— În timpul pe care l-a petrecut în centrul de detenție juvenilă?
întrebase Willow, știind că era o întrebare retorică.
Femeia încuviințase din cap.
— Din păcate, când cineva a fost instituționalizat un timp atât de îndelungat ca tatăl tău, are o viziune denaturată asupra lumii. Nimic nu se întâmplă din vina lor; mereu au o scuză – dacă asta sau ailaltă nu s-ar fi întâmplat, dacă o persoană sau alta nu m-ar fi trădat, totul ar fi fost bine. Nu-l lăsa să te facă să te simți vinovată.
Willow încuviințase din cap. Nu auzea nimic nou.
— Și de foarte multe ori membrii familiei sunt cei care plătesc prețul; într-un fel, și voi sunteți victime, înfrânte de repetatele sale încălcări ale legii și de promisiunile încălcate.
— Știu că încearcă să-și dea silința. Vreau să-l ajut, chiar vreau. Nu ne avem decât unul pe celălalt.
— Mă bucur să aud asta, Willow, dar trebuie să te protejezi și pe tine. Lui s-ar putea să-i fie greu să vadă lucrurile din punctul tău de vedere un timp. Închisoarea îi face pe oameni să-și concentreze atenția asupra lor și le este greu să înțeleagă că oamenii văd lucrurile altfel.
Willow dăduse din cap îngrijorată.
— Suntem aici, dacă ai nevoie să vorbești cu noi. Reintegrarea în societate nu este ușoară și va avea nevoie de mult ajutor. A petrecut cea mai mare parte a vieții în instituții. Mulți recidiviști pot fi de-a dreptul copilăroși; se așteaptă ca lucrurile să se rezolve de la sine și se dau bătuți ușor.
— Înțeleg, spusese ea, cuprinsă de o stare de tulburare.
Îi explicaseră cum era probabil să se poarte tatăl ei și că va avea interdicția de a părăsi casa după o anumită oră, că nu va avea voie să se întâlnească cu anumite persoane sau să meargă în centrul orașului. Ea avea obligația de a raporta la poliție dacă el nu respecta termenii
eliberării condiționate; dacă ieșea după ora limită sau bea prea mult. Și, pe măsură ce se apropia data eliberării sale, începuse să-i piară somnul, îngrijorată că își va pierde sanctuarul care era casa ei; că va greși, că va spune ceva ce îl va supăra, iar el va reîncepe să bea și va ajunge din nou în închisoare. De aceea, când o sunaseră, cu două zile înainte de eliberarea lui, să-i spună că urma să i se acorde un apartament social, plânsese ușurată.
Acum, stând în fața ușii lui, a ridicat pumnul, a inspirat adânc și a bătut în ușă de trei ori. Auzea televizorul dinăuntrul apartamentului, dar nu îi răspunsese la mesajul prin care îl anunța că venea la el, așa că se temea ca va fi surprins – într-un mod neplăcut – să o vadă la ușă.
Emoțiile au pus din nou stăpânire pe stomacul ei. A ridicat pumnul pentru a bate din nou, când ușa s-a deschis brusc și în prag a apărut tatăl ei, în bluză de trening și pantaloni scurți.
Era un bărbat înalt, cu maxilare puternice, o gură îngustă și un smoc de păr negru. Albastrul ochilor era atât de aprins, încât privirea lui o stânjenea uneori. Semăna perfect cu el; părul lung și negru, ochii de culoarea cerului, care erau de multe ori remarcați și care o enervau pe mama ei, căci îi aminteau permanent de tatăl de cele mai multe ori absent.
Întotdeauna părea obosit și nu prea zâmbea, dar când o făcea, zâmbetul se oprea la ochii sclipitori și rareori ajungea la buze. Dacă
primeai un zâmbet din partea lui Bobby James, era o chestie. Dar acum, stând în pragul ușii, o privea încruntat, în mod evident surprins de prezența ei, iar ochii care tot alunecau într-o parte o făceau să creadă că
are ceva de ascuns. Nu se bărbierise și avea cearcăne adânci sub ochi, iar pielea îi era încrețită pe obrazul stâng, semn ca abia se trezise.
Willow s-a speriat de halul în care arăta, dar a încercat să schițeze un surâs.
— Bună, tată!
— Salutare, puștoaico, ce mai faci?
Părea agitat și distant, ca și cum s-ar fi întâlnit pe stradă cu o persoană pe care nu și-o amintea prea bine.
— Nu sunt sigură că ai primit mesajul meu, trebuie să vorbesc cu tine despre ceva, a zis ea mușcându-și buza.
— Ah, da. Nu, îmi pare rău, nu l-am primit, a zis el, căutând un
motiv acceptabil pentru care să nu o lase să intre.
Simțea că respirația îi miroase a alcool chiar și de la depărtarea la care stătea, iar fumul țigării pe care o ținea în mână se ridica spre ea, provocându-i un nou val de greață.
— Nu durează mult. Putem merge la o plimbare, dacă preferi. Pot să
te aștept aici până te îmbraci.
Ar fi vrut să iasă la aer curat, decât să stea în apartamentul plin de fum.
— Nu, e-n regulă, intră, a zis el.
L-a urmat șovăielnică pășind pe covorul cu modele maronii, spre camera de zi. Televizorul trâmbița muzică rock din anii optzeci și pe masă se afla o sticlă de vin ieftin, din care jumătate fusese turnat într-un pahar aflat alături, iar chiștoacele de țigară formau un morman pe o farfurioară așezată pe podea. Măsuța de cafea era murdară și plină de ziare vechi, iar draperiile erau trase la ferestre. Podeaua era plină de cutii în care fusese mâncare comandată, de grămezi de haine dezbrăcate și de cutii goale de bere. Camera avea un miros umed și, în ciuda fumului, toate geamurile erau închise. Tatăl ei stătea în centrul camerei, cu o privire hăituită pe chip.
Willow a simțit că o încearcă un sentiment de vină pentru că nu mai venise de mult să-l vadă. Fusese atât de ocupată la muncă și îl evitase din pricina conversației pe care era nevoită să o poarte cu el acum.
— Poți să aștepți un minut, până mă îmbrac? a zis el, uitându-se la Willow, care a găsit un loc pe canapea și s-a așezat.
— Sigur, a zis ea, privind la dezastrul din jur și încercând să nu alunece într-un vârtej de vinovăție la vederea stării în care se aflau tatăl ei și apartamentul.
Era o fiică rea; fusese datoria ei să aibă grijă de el, iar ea dăduse greș.
A inspirat adânc și a încercat să se tragă înapoi de pe marginea prăpastie; nu-l lăsa să te facă să te simți vinovată. Doar nu era copil; era un bărbat în toată firea, și nu o responsabilitate a ei. Poate avusese o săptămână grea.
Câtă vreme nu a încălcat termenii eliberării condiționate, totul va fi bine.
Ea lucrase mult în ultima vreme, dar proiectul era aproape gata și acum putea să-și ia ceva timp liber pe care să-l petreacă cu el.
Încercând să găsească ceva de făcut, a privit în jos la mormanul de documente și scrisori împrăștiate în jur și ochii i-au căzut pe o cutie cu
