— Întotdeauna.
— Niciodată, mă contrazice.
Mă încrunt.
— Te rog să-mi atragi atenția dacă te fac vreodată să te simți prost.
— Nu-i cazul. Stăm bine.
— Știu că glumesc mai aspru uneori, dar nu vreau să te rănesc.
Niciodată.
Nu zâmbește, ci mă privește din nou fix, ca și cum se gândește bine la ce am spus.
— Știu asta.
— Bine atunci. Dau din cap și mă uit la telefonul lui. Ooo, asta îți place?
Fata din fotografie este bronzată și drăguță, cu un genunchi îndoit și trimițând un pupic fotografului.
— Fără pupici, zice și glisează stânga.
— Ai și tu dreptate.
În locul ei apare o fată cu piercing la buză și dermatograf negru. Se prezintă astfel: „Metal pe viață!”
— Cam mult metal, zice Alex, glisând stânga.
Urmează o fată cu pălărie verde de spiriduș, bustieră verde, zâmbind cu o cutie verde de bere în mână. Are sâni mari și zâmbește cu toti dinții.
— Mișto irlandeza, glumesc.
Alex glisează fără o vorbă.
— Hei, ce nu ți-a plăcut la ea? întreb. Era superbă.
— Nu-i genul meu, răspunde.
— Mbineee. Mai departe.
Respinge o fată care face escaladă, o ospătăriță la Hooters, o pictoriță
și o dansatoare de hip-hop cu un trup ce rivalizează cu al lui Alex.
— Alex, încep să cred că problema nu stă în profil, ci la posesor.
— Dar nu sunt genul meu, zice. Și sigur nu sunt eu genul lor.
— De unde știi?
— Uite, zice. Fii atentă! E drăguță.
— Vaaaai, cred că glumești!
— Ce? Nu ți se pare drăguță?
Blonda îmi zâmbește din spatele unui birou de mahon lustruit. Are părul prins în coadă de cal și poartă un sacou bleumarin. Potrivit prezentării, face design grafic, yoga, îi plac soarele și brioșele.
— Alex. E Sarah.
Se dă în spate.
— Fata asta nu seamănă deloc cu Sarah.
Pufnesc.
— Nu am zis că seamănă cu Sarah – deși seamănă – ci că este Sarah.
— Sarah este profesoară, nu graficiană, spune Alex. Este mai înaltă
decât fata asta și mai brunetă, iar desertul ei preferat este cheesecake, nu brioșele.
— Se îmbracă identic. Zâmbesc identic. De ce vor toti bărbații fete care par sculptate în săpun?
— Cum adică?
— Adică nu te interesează deloc fetele astea mișto, sexy și când vezi una cu pretenții de educatoare, e prima care îți atrage atenția. Este pur și simplu... tipic.