Și nu suport saxofonul?
— Am pus semnul întrebării? întreb, aplecându-mă peste umărul lui să văd. Trebuia să fie punct.
— Este punct. Doar că nu eram sigur că vorbești serios.
— Evident că vorbesc serios.
— Am pat adevărat? face din nou.
— Demonstrează că ești serios și că ai umor.
— Demonstrează că tu ai umor, zice Alex.
— Dar și tu ai umor, insist. Analizezi prea mult toate astea.
— Chiar crezi că femeile vor să mă cunoască pe seama unei poze și a
faptului că am pat adevărat?
— Of, Alex. Parcă ziceai că știi ce sumbră este lumea.
— Tot ce zic este că am tot timpul mutra asta, o slujbă și un pat și nici una dintre toate astea nu m-a ajutat până acum prea mult.
— Mda, pentru că intimidezi, spun, salvând prezentarea și trecând la conturile femeilor.
— Da, asta era, zice Alex, și ridic privirea la el.
— Da, Alex. Asta era.
— Cum adică?
— O mai știi pe Clarissa? Colega mea de cameră la cămin în Chicago?
— Hipiota de bani gata? întreabă.
— Dar pe Isabel, colega din anul doi? Sau prietena mea Jaclyn de la comunicare?
— Da, Poppy, îmi amintesc de toate prietenele tale. Nu au trecut douăzeci de ani.
— Știi ce au toate trei în comun? Au fost îndrăgostite de tine. Toate.
Roșește.
— Mănânci rahat cu polonicul.
— Ba nu, deloc. Clarissa și Isabel încercau în permanență să flirteze cu tine, iar „talentul la comunicare” al lui Jaclyn eșua ori de câte ori erai tu în cameră.
— Păi, și de unde era să știu? întreabă.
— Limbajul trupului, contact vizual prelungit, orice scuză să te atingă, aluzii sexuale pe față, se ofereau să te ajute cu eseurile.
— Asta făceam mereu pe e-mail, zice Alex, ca și cum a găsit o hibă în logica mea.
— Alex, spun calm. A cui a fost ideea aia?
Privirea victorioasă i se evaporă de pe chip.
— Stai. Pe bune?
— Pe bune, zic. Si, știind asta, ce-ar fi să încerci acum, cu noua poză
și cu noul profil?
Pare șocat.
— Nu mă duc la întâlnire în vacanță, Poppy.
— Păi, evident că nu! exclam. Dar poți măcar să vezi cum merge. Și apoi, vreau să văd ce fete alegi tu.
— Măicuțe, zice, și colaboratoare umanitare.
— Uau, ce bun ești, spun, icnind cu tonul lui Marilyn Monroe.
Dă-mi voie să-mi arăt recunoștința cu…
— Bine, bine, zice. Nu face criză de astm. Îți arăt, dar fii bună cu mine, Poppy.
Îl lovesc cu umărul.
