— Dar se va face bine? a implorat-o Nell, știind deja că nu se va face bine.
— Nu, Nell, îmi pare rău. Este sus, în ceruri, cu mămica ta.
Nell a simțit cum camera rece se umple de căldură. Și-a tras genunchii la piept, și-a îngropat capul între ei și a început să hohotească.
A încercat să înăbușe zgomotele plânsului când femeia a înconjurat-o cu brațele, dar știa că toată lumea o aude. Sanatoriul era în mod normal cufundat într-o tăcere mormântală, întreruptă numai de accesele de tuse și de murmurele doctorilor, dar în zilele de vizită scările și coridoarele erau pline de oameni, iar cacofonia sporovăielilor umplea încăperea.
Acum toată lumea tăcuse.
Nu știa cât timp plânsese, dar în cele din urmă a rămas fără putere.
Și-a ținut respirația mult timp, dorindu-și să se întoarcă în timp numai cinci minute, la momentele când credea că tatăl ei nu venea pentru că era prea ocupat sau nu avea bani pentru biletul de tren. A închis ochii și prin față i-a trecut imaginea fratelui ei.
— Unde e Bobby? a îngăimat.
— A plecat pentru o vreme.
— Nu pot să mă duc să stau cu el?
— Din păcate, nu, nu primesc decât băieți acolo. Dar sunt sigură că
se va întoarce acasă în scurt timp.
— Pot să mă întâlnesc cu Alice? a zis Nell.
— Vom vorbi despre asta mai târziu. Hai să te îmbrăcăm acum. O
rog eu pe asistentă să-ți adune lucrurile.
Când femeia s-a îndepărtat, Emma s-a uitat spre Nell și i-a zâmbit blând.
— Pleci, Nell? a întrebat ea
— Așa cred, a răspuns Nell, dându-se jos din pat pe picioare nesigure.
A ridicat ursulețul pe care i-l dăduse femeia și s-a apropiat de Heather, care stătea întinsă în pat, foarte palidă.
— Îți mulțumesc că ai avut grijă de mine, Heather. Sper din tot sufletul să te simți mai bine în curând.
A pus ursulețul pe pernă, lângă capul lui Heather.
Heather a zâmbit.
— Mulțumesc, Nell. O să-mi scrii? Acum te pricepi foarte bine la scrisori.
— Bine.
— Gata, Nell. Vrei să tragi draperia în timp ce te îmbraci?
Femeia se întorsese și îi zâmbea.
În timp ce se îmbrăca cu hainele pe care i le pregătise tatăl ei, Nell a inspirat mirosul casei parohiale, care se simțea încă – miroseau a săpun cu care fuseseră spălate de Bobby în cadă și a fum pentru că fuseseră
uscate lângă foc; o părticică de acasă.
— Îi vom simți lipsa lui Nell, i s-a adresat Emma femeii în timp ce Nell își trăgea puloverul de lână peste cap. Este o fetiță minunată. Puteți să ne dați adresa dumneavoastră, ca să îi poată scrie Heather?
A urmat o pauză.
— Desigur, ar fi minunat. Adresa este Căsuța Tiselor, Kingston.
— Iar numele dumneavoastră?
— Numele meu este Dorothy, Dorothy Novell.
24
Bella
Ianuarie 1946
— Unde este fiul meu?
Bella îl privea mânioasă pe polițistul aflat în spatele ghișeului, în secția de poliție din Lewes. Tocmai fusese eliberată după noaptea petrecută în celulă pentru sfidarea instanței. Stomacul îi zvâcnea dureros și simțea că are febră.
— Este la tutorele său, a zis omul, ridicând cu greu capul dintre hârtii.
— Tutore? Ce tot spuneți? E fiul meu, de ce ați lăsat pe altcineva să-l ia?
