Vineri, 22 decembrie 2017
— Ati scris declarația, domnule Hilton?
Detectivul-inspector Hatton l-a privit pe Leo peste masa pe care se afla micul dejun, peste ceștile de cafea și farfuriile cu pâine prăjită abia atinse.
— Ce declarație, Leo? a întrebat Vanessa.
Leo a scos un oftat atât de greu, încât și-a dat seama că probabil îi mai pusese întrebarea aceasta.
— Pentru conferința de presă din dimineața asta, mamă. Să facem apel pentru informații despre Sienna.
S-a uitat către fiul ei, la ochii lui injectați, la părul zbârlit, la cămașa mototolită.
— Ce s-a întâmplat cu Sienna? Ce s-a întâmplat, Leo? Arăți îngrozitor.
Leo și-a cuprins capul între mâini.
— A dispărut. Am fost afară, în căutarea ei, de la prima lumină a dimineții, mamă, am mers prin pădure, am mers pe toate drumeagurile, am oprit mașina, am strigat-o, am mers mai departe, am strigat-o din nou, și din nou.
Telefonul mobil a început să-i sune, Leo a sărit în picioare și a ieșit din cameră ca să răspundă.
— Salut, Philip. Da, știu care este termenul limită, dar lucrurile sunt foarte dificile aici...
— Ce vrea să spună, că o caută pe Sienna? Ce s-a întâmplat?
— Nepoata dumneavoastră a dispărut, doamnă Hilton, dar facem tot ce putem ca să o găsim. Încercați să nu vă îngrijorați, vă rog.
Vanessa a început să simtă lacrimile care îi pișcau ochii și și-a ferit privirea, uitându-se pe geamul bucătăriei, spre lumina dimineții de iarnă
care răsărea deasupra lacului. Își simțea creierul ca pe o negură deasă; rămăsese trează aproape toată noaptea, adormind și trezindu-se din nou, ascultând plânsetele lui Helen.
Își amintea acum. Sienna nu era de găsit. Dar de fiecare dată când i-o
spunea cineva, părea că descoperă dispariția ei din nou. Era epuizată, dar îi fusese imposibil să doarmă. Poliția nu a plecat din casă toată noaptea, aparatele lor de emisie-recepție au primit încontinuu informații, oamenii au intrat și au ieșit pana în zori, trântind ușile. La un moment dat ațipise și avusese un coșmar în care lacul se transformase în gheață. Alice era prinsă sub ea în paltonașul ei roșu, iar Vanessa nu avea forța necesară ca să poată sparge gheața și să o scoată de acolo. Ușa de la intrare se trântise atât de tare, încât s-a trezit, speriată. De fiecare dată când adormea, mintea i se întorcea la noaptea în care au pierdut-o pe Alice.
— Credeți că ar trebui să chemăm un doctor, să îi dăm ceva care să o ajute să doarmă? auzise vocea fiului ei pe palier, în dreptul ușii camerei sale.
— Nu vreau să dorm, nu pot să dorm până când mi se întoarce fetița acasă. Unde este, Leo? strigase ea,
Leo îi promisese că va căuta în continuare, o dusese înapoi în dormitor, dar nu putea fi calmată sau alinată. Odată cu prima lumină a zilei, au renunțat cu toții să mai încerce să adoarmă și ieșiseră din nou în căutarea Siennei.
Leo a intrat din nou în bucătărie și a aruncat telefonul pe masă. A scos un geamăt de frustrare și și-a turnat o cafea.
— Nu-mi vine să cred că se întâmplă așa ceva, a mormăit el.
Detectivul și-a dres glasul.
— Așadar, principala idee pe care vreau să o subliniez în vederea declarației pe care o veți da este că vă încurajăm să fiți cât mai naturali, atât dumneavoastră, cât și soția dumneavoastră, ca Sienna să vă
recunoască tonul vocii. Conferința de presă este pentru ea, în definitiv; ei îi este adresat apelul. Vrem să o asigurăm că nu a făcut nimic rău. Ceva în genul te rugăm, vino acasă, ne este foarte dor de tine, nu ai făcut nimic rău.
Leo s-a încruntat.
— Dar dacă a fost răpită? Nu ne adresăm persoanei care a luat-o?
Detectivul Hatton s-a uitat spre el.
— Dacă vă referiți la Bobby James, îl interogăm în acest moment, dar nu credem că știe unde se află fata.
— În mod evident, nu reușiți să faceți nici un progres cu el, căci altfel am avea-o pe Sienna înapoi acasă până la ora asta. Eu mă refer la faptul
că am auzit apelul public pe care l-ați făcut în dimineața asta, iar declarația sugerează că Sienna a fugit de acasă. Are șapte ani; unde ar fugi de acasă? s-a stropșit Leo la el.
Vanessa asculta discuția. Procedurile polițienești nu se schimbaseră
prea mult odată cu trecerea timpului. Practica standard era ca la început să se meargă pe presupunerea că vinovatul era cineva din familie, iar conferința de presă avea și rolul de a-i observa pe Leo și Helen, de a le analiza comportamentul și limbajul corporal, nu doar de a face un apel la public. Felul în care detectivul îl privea pe Leo era identic cu felul în care se uitase inspectorul Mills la Richard în seara dispariției lui Alice. S-a simțit vinovată că nu îl avertizase pe fiul ei, dar, oricum, nu avea nici un rost. Nu o asculta, iar ideea că ar avea vreo legătură cu dispariția Siennei era ridicolă. Leo nu era nici pe departe perfect, dar dragostea pentru fiica sa nu putea fi pusă la îndoială.
— În acest moment ne adresăm Siennei. Apelul este făcut pentru ea, ca să vină acasă. În același timp, apelăm la oricine se afla în zonă la momentul dispariției, ca să ne ofere informațiile pe care le-ar putea deține, oricât de nesemnificative li s-ar părea. Scopul este să
conștientizăm publicul în legătură cu dispariția fetei, să oferim presei o descriere și să îi îndemnăm pe oameni să sune.
Leo a lăsat capul în jos. N-a spus nimic, dar s-a întins spre sertar, de unde a scos două pastile de paracetamol și le-a dat pe gât cu un pahar de apă.
Hatton l-a privit, apoi a continuat.
— Inspectorul-șef care conduce investigația va fi prezent la conferința de presă alături de dumneavoastră. Va face un apel la Sienna sau la oricine știe unde se află, să ia legătura cu poliția. După ce termină
de vorbit, va da un număr de telefon la care poate suna publicul. Avem o echipă de oameni care răspund la telefoane.
