Charlie și-a mușcat din nou buza.

Willow l-a privit fix cu ochii ei albaștri strălucitori.

— Pentru că sunt însărcinată și nu vreau copilul. Nu vreau să fiu mamă.

Charlie s-a sprijinit de peretele din spatele lui, cu ochii holbați la ea, apoi și-a prins capul între mâini.

— Și nu mă poți face să mă răzgândesc. Așa că nici să nu încerci, a adăugat cu voce tremurătoare.

Între ei s-a lăsat tăcerea, apoi Charlie s-a întins și a luat-o de mână.

— Îți mulțumesc că mi-ai spus, a zis el în șoaptă.

Willow s-a uitat la el cu ochii mari.

— Nu pot să fiu mamă, nu vreau să fiu mamă. Îmi pare rău, dar nu am instinct matern și nu știu dacă voi avea vreodată.

El a încuviințat din cap.

— Bine. Bine. Înțeleg. Dar am nevoie de un minut ca să procesez. A închis ochii și și-a sters lacrimile cu dosul mâinii. Pot să te îmbrățișez? a zis el.

— Da, dar nu am de gând să mă răzgândesc.

— Bine, înțeleg.

S-a întors spre ea și a îmbrățișat-o. Willow a rămas încordată la început, ținându-și brațele țepene pe lângă corp în timp ce el o ținea strâns, apoi a început să se lase moale la pieptul lui.

— Este în regulă, iubito. Totul va fi bine. Sunt alături de tine, bine?

— Bine, a zis ea încet.

— Poți să îmi spui ce se petrece cu tatăl tău? a întrebat el după o vreme. Am fost atât de îngrijorat în privința ta!

Willow și-a șters ultimele lacrimi de pe obraz.

— Era la Conacul Tiselor ieri, când a dispărut Sienna. Ei cred că a răpit-o pe Alice în urmă cu cincizeci de ani și acum cred că a luat-o pe Sienna. Nu a răpit-o, știu că nu a răpit-o, dar refuză să vorbească despre asta cu mine. Niciodată nu vorbește cu mine.

— Așchia nu sare departe de trunchi, a zis Charlie, zâmbind amar.

— Am găsit un bilet către Alice pe care l-a scris Nell când era mică,

în care îi cerea iertare că a distrus totul. Uite.

Willow s-a ridicat și s-a apropiat de geanta ei, de unde a scos plicul cu tăieturi din ziare.

Charlie a luat biletul și a citit scrisul de copil, decolorat.

PENTRU CEA MAI BUNĂ PRIETENĂ A MEA, ALICE,

ÎMI PARE RĂU, N-AM VRUT SĂ STRIC TOTUL. Ml-E TARE DOR

DE TINE.

NELL X

A scos un oftat greu, apoi s-a uitat la articolele care se revărsau din plic. A luat unul și s-a uitat peste el.

— Cine este Tessa James? a întrebat el.

— Este stră-stră-bunica mea; era moașă și a locuit în vechea casă

parohială, unde a crescut tatăl meu. Nu știu multe despre ea, în afară de faptul că a fost închisă pentru că una dintre nașterile asistate de ea a mers foarte prost, o mamă și un copil au murit în îngrijirea ei.

Charlie a citit încruntat titlul. O moașă riscă închisoare pe viață pentru ucidere din culpă. A ridicat altă tăietură. Moașă declarată vinovată de omor.

Willow s-a aplecat să se uite la articole: O moașă care a provocat sângerarea fatală a unei mame nevinovate a fost condamnată astăzi pentru omor.

Tessa James, care este moașăînKingston de treizeci de ani, a tăiat-o cu bisturiulpe Evelyn Hilton, când nașterea complicată la care asista a luat o turnură dificilă.

A frunzărit articolele, apoi a început să citească unul din Sussex Times, datat februarie 1950: Moașa condamnată era nevinovată? Reportaj exclusiv de Milly Green.

Tessa James era o moașă respectată în Kingston-near-Lewes, până în ziua în care a lovit tragedia. În timpul nașterii unui fiice mult așteptate, copilul s-a întors și a rămas blocat. Tessa James a fost declarată vinovată pentru provocarea rănilor fatale care au curmat viața atât mamei, cât și copilului, iar ulterior și-a luat viața în închisoare.

James a refuzat să dea o declarație în timpul procesului, o mișcare ce a costat-o în cele din urmă libertatea. A pledat nevinovată, dar în lipsa interogatoriului în instanță, juriul n-a avut posibilitatea să audă versiunea ei asupra evenimentelor și a ales să

o condamne.

Dar în noaptea aceea a mai fost prezentă o persoană, o servitoare, Sally Smith, un martor esențial în condamnarea Tessei James. Acum, după cinci ani, am reușit să îi dăm de urmă.

În timp ce citea, Willow a auzit telefonul mobil. Era un număr pe care nu-l recunoștea.

— Alo?

— Alo, vorbesc cu Willow James? a zis o voce de femeie.

Willow a simțit că inima îi bate mai tare înainte de a ști sigur cine era la telefon. Trimisese un mesaj grupului de pe Facebook de la Sanatoriul Mayfield, întrebând dacă cunoșteau o femeie pe nume Emma Parks și primise un răspuns generic de la unul dintre membri, care îi spunea că

Emma nu face parte din grup, dar că i-ar putea trimite numărul de telefon al lui Willow, dacă va dori să ia legătura cu ea. Asta fusese de dimineață și se temuse că nu va primi nici o veste timp de câteva zile, dar vocea de la capătul liniei i-a dat speranță.

— Mă numesc Emma Parks, a zis femeia, cu voce șovăitoare. Am primit puțin mai devreme un e-mail de la o cunoștință care spunea că

sunteți în căutarea cuiva care s-a aflat la sanatoriu în același timp cu fiica mea, Heather.

— Da, așa este. Îmi pare rău pentru pierderea suferită, doamnă

Parks, a zis Willow abia perceptibil.

— Îți mulțumesc, draga mea. Timpul domolește durerea, dar nu o face să dispară. Și nici nu aș vrea. Așadar, pe cine cauți?