cadouri, dar mila lor o făcea pe Nell să se simtă și mai rău. Își imagina cum vorbeau despre ea pe drum spre casă, despre cât de cruzi erau părinții ei că nu veneau s-o vadă. Ura ideea că puteau gândi rău despre Bobby și tatăl ei.
— Bună ziua, doamnă Parks, a zis Nell.
— Te rog, spune-mi Emma; suntem prietene de-acum, nu-i așa? a zis ea, punând câteva dulciuri pe pat, lângă Nell, înainte de a se așeza și a începe să o mângâie pe păr. Te simți bine, Nell? Heather a zis că nu prea mănânci. Trebuie să mănânci, altfel nu te faci bine.
— Mă simt bine, a zis Nell încet, fără să ridice ochii, ca să nu înceapă
să plângă.
Emma era cea mai drăguță mamă din lume: amabilă, cu vorba blândă și frumoasă, exact asa cum visa că ar fi fost și mama ei.
Se ura acum pentru ce făcuse, dar la începutul săptămânii se rugase ca Heather să nu se facă bine și să nu plece. Sora Morgan venise la patul lui Heather și îi spusese că dacă radiografia este bună, va putea pleca acasă cu părinții ei în duminica aceea. Heather plecase spre secția de radiografie cu un zâmbet pe chip, dar o oră mai târziu se întorsese și plânsese atât de mult, încât nimeni n-o putuse alina. În cele din urmă, hohotele încetaseră și adormise, iar Nell se învinovățise pe ea însăși.
— Heather se simte bine? a întrebat ea acum, întorcând capul spre Emma. Era foarte supărată mai devreme.
— Știu, doctorii au crezut că va putea veni acasă astăzi, dar, din păcate, boala a avut o recidivă.
— Ce este o recidivă?
Nell a privit spre Heather, care stătea pe pat și vorbea cu tatăl ei.
— A revenit tuberculoza. Dar aud că tu te simți foarte bine și că ai putea pleca acasă în curând.
Nell a ridicat ochii spre ea.
— Eu sunt de vină pentru Heather, a zis ea, începând să plângă.
Eram atât de speriată că va pleca, încât m-am rugat la Dumnezeu să nu plece. Merit să nu vină nimeni la mine. Sunt o persoană îngrozitor de rea.
Și-a îngropat capul în pernă, în timp ce Emma o mângâia pe păr.
— Nu mă miră că vrei să mai stea, a zis Emma. E prietena ta. Nu ești o persoană rea, Nell. Ai fost foarte curajoasă.
Nell s-a întors să o privească chiar în clipa în care la ușa din spatele
lor a apărut o femeie, ultima dintre vizitatori. Avea părul roșcat și era îmbrăcată într-un cardigan, o fustă lungă și pantofi negri. Nell avea senzația că o cunoaște, dar nu-și amintea de unde. Cu siguranță nu o mai văzuse la sanatoriu, iar inima a început să-i bată mai tare când femeia și-a aruncat ochii prin salon. Privirile i s-au oprit asupra lui Nell și a început să se apropie de ea, iar pantofii îi tocăneau pe podeaua din lemn, în timp ce inima lui Nell a luat-o la galop.
— Sunt sigură că vei primi vești în scurtă vreme, a continuat Emma.
Știu că se încearcă contactarea familiei tale. Am întrebat despre situația ta, pentru că eram îngrijorați și ne-au spus că au fost anunțați că vine cineva să te ia.
— Bună, Nell, a zis femeia, care se oprise la capătul patului ei. Era palidă și avea pe buze un ruj roșu, iar în mână strângea neliniștită o poșetă. Nell și-a îndreptat spre ea ochii încă încețoșați de lacrimi, încercând să își dea seama cine este. Îți amintești de mine? a întrebat femeia, zâmbind.
Vizitatoarea s-a uitat spre mama lui Heather și a schițat un zâmbet.
— Bună ziua, i-a zis ea, cam tăios.
Emma a salutat-o cu o mișcare din cap, apoi a bătut-o pe mână pe Nell și s-a întors lângă patul fiicei sale.
Nell s-a ridicat în capul oaselor, uimită să o vadă pe vizitatoarea sa.
Femeia s-a așezat stângace lângă ea și a pus pe pat un ursuleț.
— E pentru tine, Nell. Cum te simți?
Nell s-a uitat la femeia de lângă ea, sorbind-o din priviri. În sfârșit, stătea cineva pe patul ei, dar nu era cine crezuse. Nu știa unde erau tata și Bobby; de ce venise să o vadă femeia aceasta, pe care nici nu o cunoștea?
— Bine. Mă simt mai bine, cred, a zis ea, speriată să pună alte întrebări, ca să nu o alunge pe femeie.
— Ei bine, sunt vești minunate, a spus femeia frământându-și mâinile nervoasă, înainte de a răspunde la întrebările care parcă roiau în jurul capului lui Nell. Mă întrebam dacă nu ai vrea să vii și să locuiești cu mine și cu soțul meu o vreme. Am sunat în urmă cu ceva timp ca să
întreb de tine și ei cred că ești pregătită să pleci acasă. Ai vrea?
Gândurile îi vâjâiau prin minte; nu știa ce să creadă despre această
vizitatoare.
— De ce nu poate veni tata să mă ia?
Femeia și-a privit mâinile și a așteptat un timp înainte de a răspunde.
— Tatăl tău a avut un accident, Nell.
Nell a simțit lacrimi usturătoare în ochi. De-asta nu venise.
— Ce fel de accident? a întrebat ea.
— Un accident la fermă. N-a fost vina nimănui, a spus femeia, ferindu-și privirea.
