Trăiește într-o altă lume.
— De ce s-ar fi uitat în urma lui, după Alice? Nici măcar nu știm sigur dacă s-a dus după el. Ești mereu atât de dur cu el!
Vanessa a început din nou să plângă.
Când tăcerea s-a lăsat peste încăpere, Vanessa a ridicat privirile și a văzut că ochii detectivului erau fixați asupra ei.
— Bine, ne putem întoarce la căsuța din copac? a zis el. Se află în fața casei, nu-i așa?
Vanessa a încuviințat din cap.
— Da, pe peluza din fața casei, destul de aproape de aleea de acces.
Dacă se afla înăuntru, este foarte posibil să-l fi văzut pe Leo plecând; era luminat de farurile mașinilor care veneau la petrecere. Îmi amintesc că
era șapte fix când am văzut-o alergând într-acolo. M-am uitat la ceas pentru că am auzit răsunând din nou pușca lui Alfie și mi-am făcut griji că nu se vor opri înainte de începerea petrecerii.
— Pușca lui Alfie? a ciulit urechile detectivul.
Richard a încuviințat din cap.
— Alfie James, unul dintre fermierii care lucrează pe pământul meu, a trebuit să își împuște cireada astăzi. Toată ziua s-au auzit detunăturile.
— Se auzeau împușcături și când a dispărut Alice?
— Ce sugerați acum? Că Alfie a împușcat-o pe fiica mea din greșeală? Nu vâna iepuri sau căprioare; împușca vitele de aproape, a zis el, luându-și cheile de pe masă. Mă întorc afară.
După ce a ieșit Richard, detectivul a întors capul spre Vanessa.
— Aș putea să arunc o privire în camera lui Alice?
— Cred că da, a spus Vanessa.
L-a condus în hol, pe lângă enormul pom de Crăciun și pianul de concert de la capătul scărilor. Uitându-se în susul scărilor, a simțit că se mișcă podeaua cu ea. A întins mâna și s-a prins de balustradă, simțindu-se nesigură pe picioare.
— Nu te simți bine, Vanessa? Lasă-mă să te ajut.
S-a întors și a văzut-o pe Dorothy stând în picioare, lângă intrare.
Trecuseră abia șase ore de când o văzuse ultima oară, dar în acest timp întreaga ei lume se schimbase. Dorothy arăta obosită, iar părul, de
obicei strâns la spate într-o coadă îngrijită, era acum nepieptănat. În mod normal, foarte bine pusă la punct atunci când venea să aibă grijă de copii, acum era îmbrăcată în ceva ce, în mod evident, aruncase pe ea în grabă
când fusese trezită de poliție. Purta o pereche de blugi, un pulover șifonat și o pereche de adidași, încălțați fără șosete. Nu era machiată și arăta foarte diferit, s-a gândit Vanessa; ca o străină. Vanessa a simțit că o cuprinde un val de furie irațională față de ea. Nu avea rost să se afle aici acum; dacă ar fi rămas când fusese rugată, nu s-ar fi întâmplat nimic din toate astea. Alice ar dormi în patul ei, iar petrecerea ar fi în plină
desfășurare. În schimb, Vanessa trăia un coșmar. Ar fi preferat ca polițiștii să nu o fi adus pe Dorothy aici.
S-a întors cu spatele la ea, fără să o bage în seamă, și a început să
urce scările, oprindu-se de câteva ori ca să își recapete răsuflarea. Privind spre palierul de la etaj, amintirea ultimei dăți când vorbise cu Alice, stând în capul scărilor și privind în jos la fetița îmbrăcată în salopeta pătată de urme de iarbă, a făcut-o să înghețe din cap până în picioare. Își auzea propria voce rostind ultimele cuvinte pe care avea să i le spună
vreodată: „Mă întorc în cinci minute și aștept să fii îmbrăcată și gata de petrecere”.
Deodată, ușa cea mare s-a deschis cu zgomot și cineva a strigat numele detectivului-inspector Mills.
— Aici! a răspuns el, iar Vanessa s-a grăbit să coboare scările după
el.
— Ce este? Ați găsit-o? a zis ea, aproape isterică.
— Mă tem că s-a întâmplat ceva.
— Ce tot spui, băiete? s-a răstit detectivul la el.
— Un bărbat a fost strivit de un tractor pe câmpul din spatele vechii case parohiale – Alfred James înțeleg că este numele lui. Fiul lui, Bobby, l-a găsit și a reușit să îl tragă de sub tractor, dar mă tem că este mort.
Oamenii mei l-au găsit pe Bobby în zăpadă, lângă corpul mort. Tânărul polițist a aruncat o privire spre Vanessa, apoi și-a tras sufletul și a continuat. Bobby James spune că a văzut-o pe Alice înainte de a-l găsi pe tatăl lui și îi sângera o rană la cap. Dar acum a dispărut; a fugit, așa spune el. A lăsat-o să plece.
Vanessa s-a uitat la polițist, apoi a scos un țipăt primitiv, în timp ce fața frumoasă a fetiței strălucea în mintea ei. Ferestrele au zăngănit din
cauza viscolului care se întețise din nou și în care probabil se pierduse fetița ei, îmbrăcată în rochița roșie de petrecere și încălțată în pantofiori.
Vanessa a privit-o pe Dorothy cu un sentiment copleșitor, care îi făcea rău de la stomac, că nu o va mai vedea niciodată pe Alice în viață.
21.
Vanessa
