— Îmi pare rău, nu pot. Dar dacă aveți dovada că sunteți rude, puteți face o cerere către instanță pentru a primi acces la dosarul ei.

— Nu am timp pentru asta. Trebuie să o găsesc repede. Tot ce știu este că a fost trimisă la un sanatoriu la sfârșitul anilor șaizeci. Cred că a fost adoptată după aceea.

— Ei bine, nu sunt expertă, dar nu ați putea încerca la arhiva sanatoriului? Unele dintre ele au fost transformate în spitale și păstrează

încă vechea arhivă în același loc. Dacă sunteți rude, poate vor fi acord să

vă permită să îi vedeți dosarul, dar probabil trebuie să mergeți acolo personal, cu un act de identitate. Știți unde se află?

— Sanatoriul Mayfield din Portsmouth, cred, a zis Willow, gândindu-se deja dacă era posibil să își ia liber în ziua aceea.

Mike trimisese un e-mail, în care spunea că Leo solicitase ca ședința consiliului de planificare urbană să se desfășoare fără el și că prezența ei nu era necesară, ceea ce îi eliberase întreaga dimineață. Când a încheiat convorbirea, a tresărit la auzul unei izbituri puternice în spatele ei, care a făcut-o să se întoarcă. Dorothy, femeia pe care o întâlnise ieri la primărie, scotea gunoiul în fața căsuței sale de la capătul aleii. Willow a coborât din mașină și a salutat-o cu un semn din mână.

Dorothy s-a încruntat și a privit-o fix.

— Sunt Willow, ne-am întâlnit ieri la primărie.

— Ah, da, Willow, bună.

Willow a traversat spre ea.

— Îmi pare rău că te deranjez. Mă întrebam dacă putem schimba două vorbe.

Dorothy arăta cu totul altfel astăzi, palidă și obosită.

— Mă tem că nu este un moment bun, Peter nu se simte bine.

— Îmi pare rău. Sper că nu este vorba de nimic grav, a zis Willow.

— Nu, doar o migrenă, dar ar fi mai bine să mă întorc la el.

Dorothy s-a întors cu spatele și a făcut câțiva pași.

— Ce vești îngrozitoare în legătură cu Sienna, a strigat Willow în urma ei.

— Da, așa este. Sărmana, sper că nu a pățit nimic. Peter și cu mine suntem foarte îngrijorați.

Femeia a clătinat din cap și a mers în continuare spre casă.

— Dorothy, pot să te întreb ceva? Ai spus ceva despre un cimitir care s-ar afla lângă casa parohială. Am făcut câteva cercetări, dar nu găsesc nici o dovadă a existenței sale, deși tatăl meu și-l amintește și el.

— Tatăl tău? a zis Dorothy. E din zonă?

Willow a simțit că i se aprind obrajii. Nu spusese nimănui din Kingston cine era tatăl ei, dar acum simțea că trebuie să dezvăluie secretul, dacă voia să o găsească pe Nell.

— Da, locuia la casa parohială; numele lui este Bobby James.

— Tatăl tău este Bobby James? a întrebat Dorothy, făcând ochii mari, vizibil uluită. Dar lucrezi pentru Leo. Leo știe?

Willow s-a încruntat, oarecum surprinsă.

— Nu, nu știe.

— Ei, nu cred că va fi prea fericit să afle. Trebuie să fii atentă, Willow.

— Atentă? Ce vrei să spui?

Deodată, Willow se simțea stânjenită.

— Din cauza istoriei pe care o are Bobby cu aceasta familie, este multa ostilitate între ei. Vanessa și acum crede că el știe ce s-a întâmplat cu Alice, a zis Dorothy, privind-o insistent.

— Dar tatăl meu nu a avut nimic de-a face cu dispariția lui Alice. Și nici a Siennei. Dacă aș putea să o găsesc pe sora lui, Nell, cred că ea ar putea ști ceva despre noaptea în care a dispărut Alice.

— Nell? Nell nu știe nimic, a reacționat Dorothy.

Willow a inspirat adânc. Trebuia să o facă să vorbească.

— Pari foarte sigură. O cunoști pe Nell? a întrebat Willow surprinsă.

Sau ai idee cum pot să dau de ea?

Dorothy s-a încruntat la Willow.

— Cum adică să dai de ea?

— Trebuie să-i dau de urmă într-un fel, dar nu știu de unde să încep, a răspuns Willow, nedumerită de întrebarea lui Dorothy; ultimele douăzeci și patru de ore o zăpăciseră complet, era epuizată. Am găsit o scrisoare pe care a scris-o Nell când a dispărut Alice, care mă face să cred că ar putea avea vreo informație care l-ar putea ajuta pe tata.

— Eu nu m-aș apuca să dezgrop trecutul, Willow. N-ai vrea să te pui rău cu familia asta.

Willow a căscat ochii, șocată.

— Să mă pun rău cu Hiltonii vrei să spui? Dorothy, te rog, vorbește cu mine. L-au arestat din nou pe tata.

Willow a simțit că i se frânge vocea. A ridicat ochii și l-a văzut pe Peter încruntându-se la fereastra de sus.

Dorothy a clătinat din cap.

— Știu. Îmi pare rău, scumpo. Era un băiat minunat și știu că nu a avut nimic de-a face cu dispariția lui Alice. Vanessa învinuiește pe toată

lumea în afară de ea pentru dispariția fetiței. A spus la toată lumea din sat că m-a rugat să rămân în seara aceea să am grijă de Alice și eu am refuzat. Și ei au crezut-o. Nimeni nu pune la îndoială cuvântul unei femei care și-a pierdut copilul; este de neatins.

Willow s-a aplecat spre ea intrigată, simțind cum vântul înghețat îi pișcă obrajii.

— Îmi pare rău, Dorothy, a zis ea încetișor, trebuie să fi fost groaznic.

Willow a ridicat din nou privirea spre fereastră, de unde Peter încă

privea în jos, la ele. Apoi a început să coboare scările spre ele.