Și-a tras un scaun și s-a lăsat pe el.

Au stat o vreme fără să spună nimic, până când Bobby și-a strivit țigara în scrumiera.

— Am auzit că nici acum nu vrei să cooperezi, a zis Vanessa. Cred că

te-ar ajuta dacă măcar ne-ai spune ce căutai ieri la Conac. Este cam mare coincidența, nu crezi?

Vocea îi tremura.

El a ridicat privirile spre ea și a zâmbit.

— Pe mine m-ar ajuta, nu-i așa, Vanessa? Văd că nu te-ai schimbat deloc.

A clătinat din cap.

— Ce vrei să spui? a întrebat scurt Vanessa.

— Vreau să spun că, după toate prin câte ai trecut, după toată

suferința din ultimii cincizeci de ani, preferi să crezi că am avut ceva de-a face cu dispariția lui Alice și să rămâi în ignoranță, în loc să fii sinceră cu tine însăți.

Vanessa s-a repliat.

— Ești un mincinos crud, Bobby James, și meriți să stai în pușcărie tot restul vieții tale pentru ceea ce ai făcut familiei noastre.

Bobby a clătinat din cap și a râs trist.

— Știi ceva, Vanessa? Mă văd pe mine acum cincizeci de ani; cred că

s-ar putea să fie aceeași cameră de interogatoriu. Mă văd stând în colțul acela, în timp ce bărbatul acela mă plesnea peste cap. Îi rugam și îi imploram să mă lase să stau jos sau măcar să mi se dea un pahar cu apă.

Mi s-a spus că erai acolo și priveai. N-ai făcut nimic, când știai foarte bine că nu i-aș fi făcut nici un rău lui Alice, la fel cum nu dădusem foc hambarului pentru care Richard m-a pus să-mi asum vina și cum nici cățelușii nu îi înecasem eu. Nu știu cum te poți suporta. Tu ești cea care a țesut o plasă de secrete și minciuni și i-ai lăsat să mă trimită la Borstal, să

fiu brutalizat, când eu m-am spetit pentru voi și l-am pus pe Richard înaintea tatălui meu, un om care i-a luat casa și tot ce iubea și ce i se cuvenea.

— Spune-mi, numai, unde este Sienna. Te rog, Bobby. Fac orice, orice îmi ceri. Casa parohială e a ta. Asta spui? Asta vrei?

— Du-te dracului, Vanessa! Nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat dacă ai fi avut grijă de copilul tău.

— Cum poți să stai acolo și să mă chinui în halul acesta, când nepoata mea a dispărut?

— Eu? Eu te chinui pe tine? Eram un copil, un copil bun, iar tu mi-ai răpit viața.

— De ce te aflai la Conacul Tiselor ieri? a repetat Vanessa. Spune-mi!

Bobby și-a ferit privirile. Vanessa a dat din cap și s-a ridicat.

— Nu crezi că și eu mă învinovățesc? a zis ea. Nu crezi că și eu stau trează în fiecare noapte, chinuită de gândul la tot ce am greșit în seara

aceea? Că nu am anulat petrecerea, că nu am supravegheat-o pe Alice, că

am fost prea îngrijorată de lumini, și de furtună, și de șampanie, când, din două sute de oaspeți, singura persoană de care ar fi trebuit să îmi pese era Alice?

Bobby a privit-o fix, în ochi.

— Nu mă refeream la Alice.

Vanessa i-a întors privirea.

— Leo? Te refereai la Leo?

— Ai stat vreodată de vorbă cu el să-l întrebi ce s-a întâmplat în noaptea aceea? a zis Bobby, trăgând un fum lung din țigară. Leo era acolo când a murit tatăl meu. Alice mi-a spus, chiar înainte să dispară. Ea a încercat să-l ajute pe tata, iar Leo a tras-o de lângă el. Trebuie să fi văzut că Alice s-a rănit la cap și că tatăl meu murea strivit, dar n-a făcut nimic să ajute.

— Leo nu a avut nimic de-a face cu dispariția lui Alice, a zis tăios Vanessa.

Bobby a ridicat din umeri.

— De ce ai venit, Vanessa? Nu vrei să știi că propria ta familie e vinovată pentru moartea lui Alice, nu familia mea; dacă Richard i-ar fi lăsat tatei casa parohială, asa cum trebuia, tatăl meu n-ar fi fost atât de distrus și n-ar fi avut accidentul în care Alice s-a lovit la cap. Dacă Leo l-ar fi salvat pe tata, Alice n-ar fi fost implicată; și în primul rând, dacă tu ai fi avut grijă de Alice, ea nu s-ar fi dus la casa parohială.

— Spune-mi de ce ai fost azi la Conacul Tiselor! a zis ea, lovind cu pumnul în masă.

— Pentru că am aflat că demolați casa parohială. Ultimul loc unde am fost fericit. M-am dus să-mi iau la revedere, apoi Leo a trecut în goană

pe lângă mine, ieșind pe poartă, și n-am putut rezista tentației. Nu mai intrasem pe aleea aceea din seara în care a dispărut Alice. Și nici în casă

nu mai pusesem piciorul. A fost ușor; muncitorii de la mutări intrau și ieșeau. Am intrat pe ușa principală și am văzut-o pe Nell. Frumoasa mea Nell, pe care, din pricina ta, n-am mai văzut-o de peste zece ani.

— Nu-i mai spune Nell; o cheamă Helen! Nu mai este surioara ta nevinovată; este o femeie în toată firea, iar eu nu am încredere în ea.

Niciodată nu am avut.

— Ai dreptate să nu ai încredere în ea. Pentru că acum va spune tot,

Vanessa. Nell vă știe toate secretele. Nu a mai vorbit cu mine pentru că

nu o lasă Leo, dar îi este teamă de ce știe ea. Acum însă va ieși totul la iveală, s-a terminat, Vanessa.

— Ești un om nemilos, Bobby James, a zis Vanessa, mergând cu spatele spre ușă.

El a privit-o mânios, iar ochii lui albaștri scânteiau.

— Este îngrozită de Leo, dar dragostea pentru Sienna va învinge teama. Va face orice ca să o aducă înapoi. Inclusiv să povestească ceea ce încerci să ascunzi de cincizeci de ani: că fiul tău este un individ profund bolnav. Nu o va face pentru mine, dar un lucru este al dracului de sigur: o va face pentru fiica ei. Poți să controlezi mai toate lucrurile, Vanessa, dar nu poți controla dragostea unei mame pentru copilul ei.

Vanessa a început să tremure din toate încheieturile în timp ce bătea cu pumnii în ușă. Bobby a rămas tăcut, privind-o cum tremură, în timp ce pe coridor niște pași se apropiau încet.

Într-un final, ușa s-a deschis, iar ea s-a repezit afară, pe lângă

polițistul de legătură, grăbindu-se să traverseze coridorul și să ajungă la ieșirea din secția de poliție, în aerul rece al nopții pe care, ținându-se cu mâinile de balustradă, l-a inhalat în înghițituri disperate, ca un pește care își dă suflarea pe malul râului.