Richard a încuviințat din cap.

— Alfie James, unul dintre fermierii care lucrează pe pământul meu, a trebuit să își împuște cireada astăzi. Toată ziua s-au auzit detunăturile.

— Se auzeau împușcături și când a dispărut Alice?

— Ce sugerați acum? Că Alfie a împușcat-o pe fiica mea din greșeală? Nu vâna iepuri sau căprioare; împușca vitele de aproape, a zis el, luându-și cheile de pe masă. Mă întorc afară.

După ce a ieșit Richard, detectivul a întors capul spre Vanessa.

— Aș putea să arunc o privire în camera lui Alice?

— Cred că da, a spus Vanessa.

L-a condus în hol, pe lângă enormul pom de Crăciun și pianul de concert de la capătul scărilor. Uitându-se în susul scărilor, a simțit că se mișcă podeaua cu ea. A întins mâna și s-a prins de balustradă, simțindu-se nesigură pe picioare.

— Nu te simți bine, Vanessa? Lasă-mă să te ajut.

S-a întors și a văzut-o pe Dorothy stând în picioare, lângă intrare.

Trecuseră abia șase ore de când o văzuse ultima oară, dar în acest timp întreaga ei lume se schimbase. Dorothy arăta obosită, iar părul, de

obicei strâns la spate într-o coadă îngrijită, era acum nepieptănat. În mod normal, foarte bine pusă la punct atunci când venea să aibă grijă de copii, acum era îmbrăcată în ceva ce, în mod evident, aruncase pe ea în grabă

când fusese trezită de poliție. Purta o pereche de blugi, un pulover șifonat și o pereche de adidași, încălțați fără șosete. Nu era machiată și arăta foarte diferit, s-a gândit Vanessa; ca o străină. Vanessa a simțit că o cuprinde un val de furie irațională față de ea. Nu avea rost să se afle aici acum; dacă ar fi rămas când fusese rugată, nu s-ar fi întâmplat nimic din toate astea. Alice ar dormi în patul ei, iar petrecerea ar fi în plină

desfășurare. În schimb, Vanessa trăia un coșmar. Ar fi preferat ca polițiștii să nu o fi adus pe Dorothy aici.

S-a întors cu spatele la ea, fără să o bage în seamă, și a început să

urce scările, oprindu-se de câteva ori ca să își recapete răsuflarea. Privind spre palierul de la etaj, amintirea ultimei dăți când vorbise cu Alice, stând în capul scărilor și privind în jos la fetița îmbrăcată în salopeta pătată de urme de iarbă, a făcut-o să înghețe din cap până în picioare. Își auzea propria voce rostind ultimele cuvinte pe care avea să i le spună

vreodată: „Mă întorc în cinci minute și aștept să fii îmbrăcată și gata de petrecere”.

Deodată, ușa cea mare s-a deschis cu zgomot și cineva a strigat numele detectivului-inspector Mills.

— Aici! a răspuns el, iar Vanessa s-a grăbit să coboare scările după

el.

— Ce este? Ați găsit-o? a zis ea, aproape isterică.

— Mă tem că s-a întâmplat ceva.

— Ce tot spui, băiete? s-a răstit detectivul la el.

— Un bărbat a fost strivit de un tractor pe câmpul din spatele vechii case parohiale – Alfred James înțeleg că este numele lui. Fiul lui, Bobby, l-a găsit și a reușit să îl tragă de sub tractor, dar mă tem că este mort.

Oamenii mei l-au găsit pe Bobby în zăpadă, lângă corpul mort. Tânărul polițist a aruncat o privire spre Vanessa, apoi și-a tras sufletul și a continuat. Bobby James spune că a văzut-o pe Alice înainte de a-l găsi pe tatăl lui și îi sângera o rană la cap. Dar acum a dispărut; a fugit, așa spune el. A lăsat-o să plece.

Vanessa s-a uitat la polițist, apoi a scos un țipăt primitiv, în timp ce fața frumoasă a fetiței strălucea în mintea ei. Ferestrele au zăngănit din

cauza viscolului care se întețise din nou și în care probabil se pierduse fetița ei, îmbrăcată în rochița roșie de petrecere și încălțată în pantofiori.

Vanessa a privit-o pe Dorothy cu un sentiment copleșitor, care îi făcea rău de la stomac, că nu o va mai vedea niciodată pe Alice în viață.

21.

Vanessa

Vineri, 22 decembrie 2017

— Ati scris declarația, domnule Hilton?

Detectivul-inspector Hatton l-a privit pe Leo peste masa pe care se afla micul dejun, peste ceștile de cafea și farfuriile cu pâine prăjită abia atinse.

— Ce declarație, Leo? a întrebat Vanessa.

Leo a scos un oftat atât de greu, încât și-a dat seama că probabil îi mai pusese întrebarea aceasta.

— Pentru conferința de presă din dimineața asta, mamă. Să facem apel pentru informații despre Sienna.

S-a uitat către fiul ei, la ochii lui injectați, la părul zbârlit, la cămașa mototolită.

— Ce s-a întâmplat cu Sienna? Ce s-a întâmplat, Leo? Arăți îngrozitor.

Leo și-a cuprins capul între mâini.

— A dispărut. Am fost afară, în căutarea ei, de la prima lumină a dimineții, mamă, am mers prin pădure, am mers pe toate drumeagurile, am oprit mașina, am strigat-o, am mers mai departe, am strigat-o din nou, și din nou.

Telefonul mobil a început să-i sune, Leo a sărit în picioare și a ieșit din cameră ca să răspundă.

— Salut, Philip. Da, știu care este termenul limită, dar lucrurile sunt foarte dificile aici...

— Ce vrea să spună, că o caută pe Sienna? Ce s-a întâmplat?

— Nepoata dumneavoastră a dispărut, doamnă Hilton, dar facem tot ce putem ca să o găsim. Încercați să nu vă îngrijorați, vă rog.

Vanessa a început să simtă lacrimile care îi pișcau ochii și și-a ferit privirea, uitându-se pe geamul bucătăriei, spre lumina dimineții de iarnă

care răsărea deasupra lacului. Își simțea creierul ca pe o negură deasă; rămăsese trează aproape toată noaptea, adormind și trezindu-se din nou, ascultând plânsetele lui Helen.

Își amintea acum. Sienna nu era de găsit. Dar de fiecare dată când i-o

spunea cineva, părea că descoperă dispariția ei din nou. Era epuizată, dar îi fusese imposibil să doarmă. Poliția nu a plecat din casă toată noaptea, aparatele lor de emisie-recepție au primit încontinuu informații, oamenii au intrat și au ieșit pana în zori, trântind ușile. La un moment dat ațipise și avusese un coșmar în care lacul se transformase în gheață. Alice era prinsă sub ea în paltonașul ei roșu, iar Vanessa nu avea forța necesară ca să poată sparge gheața și să o scoată de acolo. Ușa de la intrare se trântise atât de tare, încât s-a trezit, speriată. De fiecare dată când adormea, mintea i se întorcea la noaptea în care au pierdut-o pe Alice.

— Credeți că ar trebui să chemăm un doctor, să îi dăm ceva care să o ajute să doarmă? auzise vocea fiului ei pe palier, în dreptul ușii camerei sale.

— Nu vreau să dorm, nu pot să dorm până când mi se întoarce fetița acasă. Unde este, Leo? strigase ea,