Și nu suport saxofonul?

— Am pus semnul întrebării? întreb, aplecându-mă peste umărul lui să văd. Trebuia să fie punct.

— Este punct. Doar că nu eram sigur că vorbești serios.

— Evident că vorbesc serios.

— Am pat adevărat? face din nou.

— Demonstrează că ești serios și că ai umor.

— Demonstrează că tu ai umor, zice Alex.

— Dar și tu ai umor, insist. Analizezi prea mult toate astea.

— Chiar crezi că femeile vor să mă cunoască pe seama unei poze și a

faptului că am pat adevărat?

— Of, Alex. Parcă ziceai că știi ce sumbră este lumea.

— Tot ce zic este că am tot timpul mutra asta, o slujbă și un pat și nici una dintre toate astea nu m-a ajutat până acum prea mult.

— Mda, pentru că intimidezi, spun, salvând prezentarea și trecând la conturile femeilor.

— Da, asta era, zice Alex, și ridic privirea la el.

— Da, Alex. Asta era.

— Cum adică?

— O mai știi pe Clarissa? Colega mea de cameră la cămin în Chicago?

— Hipiota de bani gata? întreabă.

— Dar pe Isabel, colega din anul doi? Sau prietena mea Jaclyn de la comunicare?

— Da, Poppy, îmi amintesc de toate prietenele tale. Nu au trecut douăzeci de ani.

— Știi ce au toate trei în comun? Au fost îndrăgostite de tine. Toate.

Roșește.

— Mănânci rahat cu polonicul.

— Ba nu, deloc. Clarissa și Isabel încercau în permanență să flirteze cu tine, iar „talentul la comunicare” al lui Jaclyn eșua ori de câte ori erai tu în cameră.

— Păi, și de unde era să știu? întreabă.

— Limbajul trupului, contact vizual prelungit, orice scuză să te atingă, aluzii sexuale pe față, se ofereau să te ajute cu eseurile.

— Asta făceam mereu pe e-mail, zice Alex, ca și cum a găsit o hibă în logica mea.

— Alex, spun calm. A cui a fost ideea aia?

Privirea victorioasă i se evaporă de pe chip.

— Stai. Pe bune?

— Pe bune, zic. Si, știind asta, ce-ar fi să încerci acum, cu noua poză

și cu noul profil?

Pare șocat.

— Nu mă duc la întâlnire în vacanță, Poppy.

— Păi, evident că nu! exclam. Dar poți măcar să vezi cum merge. Și apoi, vreau să văd ce fete alegi tu.

— Măicuțe, zice, și colaboratoare umanitare.

— Uau, ce bun ești, spun, icnind cu tonul lui Marilyn Monroe.

Dă-mi voie să-mi arăt recunoștința cu…

— Bine, bine, zice. Nu face criză de astm. Îți arăt, dar fii bună cu mine, Poppy.

Îl lovesc cu umărul.