Înainte să plecăm i-am dat lui Mathilde bacșiș pentru degustarea gratuită și nu numai. În următoarele zile, am folosit constant faza cu
tinerii căsătoriți. Uneori primeam o reducere sau un pahar gratis, alteori doar un zâmbet, dar și acelea erau sincere și pline de semnificație.
— Mă simt cam nasol, mi-a spus Alex când plecam de la una dintre crame.
— Dacă vrei să ne căsătorim, putem.
— Cumva am impresia că nu i-ar plăcea lui Julian.
— Nu i-ar păsa, am spus. Julian nu vrea să se căsătorească.
Alex s-a oprit pe loc și s-a uitat la mine și atunci, numai din pricina vinului, am început să plâng. Mi-a luat fața în mâini și mi-a ridicat-o spre el.
— Hei, nu-i nimic, Poppy. Doar nu vrei să te măriți cu Julian, nu?
Ești prea bună pentru acest tip. Nu te merită.
Mi-am tras nasul, dar asta m-a făcut să vărs lacrimi și mai amare.
Am început să chițăi:
— Numai părinții o să mă iubească în viața asta, am zis. O să mor singură.
Știam ce stupid și melodramatic sună, dar cu el mi-a fost întotdeauna greu să mă abțin, să spun altceva decât ceea ce simțeam cu adevărat. Mai rău era că, până în acea clipă, nici măcar nu știam că asta simt. Prezența lui Alex scotea pur și simplu adevărul din mine.
A scuturat din cap și m-a tras la piept, strângându-mă în brațe, ridicându-mă și lipindu-mă de el, ca și cum ar fi vrut să mă absoarbă.
— Eu te iubesc, a zis și m-a pupat pe creștet. Și dacă vrei, putem muri singuri împreună.
— Nici nu știu dacă vreau să mă căsătoresc, am spus, ștergându-mi lacrimile și râzând. Cred că-mi vine ciclul.
S-a uitat lung la mine, cu o privire de nepătruns. Nu mă simțeam ca la radiografie, cum era cu Julian. Mă simțeam văzută.
— Prea mulți vin, am spus și, în sfârșit, și-a îngăduit un surâs și am reînceput să mergem ca să ne trezim din beție.
Am plecat de la pensiune cu noaptea în cap și am sunat la Blue Heron Inn, în drum spre San Francisco. Fiind în timpul săptămânii, aveau destule camere.
— Draga mea Mathilde mi-a spus că va suna Poppy, tu ești? a întrebat doamna de la telefon.
Alex mi-a aruncat o privire plină de înțeles și am oftat din rărunchi.
— Da, dar chestia este că i-am spus că suntem proaspăt căsătoriți și era o glumă. Așa că nu vrem nimic pe gratis.
Femeia de la celălalt capăt al firului a tușit convulsiv, dar de fapt râdea.
— O, scumpo, Mathilde nu s-a născut ieri. Oamenii apelează mereu la acest tertip. Dar i-a plăcut de voi.
— Și nouă ne-a plăcut de ea, am spus, rânjind cu toată gura la Alex.
A rânjit și el cu toată gura.
— Nu vă pot oferi o ședere gratuită, a continuat femeia, dar vă pot da niște permise pe care le puteți folosi oricând timp de un an ca să
vizitați Muir Woods dacă doriți.
— Ar fi super tare, am spus.
Și așa, am economisit treizeci de dolari.
Era adorabil, o colibă albă stil Tudor, cuibărită pe un drum îngust.
Avea acoperiș de șindrilă și ferestre deformate, cu jardiniere și un coș pe care fumul se încolăcea romantic în ceață, ferestrele luminate delicat când am intrat în parcare.
Timp de două zile ne-am mișcat între plajă, pădurea de sequoia, plăcuta bibliotecă a hanului și salonul cu mese de lemn negru și foc aprins în șemineu. Am jucat UNO, Hearts și încă un joc, Quiddler. Am băut bere cu spumă și am luat mic dejun englezesc.
Am făcut poze împreună, dar nu am postat nici una. Poate a fost un gest egoist, dar nu voiam să ajungă cei douăzeci și cinci de mii de oameni aici. Voiam să rămână exact cum era.
În ultima seară, am rezervat o cameră la un hotel modern, al cărui proprietar era tatăl unuia dintre urmăritorii mei. Când am postat despre următoarea excursie și am cerut sfaturi, mi-a scris un mesaj în care îmi oferea o cameră gratis.
„Îmi place foarte mult blogul tău”, scria „Și îmi place să citesc despre Amicul Acela”, cum vorbesc despre Alex dacă îl menționez. În mod normal, încerc să fac abstracție de el, pentru că, asemenea hotelului Blue Heron Inn, nu-i ceva despre care îmi doresc să povestesc miilor de oameni, dar uneori spune lucruri mult prea haioase ca să le omit.
Aparent, este mai vizibil decât credeam.
Am decis să fac eforturi mai mari ca să nu-l expun, dar am primit camera gratuită, din motive de Bani. De asemenea, hotelul are parcare
gratuită pentru oaspeți, ceea ce la San Francisco este ca și cum hotelul ar oferi transplanturi de rinichi gratuite.
Am lăsat bagajele cum am ajuns în oraș și am ieșit ca să profităm cât mai mult de singura zi în centrul orașului San Francisco. Am lăsat mașina și am mers cu taxiul.
