— Am găsit un bilet scris de Nell pentru Alice, în care îi cerea iertare pentru că a stricat totul. Ai idee la ce s-ar fi putut referi?
Dorothy i-a aruncat o privire mânioasă.
— Îmi pare rău. Nu știu nimic despre asta. Va trebui să vorbești cu Helen.
— Da, o să vorbesc, dar este limpede că nu pot în clipa asta. Ea și familia ei au altele pe cap acum. M-am gândit că poate ai auzit discuții de-a lungul anilor sau ai anumite bănuieli. Vanessa ți-a vorbit vreodată
despre Helen?
Dorothy a pufnit sarcastică.
— Vanessa n-ar vorbi niciodată cu cineva de teapa mea despre vreo problemă personală. N-am mai intrat în casa ei din seara în care a dispărut Alice. Ți-am spus că mă învinovățește pe mine. Îmi pare rău, Willow, nu cred că am cum să te ajut. Oamenii ca noi sunt ținuți la distanță până în clipa în care cei din familia Hilton au nevoie de ceva, desigur.
— Cred că ți-a fost foarte greu când a dispărut Alice. Ai avut grijă de ea de când s-a născut și deodată a dispărut.
Dorothy a încuviințat din cap, apoi a scos un oftat de iritare.
— Vanessa și Alice se adorau una pe alta, dar Vanessa era întotdeauna ocupată, grăbită să ajungă undeva. Eu mă jucam cu Alice cu orele. O iubeam atât de tare și nimeni nu m-a întrebat cum mă simt după
ce a dispărut. Am fost dată la o parte, pur și simplu. Întotdeauna era Vanessa, Vanessa, Vanessa. Iar acum se întâmplă la fel: toată lumea vorbește despre Vanessa, despre cât de greu trebuie să-i fie ei acum, că
Sienna a dispărut. Cât de mult se iubesc una pe alta! Dar și eu sunt bunica ei. Nimeni nu se gândește la mine, nimeni nu se întreabă cum mă
simt eu.
— Sunt sigură că Helen se gândește, a zis Willow, întinzându-se spre Dorothy și punându-i o mână pe braț. Willow își frământa creierii, încercând să găsească o cale de a ajunge la ea, și și-a amintit un comentariu pe care l-a făcut Lydia în legătură cu Leo. Tot văzându-i împreună în ultimul an, a continuat Willow, mi-am dat seama că Leo este foarte manipulator față de Helen.
Dorothy a privit în sus, cu lacrimi în ochi.
— Am încercat din răsputeri să-l plac, dar este imposibil. Spune cele mai odioase și mai nemiloase lucruri. Mi-era milă de el. Richard îl bătea; îl ducea în grajd ca să nu-l audă Vanessa plângând. De asta a încercat să-i dea foc.
Dorothy și-a șters lacrimile cu dosul palmei.
— Ce trist! a zis Willow. Sărmanul Leo!
— Problema era că Alice era un copil adorabil. Era frumoasă, și dulce, și isteață. Toată lumea o iubea, mai ales Richard. Întotdeauna am bănuit că Leo a știut ce i s-a întâmplat, dar, desigur, nu am putut să spun sau să fac nimic, iar Vanessa era atât de adâncită în durerea ei, că nu se putea vorbi cu ea.
Willow a încuviințat din cap, încurajând-o să continue. Dorothy părea că se relaxează, ușurată să poată vorbi în sfârșit cu cineva.
— Când Leo a început să se arate interesat de Nell, am fost de-a dreptul înspăimântată. Era obsedat de ea; sărmana nu a avut nici o șansă.
Nu o lăsa să se întâlnească sau să vorbească cu altcineva, iar eu am pierdut-o ușor-ușor. Când mi-a spus că urmează să se căsătorească, am crezut că n-am s-o mai vad niciodată – până într-o zi, când m-am întâlnit din întâmplare cu ea și cu Sienna și ne-am înțeles foarte bine. Ochii lui Dorothy au început să se umple de lacrimi în timp ce se uita la Willow.
Sienna era la fel ca Alice, degajată, și simpatică, și plină de viață. Leo o anihilase complet pe Nell, așa că a fost de acord să ne vedem numai în secret. Pe mine mă învinuiesc pentru că Nell și Leo au ajuns împreună.
Eu nu am vrut decât să ajut, dar dacă nu o luam pe Nell la mine, nu ar fi ajuns în preajma lui. Am înrăutățit situația. Am stricat totul.
Dorothy plângea de-a binelea acum.
— Este în regulă, Dorothy, totul va fi bine, a zis Willow, punând un braț peste umerii femeii.
— Nu va fi. Mi-o vor lua pe Sienna. Pleacă în Franța și mă lasă în urmă fără nici o părere de rău, așa cum au făcut întotdeauna.
Chipul lui Dorothy s-a aprins de furie.
Willow a inspirat adânc.
— Aș putea să văd camera lui Nell?
Dorothy s-a uitat la ea și amândouă înțelegeau ce se întâmplă.
— Te rog, nu te duce acolo, Willow.
— E în regulă, Dorothy, a zis Wilow, ieșind cu spatele din cameră, înainte ca Dorothy să o poată opri. Totul va fi bine.
A gonit în sus pe scări și a traversat în fugă palierul, încercând toate ușile și băgând capul în fiecare cameră, dar nu se vedea nici urmă de Sienna. Uitându-se în jur frenetică, a văzut deodată trapa care dădea în pod. A apucat un scaun, l-a pus dedesubt și apoi s-a urcat pe el și a deschis trapa.
— Sienna? Sienna? Ești aici?
S-a ridicat pe vârfuri și a tras scara în jos, apoi a urcat în podul zugrăvit în roz, cu un pat în colț și o căsuță pentru păpuși. Peste tot erau împrăștiate jucării și într-un colț, o tavă cu prânzul pe jumătate mâncat.
Pe peretele opus era un geam deschis. S-a apropiat de el cu pași mari și a văzut că dădea pe un acoperiș plat.
— Sienna? S-a aplecat și a văzut scara mobila sprijinită de acoperiș.
Sienna, ești aici?
Capul lui Dorothy a apărut în deschizătura podului.
