește în sat, a zis Vanessa încet.
— Prin urmare, a plecat cam la aceeași oră la care a dispărut Alice?
Și ați vorbit cu ea despre fiica dumneavoastră când a plecat? Spuneați că
a ajutat-o să se îmbrace?
— Da, ea a schimbat-o pe Alice. Am vrut să stea și să se ocupe de copii în timpul petrecerii, dar se grăbea să plece; aștepta oaspeți. Iar eu îmi făceam griji în legătură cu șampania. Acum pare atât de lipsit de importanță, dar a fost o zi nebună. Totul a mers prost.
Omul a încuviințat din cap, uitându-se la carnețelul cu notițe.
— Cum o cheamă?
— Dorothy Novell. Locuiește într-una din căsuțele din șirul de locuințe de la capătul aleii noastre de acces, Căsuța Tiselor.
Detectivul s-a întors spre colegul lui.
— Poți să te duci acasă la Dorothy Novell și să o aduci aici?
Trezește-o dacă e nevoie.
A rupt bucata de hârtie pe care scrisese și i-a întins-o.
Leo l-a privit plecând, apoi s-a ridicat și a pornit spre ușă.
— Unde te duci, Leo? a întrebat Richard.
— Să-mi schimb puloverul, e ud.
Leo era palid și îi clănțăneau dinții.
— Întoarce-te imediat, s-a răstit Richard la el.
— Se întoarce, Richard, a zis Vanessa.
Chiar dacă Richard nu ridicase niciodată mâna la Alice, în privința lui Leo nu fusese la fel de reținut. Nu voia să se afle că uneori îl mai lovea pe fiul lui, să se pună reflectoarele pe familia lor, să se piardă timpul îndreptându-se degetul spre ei, în loc să o caute pe Alice.
— Nu înțeleg cum ne ajută toate astea, a zis Richard, uitându-se mânios la detectiv. Nu văd ce legătură poate avea Dorothy cu toate astea.
— Sunt convins că aveți dreptate. Încerc doar să schițez mișcările lui Alice pe cât este posibil. Ați putea să îmi spuneți când ați văzut-o alergând prin fața casei, în ce direcție se îndrepta fiica dumneavoastră?
— Soția mea a văzut-o. Se îndrepta spre căsuța din copac din grădină. A fost primul loc unde s-a uitat Vanessa și când a văzut că nu este acolo, a început să se îngrijoreze.
— Si unde se afla fiul dumneavoastră în acel moment?
Vanessa a luat o înghițitură de apă.
— Richard îl trimisese cu bicicleta să îl aducă pe Bobby James de la vechea casă parohială, ca să îl ajute cu luminile. Noi credem că se poate ca Alice să se fi dus după el; daca era în căsuța din copac, ne-a auzit spunându-i lui Leo să se ducă după Bobby. Nu o găsea pe Snowy, cățelușa ei, și probabil s-a gândit că fugise înapoi acasă, unde se născuse.
Dar Richard a mers pe urmele lui Leo de zeci de ori și nici urmă de ea.
— Bine, ne-ar fi de ajutor să vorbim cu fiul dumneavoastră despre drumul pe care l-a făcut până acolo, dacă se poate. Și aș vrea să discut și cu Bobby James, să vedem dacă a văzut-o pe Alice.
— Sigur, a zis Richard, îndreptându-se spre ușa bucătăriei. Leo! Ce tot faci? Poți să vii aici? a strigat el.
— Richard, ia-l încet, a zis Vanessa în șoaptă. E foarte tulburat din cauza asta. Mi-a spus că se învinovățește.
— De ce să se învinovățească? a zis detectivul, încruntat.
Richard i-a aruncat o privire scurtă și a ridicat din umeri.
— Pentru că probabil ea era în spatele lui, iar el nici nu a observat-o.
