— N-am fost niciodată. Vrei cu lapte? Vreun sirop?

— Mi-ar plăcea cu puțin lapte.

— Integral? Degresat? O parte la șaisprezece?

— Surprinde-mă. Nu sunt mofturoasă când vine vorba de fracții.

Ea și-a dat capul pe spate și a râs din nou, trecând galeșă de la un aparat la altul.

— Cine are timp să fie? Jur că până și North Bear Shores se mișcă

prea repede pentru mine în unele zile. Poate dacă m-aș apuca să beau și eu din kerosenul ăsta al tău ar fi altă poveste.

Să ai o barista care nu bea cafea nu era ideal, dar îmi plăcea femeia cu cerceii mici din aur. Sincer, îmi plăcea atât de mult de ea că am simțit un junghi în inimă.

Dorul de vechea January. Cea căreia îi plăcea să dea petreceri tematice și să coordoneze costumele grupurilor, care nu putea intra într-o benzinărie sau să stea la coadă la poștă fără să facă planuri să se mai vadă cu cineva abia cunoscut. Agenda mea telefonică era plină de nume ca Sarah, cu câinele drăguț sau Mike, de la magazinul vintage. Chiar și pe Shadi am cunoscut-o când a ieșit din baia unei pizzerii purtând cele mai mișto cizme Frye. Îmi lipsea acel sentiment de curiozitate despre oameni, acea scânteie de entuziasm pe care o simți când înțelegi că ai ceva în comun cu cineva sau când descoperi un talent sau o calitate ascunsă.

Uneori mi-e dor să-mi placă oamenii.

Barista aceasta era foarte drăguță. Chiar dacă ar fi fost cafeaua proastă, tot m-aș fi întors. A prins capacul de plastic de paharul de carton pe care mi l-a pus apoi în față.

— Nu iau bani celor care ne calcă pragul pentru prima oară, a zis ea.

Nu te rog decât să revii.

I-am promis că așa voi face și am îndesat ultima mea bancnotă de un dolar în borcanul pentru bacșiș cât timp ea s-a întors la ștersul tejghelelor. În drumul meu înapoi spre ușă, am încremenit, vocea Anyei

răsunându-mi în cap: Heeeeeeei, zăhărel! CHIAR nu vreau să întrec măsura, dar știi, cluburile de carte sunt piața ta de VIS. Dacă ești literalmente ÎNTR-O

librărie indie, ar trebui să dai o tură și să saluți! Fiecare vânzare aduce un dolarîn plus în seifurile/piscinele lui Scrooge McDuck a noastră.

Știam că Anya mea imaginară avea dreptate. Primele mele patru cărți au avut succes mulțumită librăriei indie și sprijinului clubului. Încă

primeam bani pe drepturi de autor, doar că nu suficient de mulți ca să

trăiesc din ei, iar avansul era de mult păpat, mare parte din el ducându-se pe împrumuturile de student și pe facturile de spitalizare ale mamei într-o perioadă în care să vând o carte pe an mi se părea treabă

ușoară.

În momentul de față, fiecare vânzare conta. Mi-am pus un zâmbet pe față și am trecut prin ușa care dădea spre librărie, dorindu-mi să fi putut călători în timp o oră și să-mi fi ales orice altă ținută în afară de costumația pe care o purtăm, scoasă parcă dintr-un videoclip de-al Jessicăi Simpson din 2002.

Magazinul era mic, cu rafturi din stejar de jos până sus de-a lungul pereților și cu un labirint de rafturi mai scurte care duceau înainte și înapoi către exterior. Nu era nimeni la casă, așa că am așteptat, timp în care mi-am aruncat o privire înspre cele trei pre-adolescente cu aparat dentar din secția romanelor de dragoste ca să mă asigur că nu vreo carte de-ale mele era sursa chicotelilor lor. Toate patru am fi fost irevocabil traumatizate dacă librarul m-ar fi condus să semnez niște cărți doar ca să

descopăr un exemplar din Confort sudist în mâinile franțuzoaicei roșcate cu codițe împletite. Fetele au exclamat, apoi au chicotit când roșcata a strâns cartea la piept, lăsând la iveală coperta, un bărbat și o femeie la bustul gol, îmbrățișându-se înconjurați de flăcări. Clar nu era una de-ale mele. Am luat o gură din cafea și am scuipat-o la loc. Avea gust de noroi.

— Scuze că te-am făcut să aștepți, scumpo.

Vocea aspră a venit de peste umărul meu, iar eu m-am întors ca să o văd pe femeia care venea în zigzag înspre mine prin rândurile de rafturi strâmbe.

— Genunchii ăștia nu mai sunt la fel de sprinteni ca altădată.

La început, am crezut că trebuie să fie geamăna identică a chelneriței, două surori care își deschiseseră împreună o afacere, însă

apoi am văzut că femeia își desfăcea șorțul ei gri pe care scria PETE’S din

jurul taliei, croindu-și drum către casa de marcat.

— Îți vine să crezi că am fost campioană la roller derby? a spus, punând șorțul ghem pe tejghea și strecurându-se în spatele ei. Ei bine, îți vine să crezi sau nu, am fost.

— În momentul ăsta, n-aș fi surprinsă nici dacă aș descoperi că ești primarul din North Bear Shores.

Ea a scos un râset huruit.

— Asta nu pot spune că sunt! Deși probabil că aș mai face câte ceva pe-aici, dacă m-ar alege pe mine! Orășelul ăsta e ca un buzunăraș drăguț

de liberalism aici în statul Michigan, dar oamenii care țin baierele pungii rămân o adunătură de saci de golf pudibonzi.

Mi-am înfrânat un râset. Părea ceva ce ar fi spus și tata. Durerea m-a învăluit, usturându-mă ca un leucoplast smuls cu forță.

— În fine, nu lua în seamă O-PI-NIILE mele, a anunțat ea, ridicându-și sprâncenele groase de culoarea cenușii. Sunt doar un mic întreprinzător. Cu ce pot să te ajut, scumpo?

— Voiam doar să mă prezint, am recunoscut eu. Sunt scriitoare, de fapt, la Sandy Lowe Books, și voi sta aici peste vara, așa că m-am gândit să vă salut, să semnez niște exemplare, dacă aveți vreunele.

— Ooo, încă un scriitor în oraș! a strigat ea. Cât de incitant! Știi, North Bear atrage tot felul de artiști. Probabil pentru stilul nostru de viață. Și pentru facultate. Vin aici tot felul de liber cugetători. O mică, dar frumoasă comunitate. O să-ți placă la nebunie aici...

Felul în care cuvintele i-au rămas în pom sugera că aștepta să-mi inserez numele la sfârșitul propoziției ei.

— January, am completat eu. Andrews.

— Pete, a spus ea, strângându-mi mâna cu vigoarea unei berete verzi care doar ce a spus dă-o’ncoa, fiule!

— Pete? am repetat eu. De la faimoasa Pete’s Coffee?

— Chiar eu. Numele legal e Posey. Ce nume mai e și asta?! a exclamat ea, prefăcându-se că vomită. Serios acum, arăt eu a Posey?

Arată cineva a Posey?

Eu am scuturat din cap.

— Nu, poate doar un bebeluș într-un costum de floare din poliester?

— Sau un cățel cu ochi lăsați. Dar cam atât. Am rezolvat acest aspect de îndată ce am început să vorbesc. Oricum, January Andrews, a spus

Pete, ducându-se la calculator și tastându-mi numele, să vedem dacă

avem cartea ta.

Nu i-am corectat niciodată pe oamenii când spuneau „cartea”, nu