Leo îi promisese că va căuta în continuare, o dusese înapoi în dormitor, dar nu putea fi calmată sau alinată. Odată cu prima lumină a zilei, au renunțat cu toții să mai încerce să adoarmă și ieșiseră din nou în căutarea Siennei.

Leo a intrat din nou în bucătărie și a aruncat telefonul pe masă. A scos un geamăt de frustrare și și-a turnat o cafea.

— Nu-mi vine să cred că se întâmplă așa ceva, a mormăit el.

Detectivul și-a dres glasul.

— Așadar, principala idee pe care vreau să o subliniez în vederea declarației pe care o veți da este că vă încurajăm să fiți cât mai naturali, atât dumneavoastră, cât și soția dumneavoastră, ca Sienna să vă

recunoască tonul vocii. Conferința de presă este pentru ea, în definitiv; ei îi este adresat apelul. Vrem să o asigurăm că nu a făcut nimic rău. Ceva în genul te rugăm, vino acasă, ne este foarte dor de tine, nu ai făcut nimic rău.

Leo s-a încruntat.

— Dar dacă a fost răpită? Nu ne adresăm persoanei care a luat-o?

Detectivul Hatton s-a uitat spre el.

— Dacă vă referiți la Bobby James, îl interogăm în acest moment, dar nu credem că știe unde se află fata.

— În mod evident, nu reușiți să faceți nici un progres cu el, căci altfel am avea-o pe Sienna înapoi acasă până la ora asta. Eu mă refer la faptul

că am auzit apelul public pe care l-ați făcut în dimineața asta, iar declarația sugerează că Sienna a fugit de acasă. Are șapte ani; unde ar fugi de acasă? s-a stropșit Leo la el.

Vanessa asculta discuția. Procedurile polițienești nu se schimbaseră

prea mult odată cu trecerea timpului. Practica standard era ca la început să se meargă pe presupunerea că vinovatul era cineva din familie, iar conferința de presă avea și rolul de a-i observa pe Leo și Helen, de a le analiza comportamentul și limbajul corporal, nu doar de a face un apel la public. Felul în care detectivul îl privea pe Leo era identic cu felul în care se uitase inspectorul Mills la Richard în seara dispariției lui Alice. S-a simțit vinovată că nu îl avertizase pe fiul ei, dar, oricum, nu avea nici un rost. Nu o asculta, iar ideea că ar avea vreo legătură cu dispariția Siennei era ridicolă. Leo nu era nici pe departe perfect, dar dragostea pentru fiica sa nu putea fi pusă la îndoială.

— În acest moment ne adresăm Siennei. Apelul este făcut pentru ea, ca să vină acasă. În același timp, apelăm la oricine se afla în zonă la momentul dispariției, ca să ne ofere informațiile pe care le-ar putea deține, oricât de nesemnificative li s-ar părea. Scopul este să

conștientizăm publicul în legătură cu dispariția fetei, să oferim presei o descriere și să îi îndemnăm pe oameni să sune.

Leo a lăsat capul în jos. N-a spus nimic, dar s-a întins spre sertar, de unde a scos două pastile de paracetamol și le-a dat pe gât cu un pahar de apă.

Hatton l-a privit, apoi a continuat.

— Inspectorul-șef care conduce investigația va fi prezent la conferința de presă alături de dumneavoastră. Va face un apel la Sienna sau la oricine știe unde se află, să ia legătura cu poliția. După ce termină

de vorbit, va da un număr de telefon la care poate suna publicul. Avem o echipă de oameni care răspund la telefoane.

— Vă așteptați să primiți multe apeluri? a întrebat Vanessa.

Telefonul lui Leo a sunat din nou. S-a uitat la număr, a clătinat din cap și l-a pus pe silențios.

— Sunt mulți oameni care ne fac să pierdem vremea. Suntem nevoiți să alegem grâul de neghină, dar cel puțin dacă apare o informație utilă, se poate reacționa rapid, iar dacă sună cineva să spună că a văzut-o, putem ajunge în locul respectiv în câteva minute.

Leo a încuviințat din cap și a pornit cu pași rari în susul și în josul camerei.

— Primesc multe telefoane de la prieteni și săteni care vor să ajute.

Nu li s-a comunicat nici un plan concret de căutare. Mulți dintre ei au hotărât să nu se ducă la serviciu astăzi, dar acum stau degeaba și așteaptă.

— Odată ce vom termina conferința de presă, vom începe căutarea.

Acum se alcătuiesc planurile și îi vom pune la curent pe toți de îndată ce va fi posibil. Suntem conștienți că oamenii vor să ajute, dar trebuie să fie informați. Zona trebuie acoperită metodic și trebuie să știe ce caută și ce să facă cu orice lucru pe care l-ar putea găsi.

— Prin urmare, Bobby James nu spune nimic? Ce căuta aici, în casă?

— Nu am voie să discut acest lucru, dar spune că nu știe nimic despre dispariția Siennei.

Leo a închis ochii și s-a frecat la tâmple.

— Domnule Hilton, când ne întoarcem, ar fi util să aruncăm o privire peste extrasele dumneavoastră de cont, a zis detectivul Hatton.

Leo i-a aruncat o privire înspăimântată, iar culoarea i s-a scurs din obraji.

— De ce este nevoie să faceți asta?

— Polițistul de legătură se poate uita peste ele împreună cu dumneavoastră – atât pentru conturile care vă aparțin, cât și ale lui Helen și ale mamei dumneavoastră. Trebuie să vedem dacă s-a înregistrat vreo activitate neobișnuită în vreunul dintre ele, dacă Sienna a luat vreun card sau dacă le-a furat altcineva fără să vă dați seama. Dacă a retras cineva bani, putem afla de unde și de obicei sunt camere de supraveghere lângă

bancomate.

— Am un singur card bancar, despre care știu sigur că se află în portofelul meu. L-am folosit aseară, ca să cumpăr benzină.

— Nu contează, trebuie să verificăm totul. Ați putea avea vreun card uitat într-un sertar.

— Nu există nici un alt card de care să fi uitat.

O tăcere jenantă s-a lăsat între ei. Detectivul a fost cel care a reluat discuția.

— Ei bine, putem analiza acest lucru cu dumneavoastră și cu soția mai târziu. Este numai o măsură de precauție. Urmează să coboare, ce

știți?

— Sărmana Helen trebuie să fie complet epuizată, a zis Vanessa. Am impresia că a stat trează toată noaptea.

— Da, vine acum, a spus Leo.

S-au ridicat cu toții și s-au mutat în hol. Vanessa a ridicat privirea și a văzut-o pe Helen coborând scările împreună cu un polițist. Era atât de palidă, că i se vedeau venele de pe frunte și, în mod vădit, plânsese.

Tremura puternic deși avea pe ea un cardigan greu, din lână, iar în mână

strângea o batistă udă.

Când a ajuns lângă Leo, el a vrut să o îmbrățișeze, dar ea a tresărit și s-a îndreptat spre intrare fără să spună nimic.

— Nu știu cât timp va dura, mamă. Polițistul de legătură rămâne aici, ca să aibă grijă de tine.

— Nu vreți să vin și eu? a întrebat Vanessa.