mergea acasă la altcineva ca să petreacă noaptea acolo, întotdeauna
vorbea cu mami înainte de culcare. Dar Dorothy spusese că nu este nevoie și că o va vedea în scurt timp.
S-a uitat împrejurul camerei, căutând ceva cu care să se distreze.
Dorothy îi dăduse o cutie cu bile de sticlă, pe care a deschis-o și a început să se uite la diferitele culori. Le-a înșirat una câte una și a început să se joace cu ele, dar ele s-au împrăștiat pe podea în direcții diferite. Una s-a rostogolit sub pat și a căzut într-o gaură din podea, iar Sienna a băgat un deget după ea, încercând să o scoată. Când a scos degetul, s-a ridicat și scândura.
Ascunsă sub podea a descoperit o cutie din lemn, pe care a scos-o cu grijă. Simțea că a dat de o comoară când a ridicat capacul și s-a uitat înăuntru, unde a văzut o bucată de hârtie, un bilet scris de mână și o cheie frumoasă, gravată cu imaginea unei sălcii.
Dragă Alice,
Sper că ești bine, că o ții pe Snowy la căldură și te joci cu ea. Îmi este atât dedor de tine, încât nu mă pot gândi prea mult la asta, că mă apucăplânsul. Abiaaștept să te revăd și să-ți arăt camera secretă pe care am găsit-o sub scările dincasa parohială – la asta se potrivește cheia de pe zgarda lui Snowy.
Nici nu-ți dai seama că acolo ar fi o încăpere, dar sub ultima treaptă este omicuță gaură pentru cheie. Se deschide ca un capac, către o lume secretă, cu unpat și un cufăr și o lumânare cu chibrituri. Dar nu știu unde vom locui de acumîncolo sau dacă vom putea intra împreună în camera secretă. Dacă îi vezi peBobby sau pe tata, te rog să le spui că îmi este dor de ei și spune-le să-mi scrie.
Abia aștept să fim din nou împreună. Tu ești cea mai bună prietenă a mea dintoată lumea.
Cu dragoste, Nell xxx
A citit scrisoarea din nou. Nu-i venea să creadă: o cameră secretă în vechea casă parohială. Îi auzise pe mami și tati vorbind despre o cameră
secretă odată, când credeau că doarme. Era pe jumătate adormită și de aceea a crezut că visase, dar acum știa că trebuie să fie adevărat. Era hotărâtă s-o găsească, apoi le putea arăta că știe unde se află! Acum chiar trebuia să iasă de aici.
Lăsând scrisoarea să cadă lângă pat și băgând cheia în buzunar, s-a îndreptat spre fereastră, nerăbdătoare deodată să ajungă afară și să
pornească în aventură. A început să împingă zăvorul, apoi a luat un cuțit
pe care Dorothy îl adusese la prânz și l-a băgat sub el. După câteva zgâlțâituri, a cedat, iar fereastra s-a deschis destul de mult ca să se poată
strecura și să iasă afară.
Era minunat să fie din nou afară. Peter lucrase pe afară în ziua dinainte și lăsase scara lipită de peretele casei. A mers pe marginea acoperișului spre ea, apoi a început să coboare încet și cu grijă. Îi tremurau picioarele pe treptele scării, dar nu s-a oprit. Avea de gând să
descopere camera secreta, apoi să se ducă acasă și să îi povestească
mamei.
Cu grijă să n-o vadă cineva, a coborât repede treptele și a fugit spre gardul viu dinspre casa parohială. A văzut doi bărbați vorbind lângă
unul dintre tractoarele parcate afară și a așteptat până când ei s-au întors cu spatele înainte să fugă, cât putea de repede, pe sub banda galbenă care înconjura casa, până la ușa grea de lemn.
Înăuntru era întuneric și foarte frig și deodată i s-a făcut frică. Dar voia să o facă mândră pe mama, așa că și-a croit drum înainte, traversând podeaua umedă din piatră, înspre mica scară din colț. De afară venea destulă lumină ca să poată găsi gaura cheii despre care povestea Nell în scrisoare, așa că a scos cheia din buzunar și a băgat-o înăuntru.
S-a auzit un clic când a învârtit-o. A ridicat treapta, iar inima i-a stat în loc. Era atât de palpitant! Găsise o cameră ascunsă, despre care nu știa nimeni! A deschis cu grijă trapa, apoi a intrat. Arcurile erau ruginite și i-a trebuit forță ca să o țină deschisă destul timp încât să se strecoare înăuntru, dar în cele din urmă a reușit.
Înainte de a-l putea opri însă, capacul greu s-a trântit peste ea și când s-a întors ca să îl deschidă din nou, și-a dat seama că era blocat și nu îl mai putea împinge în sus.
36.
Willow
Vineri, 22 decembrie 2017
Willow stătea așezată în mașină, la capătul aleii pietruite care ducea spre frumoasa căsuță a lui Dorothy Novell, cu grădina sa atent îngrijită, ce aștepta răbdătoare primăvara.
Trecuse mai puțin de o jumătate de oră de când primise telefonul care o adusese înapoi în locul de unde pornise în urmă cu patruzeci și opt de ore. Dorothy Novell o adoptase pe Nell de la sanatoriu. Femeia cu care vorbise la finalul prezentării de la primărie; femeia care locuise toată
viața ei în Kingston. Dorothy era cea care îi spusese despre cimitir și pusese în mișcare șirul de evenimente care duseseră la descoperirea agendei și a cutiei care aparținuse Bellei.
Își amintise imediat o discuție pe care o avusese cu Lydia, mama lui Charlie, în dimineața prezentării. Helen este fiica adoptivă a lui Dorothy, dar s-au înstrăinat una de alta, cred. Este foarte complicat.
Acum se uita spre ușa casei lui Dorothy în timp ce forma numărul de telefon al Lydiei.
— Lydia, Willow la telefon, ce mai faci?
— Ah, bună, draga mea, suntem bine, mulțumesc. Tu ce faci? Ne-a părut atât de rău să auzim că tatăl tău a fost arestat. Ne gândim la tine.
Dacă pot să te ajut cu ceva...
E o femeie atât de blândă, și-a spus Willow; ar fi fost minunat să o poată cunoaște mai bine, fără să fie mereu de față soțul ei, care domina discuția.
— Mulțumesc, Lydia, ar fi ceva. Pot să-ți pun o întrebare?
— Desigur, dragă, zi-mi.
— Nu știu dacă îți amintești, dar în dimineața prezentării am vorbit puțin despre o femeie din sat, pe nume Dorothy Novell.
— Da, îmi amintesc ceva.
