— Nu te vor lua, Alfie. Eu sunt mama ta, nimeni nu te poate lua de la mine.
Mama și-a tot schimbat poziția pe scaun, încercând să își stăpânească bâțâitul piciorului pe parchet, și a aruncat o privire spre ceasul de pe perete pentru a cincea oară în tot atâtea minute. Se apropia ora prânzului și știa că trebuia să înceapă în scurt timp cuvântul de încheiere al judecătorului. Polițistul a ridicat privirea și s-a uitat la ea agasat, pe deasupra ochelarilor cu rame subțiri, cum făcuse de zece ori de la sosirea ei.
— Domnul polițist-șef Payne mai întârzie mult? Încerc de o săptămână să îl văd. Este ultima zi a procesului mamei mele și am nevoie disperată să vorbesc cu avocatul ei.
— Mă tem că domnul polițist-șef este la judecătorie și ar putea rămâne acolo multă vreme. I-am telefonat și l-am anunțat că vă aflați aici.
Ați putea încerca să dați de el acolo, sau vă pot face o programare pentru o altă zi, a adăugat sergentul privind-o cu speranță.
„Nu pot veni într-o altă zi, va fi prea târziu!” ar fi vrut să îi strige ea, dar știind că nu o va ajuta defel, a zâmbit slab și a spus:
— Am încercat la judecătorie, dar ei mi-au spus că este aici. Este în regulă, dacă îl așteptați să se întoarcă, o să-l așteptăm și noi.
S-a uitat de jur împrejurul sălii, care avea două bănci de lemn incomode și geamuri mari, în stil georgian, ce dădeau spre strada principală pietruită, apoi privirile i s-au întors spre polițistul îmbrăcat frumos, care își dădea silința să o ignore. A mai aruncat o privire la ceas și a văzut că secundarul se mișca prea repede; fereastra de oportunitate pentru a o ajuta pe mama ei se închidea rapid.
— Domnișoară James?
Un bărbat înalt și cu părul cărunt, îmbrăcat într-un costum bleumarin, a apărut deodată și a întins o mână spre ea.
— Îmi pare foarte rău că v-am făcut să așteptați. Numele meu este Jeremy Lyons și o reprezint pe mama dumneavoastră. Vreți să mă
urmați?
Omul s-a întors și a pornit la fel de repede cum apăruse, cu tocurile ghetelor frecându-se de podeaua din lemn în timp ce mergea cu pași mari și grăbiți.
Bella s-a ridicat cât a putut de iute și l-a luat de mână pe Alfie, pentru a-l urma pe avocat în lungul coridorului.
— Domnișoară James, vă rog să luați un loc. Este o plăcere să vă
cunosc. Și cine este acest tânăr?
— Acesta este fiul meu, Alfred, a zis Bella, iar domul Lyons i-a tras și lui un scaun mai aproape.
— Mă bucur să vă cunosc pe amândoi, deși în circumstanțe atât de triste, a zâmbit el, emanând grație. Pot să vă aduc ceva de băut? Poate ceai? Nu îmi vine să cred că este deja ora prânzului; unde s-a dus ziua? În scurt timp se întunecă.
A sărit din nou în picioare, s-a repezit la fereastra cea mică și a închis obloanele, apoi a aprins lumina și a revenit pe scaunul lui.
— Nu, mulțumesc, a spus Bella încet.
— În mod evident, va fi necesară prezența mea în sala de judecată în scurtă vreme, căci trebuie să înceapă în mai puțin de o oră cuvântul de încheiere al judecătorului. Dar când mama dumitale a auzit că ești aici, a dorit să îți acord o audiență.
Vorbea la fel de repede cum se mișca, gesticulând tot timpul, lucru menit să dea impresia că este un om foarte ocupat, care nu putea fi reținut prea mult timp.
— Vreau să vorbesc în apărarea ei înainte de a fi condamnată, a zis Bella.
Domnul Lyons a privit-o țintă o clipă, apoi a clătinat din cap, zâmbind.
— Mă tem că nu va fi posibil. Am audiat toți martorii deja; s-a terminat.
— Dar cu siguranță eu ar fi trebuit să fiu chemată ca mator, a zis Bella, rostind cuvintele rar.
— Martor la ce, mai exact? Nu vă aflați acolo, domnișoară James.
Și-a dres glasul și s-a așezat mai bine pe scaun.
— Nu, dar aceasta este o crimă împotriva mamei mele. Mulți oameni din comunitatea noastră o antipatizează; este o furtună care se adună de
multă vreme. Este mai mult la mijloc decât ceea ce se relatează în ziare și în sala de judecată.
— Domnișoară James, trebuie să vă spun că nu încape nici o îndoială
că mama dumitale a tăiat-o pe doamna Hilton, lucru care a dus în cele din urmă la moartea acesteia.
— De ce? a zis Bella. De ce nu încape îndoială că a tăiat-o pe doamna Hilton? Nu deține instrumente medicale; crede cu putere că trebuie să
aștepți ca natura să își facă lucrarea. Nu ar fi tăiat-o niciodată și apoi să o lase să sângereze până la moarte.
Domnul Lyons a pufnit.
— De ce ar spune doi oameni diferiți, independent unul de altul, că a făcut-o?
— Cu tot respectul, domnule, sigur că asta vor spune. Sally își va pierde slujba dacă nu o face, și mai are și o fetiță la care să se gândească.
Iar doctorului Jenkins i-ar fi luată licența de liberă practică. Trebuie să mi se permită să vorbesc în numele mamei mele, să povestesc juriului despre comportamentul doctorului față de ea.
— Despre ce comportament vorbiți, domnișoară James?
În cameră era un aer greu, fierbinte. Bella a simțit că îi vine să leșine și l-a apucat pe Alfie de mână, căutând un sprijin.
