— Vă așteptați să primiți multe apeluri? a întrebat Vanessa.
Telefonul lui Leo a sunat din nou. S-a uitat la număr, a clătinat din cap și l-a pus pe silențios.
— Sunt mulți oameni care ne fac să pierdem vremea. Suntem nevoiți să alegem grâul de neghină, dar cel puțin dacă apare o informație utilă, se poate reacționa rapid, iar dacă sună cineva să spună că a văzut-o, putem ajunge în locul respectiv în câteva minute.
Leo a încuviințat din cap și a pornit cu pași rari în susul și în josul camerei.
— Primesc multe telefoane de la prieteni și săteni care vor să ajute.
Nu li s-a comunicat nici un plan concret de căutare. Mulți dintre ei au hotărât să nu se ducă la serviciu astăzi, dar acum stau degeaba și așteaptă.
— Odată ce vom termina conferința de presă, vom începe căutarea.
Acum se alcătuiesc planurile și îi vom pune la curent pe toți de îndată ce va fi posibil. Suntem conștienți că oamenii vor să ajute, dar trebuie să fie informați. Zona trebuie acoperită metodic și trebuie să știe ce caută și ce să facă cu orice lucru pe care l-ar putea găsi.
— Prin urmare, Bobby James nu spune nimic? Ce căuta aici, în casă?
— Nu am voie să discut acest lucru, dar spune că nu știe nimic despre dispariția Siennei.
Leo a închis ochii și s-a frecat la tâmple.
— Domnule Hilton, când ne întoarcem, ar fi util să aruncăm o privire peste extrasele dumneavoastră de cont, a zis detectivul Hatton.
Leo i-a aruncat o privire înspăimântată, iar culoarea i s-a scurs din obraji.
— De ce este nevoie să faceți asta?
— Polițistul de legătură se poate uita peste ele împreună cu dumneavoastră – atât pentru conturile care vă aparțin, cât și ale lui Helen și ale mamei dumneavoastră. Trebuie să vedem dacă s-a înregistrat vreo activitate neobișnuită în vreunul dintre ele, dacă Sienna a luat vreun card sau dacă le-a furat altcineva fără să vă dați seama. Dacă a retras cineva bani, putem afla de unde și de obicei sunt camere de supraveghere lângă
bancomate.
— Am un singur card bancar, despre care știu sigur că se află în portofelul meu. L-am folosit aseară, ca să cumpăr benzină.
— Nu contează, trebuie să verificăm totul. Ați putea avea vreun card uitat într-un sertar.
— Nu există nici un alt card de care să fi uitat.
O tăcere jenantă s-a lăsat între ei. Detectivul a fost cel care a reluat discuția.
— Ei bine, putem analiza acest lucru cu dumneavoastră și cu soția mai târziu. Este numai o măsură de precauție. Urmează să coboare, ce
știți?
— Sărmana Helen trebuie să fie complet epuizată, a zis Vanessa. Am impresia că a stat trează toată noaptea.
— Da, vine acum, a spus Leo.
S-au ridicat cu toții și s-au mutat în hol. Vanessa a ridicat privirea și a văzut-o pe Helen coborând scările împreună cu un polițist. Era atât de palidă, că i se vedeau venele de pe frunte și, în mod vădit, plânsese.
Tremura puternic deși avea pe ea un cardigan greu, din lână, iar în mână
strângea o batistă udă.
Când a ajuns lângă Leo, el a vrut să o îmbrățișeze, dar ea a tresărit și s-a îndreptat spre intrare fără să spună nimic.
— Nu știu cât timp va dura, mamă. Polițistul de legătură rămâne aici, ca să aibă grijă de tine.
— Nu vreți să vin și eu? a întrebat Vanessa.
— Nu, stai aici și ai grijă, în caz că apare Sienna.
Leo a urmat-o pe Helen spre mașina poliției care îi aștepta pe aleea de acces din față.
Vanessa a urmărit plecarea mașinilor, iar casa a trecut deodată de la zarva mișcării la tăcerea unei carcase goale. Apoi s-a întors și a traversat holul pustiu, unde singurul lucru care mai rămăsese era portretul lui Alice pe care Helen îi rugase pe muncitorii de la firma de mutări să îl lase deocamdată.
S-a oprit și s-a uitat la el, apoi s-a lăsat pe podea, trecând cu degetul peste obrazul copilei, și a început să plângă.
22.
Willow
Vineri, 22 decembrie 2017
Willow a trecut cu mașina pe lângă mulțimea de jurnaliști aflați la capătul aleii de acces de la Conacul Tiselor și i-a văzut pe cei doi polițiști în veste fluorescente care încercau să-i țină pe loc. În mod obișnuit, nu ar fi avut probleme la parcare, dar marea de reporteri disperați să afle noutăți sau să surprindă o imagine cu Helen și Leo Hilton bloca toată
aleea.
Într-un final, a găsit un loc la capătul potecii care ducea spre vechea casă parohială și a oprit motorul. Și-a sprijinit fruntea în palme și a inspirat de câteva ori. După o noapte nedormită, în care își făcuse mii de griji în legătură cu tatăl ei și cu Sienna, se trezise devreme. Habar nu avea cum să o găsească pe Nell; nu știa nici măcar dacă mai era în viață. Dar comentariul tatălui ei despre faptul că a întâlnit-o o făcea să presupună că
