— Doctorul Jenkins conduce o vendetă împotriva mamei mele. Vrea să o îndepărteze, pentru că femeile preferă ca ea să le aducă pe lume copiii. Pentru că sunt înspăimântate de el, pentru că le taie și folosește pe ele instrumentele lui.
Fața avocatului s-a schimbat.
— Îmi pare rău, dar este mult prea târziu. Și, ca să fiu cât se poate de cinstit cu dumneata, domnișoară James, nici eu nu sunt sigur că vă cred.
Domnul Jenkins este un om cu un caracter impecabil, cu o reputație nepătată, iar încercarea de a-l acuza din boxa martorilor ar putea să îi facă mai degrabă rău mamei dumitale decât s-o ajute.
— Reputație nepătată? S-a mutat în zonă în urmă cu numai doi ani, fără nici un fel de experiență de obstetrician. Mama mea aduce copii pe lume aici de aproape treizeci de ani. De ce nu vorbiți cu nenumăratele femei ale căror vieți le-a salvat?
— Care femei? E prima dată când aud de asta.
— Pentru că nu m-ați ascultat, domnule. Dacă ați fi vorbit cu mine,
v-aș spus cum îi cheamă pe soții lor, ca să vorbiți cu ei și să le cereți să
depună mărturie. Mama mea moșește în Kingston de aproape treizeci de ani. De ce nu vorbiți cu nenumăratele femei cărora le-a salvat viața? De ce ar fi tăiat-o pe doamna Hilton ca să sângereze până la moarte? Când ea n-a tăiat niciodată nici o femeie? N-are sens.
— Pentru că în după-amiaza în cauză, Wilfred Hilton i-a înmânat înștiințarea oficială de evacuare din casa parohială. S-au certat rău și ea i-a spus că aruncă un blestem pe nașterea soției sale.
Bella s-a lăsat pe spate în scaun în timp ce cuvintele îi pătrundeau în minte. Lacrimile îi pișcau ochii și le-a șters nervoasă, în timp ce Alfie se agăța și mai tare de mâna ei.
— Nu este adevărat. N-ar spune așa ceva niciodată. Wilfred Hilton este cel care vorbește astfel despre mama mea. Străbunicul lui a înecat o duzină de vrăjitoare în lacul de pe domeniul lui, și se spune că multe dintre ele erau moașe, iar el și-a băgat în cap că mama mea este descendenta uneia dintre ele și caută să se răzbune. În ciuda faptului că a salvat viața celor doi copii mai mari ai lui, dintre care unul este tatăl lui Alfie. Este vorba despre paranoia lui Wilfred Hilton; nu este nimic adevărat în ce spune.
— Domnișoară James, trebuie să mă întorc în sala de judecată, a zis avocatul, ridicându-se, în semn că punea punct discuției.
— Vă rog, domnule, nu vreau să mă cert cu dumneavoastră sau să
vă jignesc. Dar trebuie să fac ceva. Bella simțea că vocea îi tremură și a încercat să rămână stăpână pe sine. Nu s-a terminat totul. Nu pot sta aici să aștept verdictul fără să fac ceva.
— Mai există sansa unui act de clementă. Puteți scrie o scrisoare către Home Office2, a zis el îndreptându-și sacoul.
— Deci, credeți că va fi declarată vinovată?
Bella a început să plângă, iar Alfie s-a ridicat și a îmbrățișat-o.
— Domnișoară James, e prea târziu să mai putem face ceva.
— Dar am încercat de multe ori să vă vorbesc, știți prea bine! Mi-ați scris chiar dumneavoastră, acum câteva luni, respingând cererea mea de a mă prezenta ca martor în instanță. Nu s-a încheiat. Încă nu s-a dat verdictul. Nu înțeleg de ce nu încercați să îi salvați viata. Nu contează
toate viețile pe care le-a salvat în trecut? Toate mamele și bebelușii pe 2 Ministerul de Interne britanic
care i-a ajutat? De ce nu a vorbit nici una dintre ele în apărarea ei?
— Pentru că ea n-a vrut să urmez calea asta, a zis el.
Bella s-a oprit și l-a privit țintă.
— De ce? a întrebat ea în șoaptă.
— Refuză să îmi spună, domnișoară James. Și ea ar fi trebuit să ia cuvântul, să se apere, sau să ne furnizeze martori pe care să-i chestionăm.
Asta, împreună cu dovezile adunate împotriva ei, mi-au făcut sarcina de a o apăra aproape imposibilă.
— Dar de ce n-ar fi încercat să se salveze?
— Habar n-am. O s-o poți întreba personal când o să-ți acorde, în sfârșit, o audiență.
— Dar dumneavoastră ați întrebat-o? Ați încercat s-o faceți să se răzgândească? Ori sunteți plătit de cineva căruia îi convine ca mama să
fie închisă? Cum ar fi Wilfred Hilton.
— Pardon?
— Mama mea nu și-ar fi permis un avocat.
— Eu îmi ofer serviciile gratuit.
— Nu vă cred.
— Domnișoară James, cred că trebuie să aveți grijă.
O privea dușmănos acum, cu ochii scăpărând de furie.
— De ce? Ce era mai rău s-a întâmplat deja. Acum nu îmi mai este teamă de nimic, a zis ea, scuipând cuvintele.
— Nici măcar că ți-ai putea pierde fiul? a zis el alene.
Bella l-a privit aspru.
