— Este vorba despre mătușa mea, sora tatălui meu. Numele ei este Nell. Nell James. A fost acolo în același timp cu fiica dumneavoastră și îmi dau seama că mă agăț de un pai, dar...

— Mi-o amintesc foarte bine pe Nell, stătea în patul de lângă

Heather. Au devenit prietene în lunile pe care le-a petrecut acolo. Avea cei mai uimitori ochi albaștri – n-am să-i uit niciodată, a adăugat Emma.

— Cât mă bucur să aud ce spuneți! a zis Nell, ușurată că drumul pe care îl făcuse în Portsmouth nu fusese o pierdere de vreme. Știți cumva ce s-a întâmplat cu ea?

A așteptat cu răsuflarea tăiată.

— A fost adoptată, cred. A venit o femeie să o ia.

— Înțeleg. Știu că a fost cu mult timp în urmă, dar vă amintiți ceva despre această femeie? Cum arăta, sau poate știți numele ei?

Emma a făcut o pauză.

— Da, desigur. Era foarte elegant îmbrăcată și vorbea bine, iar Nell părea să o știe. Îmi făceam griji foarte mari pentru Nell. Nimeni nu venea să o viziteze. Ne-am interesat dacă o putem adopta noi înșine; era un copil atât de drăguț!

Willow a așteptat să continue, uitându-se la Charlie, încă absorbit de tăieturile din ziare.

— Oare cum o chema? Ne-a dat adresa ei, ca să îi poată scrie Heather.

A simțit deodată un val de adrenalină alergându-i prin corp în timp ce aștepta să audă numele care ar fi putut s-o conducă la Nell.

— Numele ei era Dorothy Novell și cred că locuia la Căsuța Tiselor, în satul Kingston-near-Lewes.

33.

Nell

Noiembrie 1970

Ceasul deșteptător al lui Nell a sunat sub pernă, iar fata s-a trezit din somn tresărind și l-a oprit grăbită, de teamă să nu îi trezească pe Dorothy și Peter. S-a frecat la ochi și s-a uitat lung la afișajul electronic: 3.50 a.m., așa cum îi spusese Leo. Avea zece minute să-și pună pe ea hainele groase și cizmele din cauciuc și să iasă pe ușa din spate.

Și-a trecut picioarele peste marginea patului și și-a ținut respirația, încercând să nu facă nici un zgomot. A scos micul rucsac de sub pat. Îl pregătise cu atenție în ajun: o lanternă, căști călduroase pentru urechi, agenda și cutia pe care o găsise îngropată la rădăcina sălciei, înainte de a se îmbolnăvi. S-a uitat pentru o ultimă oară prin agendă, apoi a luat stiloul și a scris în grabă un bilet pe care l-a ascuns în interiorul învelitorii, sub copertă, disperată să-i transmită ceva prietenei sale. Să-i spună că-i pare rău.

PENTRU CEA MAI BUNĂ PRIETENĂ A MEA, ALICE,

ÎMI PARE RĂU, N-AM VRUT SĂ STRIC TOTUL. Ml-E TARE DOR

DE TINE.

NELL X

S-a uitat multă vreme la cheia pe care o găsise în cutie. Dacă nu ar fi găsit-o, oare Alice ar fi fost în viață acum? Era vina ei, așa cum spunea Leo? Gândul acesta o ținuse trează noapte de noapte și decizia la care ajunsese era că singurul mod de a se asigura că nu va descoperi nimeni ce făcuse era să o îngroape la loc, împreună cu agenda, în cutie. În același loc, așa cum o găsise.

Dar ceva o oprea.

Nu voia să se despartă de cheie. Simțea că este vie, că este un culoar dinspre trecut. Găsirea camerei care îi servea drept ascunzătoare tatălui ei i-l adusese mai aproape. S-a uitat încă o dată la ceas. În fracțiunea aceea de secundă, a hotărât să o păstreze. Să o ascundă împreună cu scrisoarea pentru Alice. Avea s-o păstreze sub scândura desprinsă din podeaua camerei și nimeni n-avea s-o găsească. Poate că într-o zi ar fi avut nevoie

de ea.

A împăturit scrisoarea în jurul cheii, a prins-o cu panglica pe care o legase la gâtul lui Snowy, apoi a desprins scândura de sub pat și a strecurat cheia înăuntru.

A privit apoi pe fereastră spre casa parohială. Iubea cămăruța aceasta, de sub streașină casei. Peter i-o construise, o cameră cu chepeng și scară ce cobora din tavan. De pe palierul de la etaj nici nu ți-ai fi dat seama că se află acolo, sus. Dar era o tortură să privească zi de zi casa în care zăcea Alice.

După descoperirea lor sumbră, Leo venise să o caute și o întrebase dacă voia să meargă la plimbare în pădure. Dorothy nu părea încântată

să o vadă vorbind cu Leo și îi spusese că ar prefera să nu se ducă.

— De ce vrea să meargă la plimbare cu tine?

— Nu știu, spusese Nell, luându-și paltonul din cuier și grăbindu-se să plece înainte ca Dorothy să o poată opri.

Dorothy rămăsese la fereastra bucătăriei, privindu-i cum se îndepărtează, trăgând de perdea, până ce nu i-a mai văzut.

— Aș prefera să nu fii prietenă cu el, Nell, a zis ea mai târziu. Vreau să-ți faci prieteni de vârsta ta.

— Așa o să fac, Dorothy, dar uneori îmi place să petrec timp cu Leo.

Dar nu era adevărat, nu-i plăcea să petreacă timp cu Leo. Avea o stare de greață de când se adeverise cea mai mare temere a ei: că Alice folosise cheia pentru a intra în camera secretă de sub scara din casa parohială și nu mai reușise să iasă.

— Știi că te vor acuza pentru că nu ai spus nimic, îi spusese Leo în timp ce se plimbau pe câmpurile familiei Hilton. Eu nu te învinovățesc, dar dacă vor afla că i-ai dat cheia lui Alice, mama nu te va putea ierta.

Nell începuse să plângă.

— Dar nu ar trebui să le spunem unde se află? Nu va fi mai bine decât să își facă griji că i s-a întâmplat ceva îngrozitor?

— Ce poate fi mai îngrozitor decât să fii închis într-un loc mic de unul singur, de unde să nu mai poți ieși? Și să mori așa, singur? Probabil a murit de foame.

— Nu spune asta. Dorothy a zis că îi curgea sânge de la cap când a găsit-o Bobby, așa că poate nici nu și-a dat seama ce se întâmplă.

— Nu vom ști niciodată, nu-i așa? Nimeni nu a mai intrat în casa

aceea după noaptea în care a dispărut; poate că a strigat după ajutor zile întregi.

Nell nu mai putuse dormi de când văzuse ce rămăsese din mâna lui Alice, iar când adormea totuși, avea coșmaruri în care Alice batea la usă, încercând să iasă și strigând-o pe nume.

— Din fericire, mă ai pe mine, îi spusese Leo. Nu voi spune nimănui, promit. Noi doi trebuie să rămânem uniți, Nell, înțelegi? Nu poți avea încredere în nimeni altcineva.

— Îmi este atât de dor de ea! Sunt sigură că și mamei tale.

— Da, Alice era preferata lor. Dar nu ar vrea să o vadă așa. Mai bine să nu știe nimic. Mai bine pentru ei să și-o amintească așa cum era.

— Vai, Leo, este atât de trist! Aș vrea să putem face ceva, să ținem o mică înmormântare. Nu mai pot suporta.

— Putem. Adică, nu o putem muta, dar putem merge la salcia unde ai găsit cheia. Trebuie să o îngropăm din nou, Nell, știi asta, nu-i așa? Dar va trebui să o facem noaptea, când toată lumea doarme, altfel s-ar putea să ne vadă și nu putem risca. Este secretul nostru, Nell, nimeni nu trebuie să afle vreodată. Este foarte grav, înțelegi asta, nu? Dacă Dorothy sau altcineva ar descoperi ce ai făcut, te-ar trimite departe de aici. Așa cum au făcut cu Bobby.

— Bine, spusese ea. Îți mulțumesc, Leo. Cred că ai dreptate în legătură cu Dorothy. Nu cred că ar înțelege. Nu pare să mă placă foarte mult.