păcălești să vin în vacanța asta cu tine?
— Nu! Mă cuprinde panica. Cum am deraiat așa repede? Nu așa!
Mama ei este psihoterapeut și, din ce zice, este firesc să fii deprimat când îți îndeplinești toate scopurile pe care ți le-ai propus. Pentru că avem nevoie de un scop. Și pe urmă Rachel a sugerat că poate am nevoie de o pauză în viață ca să-mi dau seama ce vreau.
— O pauză în viață, repetă Alex încet, căscând gura, cu ochii înnegurați și tulburi.
E clar că am zis ceva aiurea. Nu reușesc să mă exprim ca lumea.
Trebuie să fac ceva.
— Adică nu am mai fost fericită de la ultima noastră vacanță.
— Și m-ai mințit ca să vin cu tine în vacanță, pe urmă ai făcut sex cu mine, mi-ai zis că mă iubești și ai venit la nunta fratelui meu pentru că
aveai nevoie de o pauză de la viața reală.
— Alex, evident că nu, spun, întinzându-mă spre el.
Se îndepărtează cu ochii în pământ.
— Te rog, nu mă atinge în clipa asta, Poppy. Încerc să mă gândesc, da?
— La ce? întreb, gâtuită de emoție. Nu înțeleg ce se întâmplă, cum l-am rănit și cum să repar asta. De ce ești așa supărat acum?
— Pentru că pentru mine era ceva serios! zice, uitându-se în sfârșit în ochii mei.
Durerea îmi străpunge stomacul.
— Și pentru mine! strig.
— Am vorbit serios și știam asta! zice. Nu a fost un impuls. Știam de ani și ani că te iubesc, m-am gândit din toate perspectivele posibile și am
știut ce vreau înainte să te sărut vreodată. Doi ani nu am vorbit și m-am gândit la tine în fiecare zi, ți-am dat spațiul de care am crezut că ai nevoie și m-am întrebat în tot acest timp ce aș fi dispus să fac, la ce să renunț, dacă te-ai hotărî să fii cu mine. Tot timpul m-am întrebat dacă să îmi văd de viață și să-ti dau drumul, ca să fii fericită sau să caut anunțuri de posturi și apartamente lângă tine, pentru orice eventualitate.
— Alex. Scutur din cap și scot cuvintele cu cleștele din gură, pe lângă nodul din gât. Nu am știut.
— Știu. Își freacă fruntea și închide ochii. Știu asta. Și poate ar fi trebuit să-ți spun. Dar, futu-i, Poppy, nu sunt un șofer de taxi pe care l-ai cunoscut în vacanță.
— Ce vrei să spui? mă rățoiesc la el.
Când deschide ochii, sunt plini de lacrimi și dau să mă întind spre el până îmi amintesc ce a spus: „Te rog, nu mă atinge în clipa asta”.
— Vreau să spun că eu nu mi-am luat pauză de la viața reală. Nu experimentez noul. Sunt un om care este îndrăgostit de tine de zece ani și nu ar fi trebuit să mă săruți dacă nu știai că asta vrei până la capăt. Nu a fost drept.
— Dar asta vreau, zic, și în timp ce o spun, o parte din mine habar nu are ce zice.
Vreau să mă căsătoresc?
Vreau să am copii?
Vreau să trăiesc într-o casă din anii '70 în Linfield, Ohio?
Vreau toate lucrurile astea după care tânjește Alex în viață?
Nu m-am gândit bine la ele și Alex își dă seama.
— Nu știi sigur, zice Alex. Tocmai ai zis că nu știi, Poppy. Eu nu-mi pot lăsa slujba, casa și familia doar ca să văd dacă te lecuiești tu de plictiseală.
— Alex, nu ți-am cerut să faci asta, spun disperată, ca înecatul agățându-se de un fir de pai.
Îmi scapă printre degete pentru ultima oară și de-acum nu se mai poate remedia nimic.
— Știu, zice, masându-si fruntea încruntată, strâmbându-se.
Doamne, ce bine știu asta. E vina mea. Trebuia să fi știut că nu-i o idee bună.
— Încetează, zic, dorindu-mi cu disperare să-l ating și
mulțumindu-mă să-mi încleștez pumnii. Nu spune asta. Încerc să-mi dau seama, da? Doar că... Trebuie să mă mai lămuresc în anumite privințe.
Agentul de la poartă cheamă grupul șase pentru îmbarcare și ultimii rătăciți se așază la coadă.
— Trebuie să plec, zice, fără să se uite la mine.
Mi se încețoșează ochii de lacrimi, mi se încinge pielea și mă
mănâncă de parcă mi se topește și se strângea carnea pe oase.
