— Acolo, sub excavator. Am încercat să-l ajut, dar Leo m-a tras de lângă el.
Alice începea să se simtă rău. A dus batista la tâmplă, dar era atât de udă, încât sângele trecea prin ea și îl simțea pe degete.
Bobby a rupt-o la fugă înspre vechea casă parohială. Alice a rămas pe loc, iar sângele îi picura pe zăpada albă de la picioare. Începea să se simtă foarte ciudat, lumea începea să se învârtă cu ea.
— Tată!
Îl auzea strigând, dar nu putea suporta să se apropie, nu suporta să
se uite. Încercase să îl ajute, dar nu era destul de puternică. De ce nu îl ajutase Leo, de ce stătuse pe loc privind cum tatăl lui Nell se chinuia, și împingea, și se lupta cu mașinăria? Dacă l-ar fi ajutat mai devreme, l-ar fi putut scoate de acolo împreună.
Ea îl apărase mereu pe Leo, deși era întotdeauna răutăcios cu ea, îi spunea vorbe urâte și o făcea să plângă. Vedea și ea cum se comporta Bobby cu Nell, cum o ducea pe umeri, o gâdila, o lăsa să câștige la curse și se juca cu ea cu bilele, iar lucrul acesta o făcea să se înverzească de invidie. Ea îi găsise mereu scuze lui Leo, dar tata avea dreptate, era soi rău. Cum a putut să stea nemișcat și să se uite cum murea tatăl lui Nell?
Auzea încă țipetele lui Alfie, zgomotul metalului strivit. Nu a putut face nimic să-l salveze.
Simțea că o ia amețeala și că i se face greață. Lovitura puternică de la cap făcea ca lumea din fața ei să pară neclară și simțea nevoia să se întindă.
Ham! Ham!
A ridicat capul și a văzut-o pe Snowy în pragul casei parohiale.
Poate reușea să ajungă în dormitorul lui Nell și să se întindă în pat o vreme.
Vederea a început să i se încețoșeze. A dat drumul batistei în zăpadă
în locul unde stătea și s-a îndreptat spre casă. Îl auzea pe Bobby strigând după ajutor, dar știa că nu poate face nimic. Trebuia să ajungă la ușă
înainte ca Snowy să fugă din nou. Obrazul îi era lipicios din cauza sângelui scurs. A dus mâinile la cap; sângele îi năclăise tot părul și îi picura în ochi.A pășit dincolo de ușa casei și a urmat-o pe Snowy în sus pe scări. Câinele începuse să zgârie ultima treaptă a scării. Se uita la Alice, iar la gât îi atârna cheia. Camera secretă a lui Nell, desigur. Alice băgase scrisoarea de la Nell în buzunarul paltonului; o purta cu ea peste tot, ca să n-o găsească cineva. Nu voia să afle Leo despre ascunzătoare; el le-ar fi spus imediat părinților – numai ca să-i facă un rău.
A întins mâna și a scos zgarda lui Snowy. Putea să se întindă în camera secretă până ce se simțea mai bine. Trebuia să scape de accident, de Bobby și de Leo; nu suporta să mai vadă.
Va ieși de acolo când se va termina totul.
A găsit broasca acolo unde spusese Nell că era, a băgat cheia în ea și a întors-o. Clic. A ridicat treapta și a aruncat o privire înăuntru. Locul era
cald și întunecat, iar Alice abia aștepta să se întindă și să doarmă.
Îi auzea încă pe Bobby strigând afară și vocea lui o făcea să plângă.
Când va veni cineva să îl ajute? Nu mai suporta să asculte.
A intrat înăuntru, iar Snowy a sărit după ea. A închis capacul și l-a încuiat, iar cheia a legat-o de zgarda lui Snowy, ca să-i fie mai ușor s-o găsească când se va trezi. Apoi s-a întins pe saltea, privind luna prin geamul albastru de la capătul micii camere. Și-o închipuia pe Nell aici, cu ea, jucându-se de-a picnicul cu ursuleții lor sau un joc de cărți.
Ascunzându-se sub pături și spunând povești de groază. Îi era tare dor de prietena ei.
Sângele îi curgea acum în pături. Nu voia să facă mizerie, așa că a căutat batista, dar n-a găsit-o. Probabil o scăpase în zăpadă. Capul îi pulsa și o durea, iar camera se învârtea cu totul. Trebuia să doarmă, apoi avea să se simtă mai bine.
Strigătele de ajutor ale lui Bobby erau mai slabe acum, dar ea se simțea în siguranță.
S-a gândit la chipul frumos al mamei, la părul ei pus pe bigudiuri, la unghiile vopsite într-un roșu ca sângele, pentru petrecere. Îi plăcea să
încerce parfumul mamei și obișnuia să aleagă pentru ea bijuteriile din colecția pe care o ținea în cutia din care se auzea o melodie când îi deschideai capacul. Întinsă în întuneric, simțea că începe să tremure. S-a învelit cu pătura și a dorit ca mama să stea întinsă lângă ea, așa cum făcea în fiecare seară când o băga în pat și îi citea o poveste înainte de culcare.
— Toata lumea te caută. Trebuie să te ducem înapoi la mama ta, îi răsuna în minte vocea lui Bobby, cu un ecou îndepărtat.
— Vin, mami, doar că trebuie să dorm un pic, a zis Alice, închizând ochii și visându-se întinsă sub salcie, cu Nell și cu Snowy, într-o zi de vară perfectă.
35.
Sienna
Vineri, 22 decembrie 2017
Sienna Hilton stătea așezată pe patul ei de sub acoperișul casei lui Dorothy și se uita spre excavatoarele cele mari și macaraua ca o girafă
enormă care așteptau toate lângă casa parohială. Știa că acolo nu mai locuiește nimeni, iar mama îi interzisese întotdeauna să se ducă acolo, dar ei casa i se păruse foarte frumoasă. Ar fi putut fi cea mai drăguță casă
din lume dacă cineva s-ar fi îngrijit de ea.
A scos un oftat greu. Era a doua noapte pe care o petrecuse aici de când Dorothy venise pe aleea de acces din fața casei, în timp ce făcea un om de zăpadă și o întrebase dacă vrea să meargă acasă la ea pentru o scurtă vreme, ca să se încălzească și să se joace cu vechile jucării care-i aparținuseră mamei ei. Ea încuviințase fericită, dar acum începea să se plictisească. Nu înțelegea de ce nu putea ieși afară, de ce Dorothy îi aducea mâncare în cameră și începuse să i se facă dor de mama. Și de bunica. Trecuse mult timp de când nu mai fusese acasă la Dorothy. Știa că tatălui său nu-i plăcea ca ea și mama să vină aici și îi era greu să nu mai poată veni să se joace, cum făcea altădată.
Încercase să deschidă trapa aseară, să-i spună lui Dorothy că nu poate dormi, dar era încuiată pe partea cealaltă. Avea nevoie urgentă să
meargă la toaletă, strigase și bătuse în ușă, dar nu venise nimeni. În cele din urmă, făcuse pipi într-un ghiveci din colțul camerei. De dimineață, Dorothy îi spusese că nu conta, dar Sienna se simțea foarte jenată.
A întins mâna și a deschis geamul care dădea pe acoperișul drept, dar fereastra avea un opritor care nu-i permitea să se deschidă foarte mult. Însă îi făcea bine să ia un pic de aer, căci aerul din cameră începea să fie înnăbușitor.
Dorothy îi adusese un televizor numai pentru ea și un iPad și multe dulciuri, și la început nu-i venise să creadă cât de norocoasă era, dar după o vreme începuseră să o doară ochii și nu mai voia să se uite la ecran. Se jucase cu căsuța pentru păpuși și îi făcuse o felicitare mamei, dar deja voia să plece acasă. Știa că lui mami îi va fi dor de ea. Dacă
