Barista aceasta era foarte drăguță. Chiar dacă ar fi fost cafeaua proastă, tot m-aș fi întors. A prins capacul de plastic de paharul de carton pe care mi l-a pus apoi în față.
— Nu iau bani celor care ne calcă pragul pentru prima oară, a zis ea.
Nu te rog decât să revii.
I-am promis că așa voi face și am îndesat ultima mea bancnotă de un dolar în borcanul pentru bacșiș cât timp ea s-a întors la ștersul tejghelelor. În drumul meu înapoi spre ușă, am încremenit, vocea Anyei
răsunându-mi în cap: Heeeeeeei, zăhărel! CHIAR nu vreau să întrec măsura, dar știi, cluburile de carte sunt piața ta de VIS. Dacă ești literalmente ÎNTR-O
librărie indie, ar trebui să dai o tură și să saluți! Fiecare vânzare aduce un dolarîn plus în seifurile/piscinele lui Scrooge McDuck a noastră.
Știam că Anya mea imaginară avea dreptate. Primele mele patru cărți au avut succes mulțumită librăriei indie și sprijinului clubului. Încă
primeam bani pe drepturi de autor, doar că nu suficient de mulți ca să
trăiesc din ei, iar avansul era de mult păpat, mare parte din el ducându-se pe împrumuturile de student și pe facturile de spitalizare ale mamei într-o perioadă în care să vând o carte pe an mi se părea treabă
ușoară.
În momentul de față, fiecare vânzare conta. Mi-am pus un zâmbet pe față și am trecut prin ușa care dădea spre librărie, dorindu-mi să fi putut călători în timp o oră și să-mi fi ales orice altă ținută în afară de costumația pe care o purtăm, scoasă parcă dintr-un videoclip de-al Jessicăi Simpson din 2002.
Magazinul era mic, cu rafturi din stejar de jos până sus de-a lungul pereților și cu un labirint de rafturi mai scurte care duceau înainte și înapoi către exterior. Nu era nimeni la casă, așa că am așteptat, timp în care mi-am aruncat o privire înspre cele trei pre-adolescente cu aparat dentar din secția romanelor de dragoste ca să mă asigur că nu vreo carte de-ale mele era sursa chicotelilor lor. Toate patru am fi fost irevocabil traumatizate dacă librarul m-ar fi condus să semnez niște cărți doar ca să
descopăr un exemplar din Confort sudist în mâinile franțuzoaicei roșcate cu codițe împletite. Fetele au exclamat, apoi au chicotit când roșcata a strâns cartea la piept, lăsând la iveală coperta, un bărbat și o femeie la bustul gol, îmbrățișându-se înconjurați de flăcări. Clar nu era una de-ale mele. Am luat o gură din cafea și am scuipat-o la loc. Avea gust de noroi.
— Scuze că te-am făcut să aștepți, scumpo.
Vocea aspră a venit de peste umărul meu, iar eu m-am întors ca să o văd pe femeia care venea în zigzag înspre mine prin rândurile de rafturi strâmbe.
— Genunchii ăștia nu mai sunt la fel de sprinteni ca altădată.
La început, am crezut că trebuie să fie geamăna identică a chelneriței, două surori care își deschiseseră împreună o afacere, însă
apoi am văzut că femeia își desfăcea șorțul ei gri pe care scria PETE’S din
jurul taliei, croindu-și drum către casa de marcat.
— Îți vine să crezi că am fost campioană la roller derby? a spus, punând șorțul ghem pe tejghea și strecurându-se în spatele ei. Ei bine, îți vine să crezi sau nu, am fost.
— În momentul ăsta, n-aș fi surprinsă nici dacă aș descoperi că ești primarul din North Bear Shores.
Ea a scos un râset huruit.
— Asta nu pot spune că sunt! Deși probabil că aș mai face câte ceva pe-aici, dacă m-ar alege pe mine! Orășelul ăsta e ca un buzunăraș drăguț
de liberalism aici în statul Michigan, dar oamenii care țin baierele pungii rămân o adunătură de saci de golf pudibonzi.
Mi-am înfrânat un râset. Părea ceva ce ar fi spus și tata. Durerea m-a învăluit, usturându-mă ca un leucoplast smuls cu forță.
— În fine, nu lua în seamă O-PI-NIILE mele, a anunțat ea, ridicându-și sprâncenele groase de culoarea cenușii. Sunt doar un mic întreprinzător. Cu ce pot să te ajut, scumpo?
— Voiam doar să mă prezint, am recunoscut eu. Sunt scriitoare, de fapt, la Sandy Lowe Books, și voi sta aici peste vara, așa că m-am gândit să vă salut, să semnez niște exemplare, dacă aveți vreunele.
— Ooo, încă un scriitor în oraș! a strigat ea. Cât de incitant! Știi, North Bear atrage tot felul de artiști. Probabil pentru stilul nostru de viață. Și pentru facultate. Vin aici tot felul de liber cugetători. O mică, dar frumoasă comunitate. O să-ți placă la nebunie aici...
Felul în care cuvintele i-au rămas în pom sugera că aștepta să-mi inserez numele la sfârșitul propoziției ei.
— January, am completat eu. Andrews.
— Pete, a spus ea, strângându-mi mâna cu vigoarea unei berete verzi care doar ce a spus dă-o’ncoa, fiule!
— Pete? am repetat eu. De la faimoasa Pete’s Coffee?
— Chiar eu. Numele legal e Posey. Ce nume mai e și asta?! a exclamat ea, prefăcându-se că vomită. Serios acum, arăt eu a Posey?
Arată cineva a Posey?
Eu am scuturat din cap.
— Nu, poate doar un bebeluș într-un costum de floare din poliester?
— Sau un cățel cu ochi lăsați. Dar cam atât. Am rezolvat acest aspect de îndată ce am început să vorbesc. Oricum, January Andrews, a spus
Pete, ducându-se la calculator și tastându-mi numele, să vedem dacă
avem cartea ta.
Nu i-am corectat niciodată pe oamenii când spuneau „cartea”, nu
