— Bobby lucrează pentru noi acum, așa că nu depinde de tine, a rânjit Leo.

Bobby s-a uitat la el clătinând din cap.

— Mersi, Leo. Încă nu am spus da, tată. Richard mi-a oferit o slujbă

la Ferma Tiselor. M-am gândit că ne-ar fi de ajutor.

Alfie s-a întors cu spatele la el, îngenunchind în zăpadă, ca să lege picioarele Lolei cu o frânghie.

— Urcă-te la loc pe tractor. Nu mă pot ocupa singur de treaba asta.

Ochii lui Bobby au scăpărat.

— Poate că am câștigat dreptul ăsta; poate că Richard mă respectă.

Leo s-a uitat în jos și a aruncat zăpadă cu piciorul în capul Lolei.

Mâzga cenușie i-a alunecat pe falca însângerată.

Alfie s-a întors fără grabă.

— De asta te-a lăsat să iei asupra ta vina pentru incendiul pornit de Leo în hambarul lor?

Leo s-a dat în spate încruntat, apoi s-a întors cu spatele și a pornit-o înapoi.

— Trebuie să mă întorc.

— Ce-ai spus, tată? a zis Bobby, apropiindu-se de el.

— Am spus că Leo a pus focul. Și sunt sigur că tot el a înecat și cățeii.

Dar Richard Hilton, de care te-ai atașat atât de tare, a avut grijă ca fiul lui să scape și poliția să te considere pe tine responsabil. Iar tu tot crezi că te respectă. Nu te respectă, Bobby, te va arunca la câini dacă asta o să-l ajute pe el și familia lui.

Bobby a zâmbit și a clătinat din cap.

— Ai înțeles greșit, tată. Vrea să ne ajute. El a venit cu ideea ca Nell să stea la Ferma Tiselor când iese din spital, până ne așezăm în noua noastră casă.

— Peste cadavrul meu, a zis Alfie, aruncându-i o căutătură aspră

fiului său. Putem să terminăm ce avem de făcut?

— De ce? Ca să țipi la mine și să mă critici? Nu îmi mulțumești niciodată, nu îmi spui că am făcut o treabă bună. Mă tratezi ca pe un sclav.

— Nu îmi vorbi tu mie pe tonul ăsta. Suie-te pe tractor și ajută-mă, jigodie nerecunoscătoare ce ești.

Bobby l-a privit lung și a clătinat din cap, apoi s-a întors și a pornit după Leo.

— Bobby, Hiltonii nu-ți sunt prieteni! i-a strigat Alfie.

— Greșești, tată, a zis Bobby mândru.

— Dacă pleci acum, nu te deranja să te mai întorci, a strigat el, regretându-și imediat vorbele, dar era prea mândru ca să și le ia înapoi.

Alfie a continuat să lege picioarele Lolei, ascultând scârțâitul zăpezii sub pașii lui Bobby în timp ce se îndepărta. S-a oprit și a așteptat să se întoarcă. Dar minutele treceau, iar tăcerea devenea asurzitoare. S-a uitat în depărtare; fiul lui nu se întorcea.

Și-a lăsat capul în jos, ca să își ascundă lacrimile care îl podideau și s-a apropiat cu pași grei de tractor. Nu va fi ușor să o ridice pe Lola de unul singur. Grămada de carcase era aproape în totalitate acoperită de zăpadă acum, iar în scurtul răstimp de când Bobby oprise motorul, un strat gros de gheață se depusese pe cauciucurile tractorului.

S-a urcat pe platforma de metal și a privit peste câmp. Bobby și Leo aproape dispăruseră în marea de alb. A întors cheia în contact și motorul a pornit tușind. Mișcarea cutremurată a tractorului l-a scuturat violent și s-a pornit să plângă cu suspine zguduitoare. Richard Hilton îi răpise cireada, mijloacele de trai, casa, iar acum, fiul. A împins schimbătorul de viteze, apoi a apăsat pedala de accelerație, iar cabina s-a scuturat violent, apropiindu-se de trupul mort al Lolei.

Ajuns lângă ea, a coborât cupa excavatorului și a încercat s-o introducă sub ea. A încercat de mai multe ori, dar de fiecare dată copitele ei înghețate clămpăneau lovind gura din oțel, iar excavatorul aluneca și nu răzbea pe gheață. A apăsat mai tare pedala de accelerație, știind că ar trebui să renunțe, dar dacă nu o muta pe morman, alături de celelalte, până dimineață avea să înghețe bocnă și probabil aveau să fie nevoiți să

sfredelească gheața pentru a o scoate de acolo.

A cuplat frâna și a coborât, lăsând motorul în funcțiune, pentru a încerca să încălzească pământul de sub ea. Cu lacrimile scurgându-i-se în gură, și-a șters nasul cu dosul mâinii înmănușate și a încercat să-și concentreze eforturile pentru a o împinge pe Lola mai aproape de excavator. S-a aplecat, prefăcându-se că e încă în viață și doarme, și s-a apropiat de ea o clipă, simțind căldura care îi părăsea trupul.

N-ar fi trebuit să se întoarcă aici; ar fi trebuit să-și găsească de lucru în Portsmouth, să ignore promisiunea făcută mamei și să-și vadă de viața lui. Nimic bun nu ieșise din treaba asta; tot ce suportase la azilul pentru săraci, moartea mamei, totul fusese în zadar. Richard n-avea să-i dea

niciodată ceea ce îi aparținea de drept și nu mai avea putere să se lupte.

Ar fi trebuit să lase morții să-și doarmă somnul de veci și să încerce să-și găsească fericirea altundeva. Tot ce reușise să facă întorcându-se aici fusese să o îmbolnăvească pe fiica lui și să îl piardă pe Bobby în favoarea familiei Hilton.

Numărând până la trei, a lăsat să îi scape un urlet și a împins cu toată puterea, încercând să o urnească pe Lola cu umărul, dar era grea ca o bucată de plumb și nu putea să facă nimic ca să o ducă mai aproape de tractor. S-a ridicat în picioare și s-a îndreptat spre hambar, în căutarea unei lopeți. Dacă reușea să sape sub ea, ar fi putut încerca să bage cupa excavatorului sub trupul mort.

A ridicat lopata și a izbit cu ea în stratul de gheață, dar el era epuizat, iar pământul era tare ca cimentul. Tremura din cauza frigului și a zilei lungi, petrecute împușcând vitele. Îl dureau brațele și, de fiecare dată

când lovea cu lopata, o durere ascuțită îi urca până în umăr.

S-a urcat din nou pe tractor și a apăsat atât de tare pedala de accelerație, încât roțile s-au învârtit în gol, încinse. Încet-încet, excavatorul a ridicat-o pe Lola până ce era pe jumătate în interiorul cuvei.