— Sunt părinții soției mele – e adoptată. Stau la Căsuța Tiselor, la capătul aleii noastre, dar nu ne vedem prea des. Cum am spus, am verificat deja.
Detectivul a privit spre polițistul de legătură.
— Spune-i unuia dintre băieți să se ducă la Căsuța Tiselor și să mai verifice o dată dacă Sienna e acolo. Deci, aveți autorizație de construcție?
E gata totul?
— Nu, ședința consiliului de autorizare este mâine. Să aduc pătura pentru Helen, sau nu? s-a răstit Leo nervos, iar detectivul a încuviințat
din cap.
Când Leo a ieșit din cameră, a început să îi sune din nou telefonul.
Vanessa și-a întors atenția spre televizor, în încercarea disperată de a-și opri zbârnâitul din cap.
— Unii se vor întreba, fără îndoială, a continuat reporterul, dacă
există vreo legătură între cele două dispariții, în ciuda faptului că au trecut aproape cincizeci de ani. Am contactat în seara aceasta poliția din Sussex pentru a întreba dacă vor fi interogați din nou martorii chestionați în noaptea în care a dispărut Alice Hilton, în ultima zi a anului 1969, exact din același loc din care a dispărut și Sienna.
Vanessa s-a ridicat și s-a apropiat de ecran, unde apăruse o fotografie a lui Bobby James.
— Martori precum fermierul local Bobby James, pe atunci în vârstă
de treisprezece ani, ultima persoană care a văzut-o în viață pe Alice.
Bobby James nu a fost niciodată acuzat de vreo infracțiune în legătură cu dispariția lui Alice, dar, întrucât a fost ultima persoană care a văzut-o pe Alice înainte ca aceasta să dispară, rămâne un nume asociat cu al ei.
— Ne vedem mai târziu, mamă, a zis Leo, întorcându-se cu o pătură
și învelind cu ea umerii soției sale. Ies din nou. De tine va avea grijă
doamna polițistă.
— A fost aici, în casă, a zis Vanessa încet, arătând spre televizor în timp ce Leo trecea pe lângă ea.
— Ce ați spus, doamnă Hilton? a întrebat detectivul.
— Bărbatul acela de la televizor, a fost în casă mai devreme, a zis Vanessa, ridicând privirea spre fiul ei.
Leo s-a uitat încruntat spre televizor.
— Ce? Când?
— Când erai afară, ți-am spus, era un bărbat în biroul tău, căuta prin lucrurile tale. Nu era unul dintre muncitori, nu era îmbrăcat în uniformă.
Vanessa a simțit că îi bate inima mai tare amintindu-și de scena care o tulburase atât de mult.
— Cine a fost la televizor adineauri? s-a răstit Leo la polițistă.
— Se vorbea despre dispariția surorii dumneavoastră, Alice.
Martorii din seara aceea.
Leo a făcut ochii mari.
— Bobby? Vorbeau despre Bobby James?
Leo a ridicat telefonul mobil și a început să apese ca nebunul pe taste, apoi s-a apropiat de Vanessa și i-a arătat fotografia.
— Ăsta e bărbatul care a fost în casă, mamă? a întrebat-o el.
Vanessa a întins mâna ca să atingă ecranul.
— Da, el este bărbatul pe care l-am văzut. Când am urcat, era în biroul tău.
— În timp ce Sienna se afla afară? a întrebat detectivul Hatton, privind mai întâi la Leo, și apoi spre colega lui.
— Da, așa cred. Chiar înainte să dispară.
Vocea Vanessei tremura.
— Helen? a zis Leo. Helen? Ai auzit ce a zis mama?
Helen nu a reacționat; nu a făcut decât să își strângă pătura mai bine în jurul corpului, de parcă s-ar fi ferit de explozia care urma să se petreacă.
— Helen? a țipat Leo.
— În regulă, domnule, calmați-vă, vă rog.
