că ziua s-a încheiat, apoi vor veni zorile și va începe să domine peste ei un sentiment de teroare. Abia în ziua următoare, când Alice nu se va fi
întors acasă și când va fi prea târziu, vor începe să își dea seama că nu era o joacă de copil neascultător, că poate zăcea undeva, în vreun șanț. Parcă
auzea știrea de la radio: „O fetiță de șase ani a fost dată dispărută în micul sat Kingston-near-Lewes. Copila a dispărut de la casa familiei aseară la ora șapte și nu a mai fost văzută de atunci”. În timp ce ei stăteau aici, punându-i o întrebare după alta, timpul esențial în care Alice mai putea fi găsită în viață se scurgea ca nisipul printr-o clepsidră și nu mai putea fi dat înapoi, iar ea le scăpa printre degete. Se îndepărta tot mai mult de clipa în care Vanessa își văzuse copilul pentru ultima dată.
Totul părea să încetinească, vocea detectivului, focul care pârâia, ceasul de pe perete. O speria că începea să îi treacă starea de isterie; simțea că devine tot mai tăcută și mai închisă, iar creierul ei nu mai putea procesa emoțiile copleșitoare și începea să se decupleze.
— Nu era decât... este un copil încăpățânat.
A fost o scăpare să se refere la fetița ei la timpul trecut, dar deodată a început să simtă că i se ridică voma spre gât și a început să verse, întorcându-se spre chiuvetă cât stomacul i-a fost traversat de spasme în mod repetat. A deschis robinetul și s-a stropit cu apă rece pe față, inspirând adânc, încercând să se îndrepte, să se controleze, de dragul lui Alice.
— Nu înțeleg de ce nu o căutați, a zis, întorcându-se spre detectiv.
De ce ne aflăm aici, în casă? A fost viscol, ea are șase ani, a plecat singură
cu bicicleta să caute cățelul prietenei sale. S-a dus pe urmele fratelui ei și s-a rătăcit sau a căzut; zace într-un șanț undeva, în frigul acesta teribil și ar putea fi pe moarte. Chiar în clipa aceasta. Pentru numele lui Dumnezeu, vă rog să faceți ceva! Nu mai suport să stau aici, fără să fac nimic!
Au ridicat cu toții privirile și l-au văzut pe Richard intrând cu obrajii înroșiți de frig, cu pălăria, paltonul, mănușile și fularul întărite de zăpada depusă.
— Nimic, a zis el. Sunt polițiști peste tot acum, întregul sat o caută.
A dispărut. Sunt două grade cu minus afară. Dacă nu a găsit vreun loc unde să se adăpostească, nu mai este nici o speranță. Fir-ar al dracului!
Unde este?
A lovit cu pumnul în masă, făcând ca un pahar de șampanie să se rostogolească pe podea, unde s-a făcut țăndări.
Detectivul s-a aplecat în față.
— Domnule Hilton, știu că este un moment foarte dificil, dar dacă
v-am putea pune câteva întrebări...
— Nu pot vorbi cu dumneavoastră acum, trebuie să ies din nou! s-a răstit Richard.
— Știu că vă este greu, dar nu durează mult și ne-ar putea ajuta să o găsim. Vă rog, încercați să nu vă gândiți la ce este mai rău. Majoritatea copiilor dispăruți se întorc acasă în douăzeci și patru, patruzeci și opt de ore, a zis bărbatul, cu voce plată.
— Nu-mi place să stau aici și să nu fac nimic, ar trebui să fim cu toții afară – să o căutăm!
— Dacă ați putea să vă așezați, ca să vorbim, am putea desluși împreună unde s-ar fi putut duce.
Detectivul i-a făcut semn către un scaun de lângă masă.
— Nu vreau să stau jos. Nu am intrat decât ca să verific dacă nu cumva a apărut.
Richard s-a apropiat de foc, a pus mâinile pe polița căminului și s-a aplecat deasupra flăcărilor, încercând să se încălzească.
— Haideți, spuneți, ce doriți să aflați?
— Bine, domnule Hilton, vă rog să nu vă simțiți ofensat de natura întrebărilor. Nu facem decât să încercăm să aflăm care era starea de spirit a lui Alice înainte de a dispărea; și noi vrem să se întoarcă acasă, la fel ca și dumneavoastră.
— Da, da, spuneți ce aveți de spus, s-a stropșit Richard, ridicând privirea spre ceasul de pe perete.
— Alice s-a certat fie cu dumneavoastră, fie cu soția dumneavoastră
astăzi? a zis detectivul, foarte precaut.
— Are șase ani, pentru Dumnezeu; fiecare zi este o noua ceartă.
Richard și-a scos pălăria și și-a scuturat zăpada din păr.
— Bine, dați-mi voie să pun întrebarea altfel. Au existat tensiuni în ultima vreme, care ar face-o să se teamă să se întoarcă acasă?
— Dacă mă întrebați cumva dacă am lovit-o sau dacă i-ar fi frică de mine, atunci, nu. Nu am ridicat niciodată mâna la ea. A avut o ciorovăială prostească cu mama ei și s-a bosumflat.
— Așadar, a avut loc o ciorovăială? Pot să întreb despre ce a fost vorba?
Vanessa a oftat.
— Nimic serios. Nu voia să se îmbrace cu rochia pe care i-o cumpărasem pentru petrecere, dar totul s-a terminat cu bine.
Detectivul a încuviințat din cap.
— Bine, ați putea să îmi spuneți cum s-a derulat dialogul?
— Eu aveam o problemă cu șampania și nu aveam timp să mă ocup personal, așa că m-a ajutat bona noastră.
— Și Alice a fost de acord să îmbrace rochia în cele din urmă și v-ați împăcat?
