Alfie se lupta disperat să se tragă din spațiul în care se prinsese. În câteva clipe, l-a văzut pe Leo stând și uitându-se la el, și a început să-i strige să-l ajute. Dar Leo nu era în stare să se miște sau să-si ia ochii de la dezastrul care se desfășura în fața lui. S-a simțit incapabil să acționeze. Se

simțea ca și cum furia tatălui său îl ținea pe loc, împiedicându-l să-l ajute pe Alfie, care refuzase tot anul să plece din casa parohială, făcându-i viața imposibilă lui Richard.

În timp ce asculta strigătele disperate ale lui Alfie, Leo a început să

se simtă surescitat. Era asta ocazia să-l facă pe tatăl lui să-l iubească? Era șansa lui de a schimba totul? De a-l face pe tatăl lui să se uite la el așa cum se uita la Bobby?

— Ajută-mă, Leo! a strigat Alfie la el disperat, cu panica citindu-i-se în ochi, în timp ce excavatorul îl îngropa de viu în noroi și în zloată.

Dar Leo nu se putea mișca. Dacă tatăl lui nu voia ca el să îl ajute pe Alfie, dacă afla că ar fi putut să scape de el, în schimb Leo l-a ajutat? Nu l-ar fi iertat niciodată.

Deodată, Alice a apărut de nicăieri și a început să alerge spre tractor.

Era îmbrăcată într-o rochiță roșie și pantofiori roșii de petrecere, acoperiți de zloată și noroi, dar alerga spre el de parcă era încălțată cu pantofi de sport.

— Alfie! Leo, ajută-l! De ce nu îl ajuți?

Înainta ca un fulger, alergând peste câmpul acoperit cu zăpadă, fără

să se gândească la ea, împiedicându-se și căzând, apoi ridicându-se și aruncându-se spre excavatorul care țipa și urla ca un animal prins în capcană, în timp ce masa de metal se răsucea și se întorcea.

Trezit din transă, Leo a început să alerge, încercând să o ajungă din urmă, și să o prindă de mână. Dar ea a reușit să se smulgă din prinsoare, aruncându-și trupșorul, fără nici un gând la ea însăși, sub dinții scrâșnind ai mașinăriei care era pe punctul de a se răsturna.

Leo a privit îngrozit cum a început să tragă de hainele lui Alfie, străduindu-se să-l elibereze. Era micuță, dar foarte hotărâtă și țipa de încordare și de efort. Înainte ca Leo să ajungă la ei, a văzut că rochița i s-a prins sub excavatorul care aluneca în josul malului. În curând urma să fie prinsă cu totul și să fie trasă în jos odată cu excavatorul care se afunda tot mai mult în șanțul din jurul câmpului.

— Alice, dă-i drumul! Dă-mi mâna! a strigat el.

Îi vedea fața schimonosită de panică în timp ce încerca să se tragă în sus, dar dinții excavatorului o prinseseră în strânsoarea lor. El a început să lovească înnebunit pământul de sub ea, până ce, cu greu, a reușit să

îndepărteze destul pământ înghețat ca Alice să se poată elibera.

Motorul tractorului ardea de efort, scoțând un fuior de fum negru.

— Ajută-mă, Leo, ajută-mă. E prins acolo.

— Alice, dă-i drumul, a zis el.

Când a tras-o de talie cu toată puterea de care era în stare, un dinte al excavatorului s-a prăbușit peste ei, lovind-o pe Alice la cap. Fata a scos un țipăt de durere și un firicel de sânge i s-a scurs în ochi.

— Alice, pentru numele lui Dumnezeu, prinde-te de mâna mea.

Trebuie să te trag afară, altfel vei muri aici, a țipat el, abia auzindu-și vocea din cauza zgomotului de metal zdrobit.

În cele din urmă, Alice a dat drumul mâinii lui Alfie și, după o ultimă sforțare supraomenească din partea lui Leo, s-a eliberat. După

câteva secunde, motorul și-a dat sfârșitul și excavatorul s-a prăbușit cu un zgomot asurzitor peste Alfie.

Alice s-a uitat la Leo, cu fața scăldată în lacrimi.

— De ce nu l-ai ajutat? De ce ai stat și te-ai uitat? Te urăsc, Leo, te urăsc.

Sângele îi curgea în păr și în ochi, amestecându-se cu lacrimile.

Leo a rămas pe loc, holbându-se la sora lui, gâfâind din pricina șocului și a ororii a ceea ce se întâmplase.

— Nu știu, îmi pare rău. Nu știu de ce nu l-am ajutat.

Alice s-a uitat la dezastrul de lângă ea și a început să plângă în hohote.

— E acolo, jos, tatăl lui Nell e sub tractor.

— Alice, Alice, ești aici?

Leo și Alice au întors capul și l-au văzut pe Bobby venind prin luminiș. Fără nici o ezitare, Alice a început să alerge spre el.

— Bobby, ajutor!

Preț de o clipă, Leo s-a uitat la rămășițele tractorului, incapabil să îl privească pe Bobby și ce urma să descopere. Dar o auzea pe Alice plângând și spunându-i ce se întâmplase. Trebuia să plece. Adunându-și puterile, s-a întors și a pornit în fugă în direcția șoselei, în susul aleii, alergând cât de repede îl duceau picioarele înapoi la petrecerea de la Conacul Tiselor, unde mama lui, disperată, își pierdea speranța de a-si mai vedea fetita în viată.

31.

Vanessa

Vineri, 22 decembrie 2017

Vanessa stătea pe un scaun în fața camerei în care fusese adus Bobby James pentru interogatoriu.

— Am făcut cerere la magistratură pentru o prelungire, pe baza gravității infracțiunii, a zis detectivul Mills, dar el nu vorbește, iar noi nu am găsit ADN care să îl implice în vreun fel nici în apartament, nici în mașina lui. Așa că nu îl mai putem ține mult timp.

— A spus ce căuta în casa noastră la momentul dispariției Siennei?

— Nu, refuză să spună. Dacă îl puteți convinge să vă spună asta, vom face un pas înainte.

— Pot să intru acum? a întrebat Vanessa. Singură?

— Vom urmări prin oglindă, a zis Mills.

Vanessa s-a ridicat, simțindu-se vlăguită. Era aici, la aproape cincizeci de ani de la noaptea în care dispăruse Alice, când îi implorase să

o lase să vorbească cu Bobby, când își legase toate speranțele de el – la fel ca și acum. A deschis ușa, apoi a închis-o în urma ei.

Timpul nu fusese îngăduitor cu Bobby James. Era un bărbat înalt, cu un chip tras, o gură îngustă și păr negru care începea să se rărească. Avea o paloare cadaverică ce dădea ochilor lui albaștri reci un aspect de intensitate electrică.

Fuma o țigară lăsat pe spate în scaun, cu picioarele lungite în față și încrucișate la glezne.

— Bună, Vanessa, a zis el.

— Bună, Bobby.