Încă nu i-a dat nume, nu se grăbește. Cică nu ar fi drept să boteze un adult înainte să-l cunoască, așa că deocamdată îi zice „pisu”, „dulceață”

sau „amice”.

Sarah vrea să o boteze Sadie, dar Alex nu crede că i se potrivește și trage de timp. Pisica este singurul lucru despre care mai vorbim în perioada asta. Mă mir că Alex îmi spune pe față că Sarah are o reticență

legată de Vacanța de vară.

— Firește, îi spun, și eu aș avea.

Nu-i deloc vina ei. Dacă iubitul meu ar avea o prietenie cu o fată

cum am eu cu Alex, aș ajunge ca în The Yellow Wallpaper18. Nu aș crede în vecii vecilor că este ceva strict platonic. Mai ales că avem relația asta de suficient timp cât să accept că undeva între 5-l5% există acel „cum ar fi dacă” în contract.

— Și ce facem? întreabă.

— Nu știu, răspund, încercând să nu par nefericită. Vrei să o inviți și pe ea?

18 Nuvelă în care personajul principal își pierde mințile, reprezentativă pentru sănătatea fizică și psihică a femeilor din secolul al XIX-lea

Nu zice nimic preț de un minut.

— Nu cred că este o idee bună.

— Bine... Apoi, după o pauză infernal de lungă, adaug: Să... o lăsăm baltă?

Alex oftează. Probabil vorbește pe speaker, căci îi aud semnalizatorul.

— Nu știu, Poppy. Nu sunt sigur.

— Mda, nici eu.

Nu închidem, dar nici unul nu mai zice nimic până nu ajungem la destinație.

— Am ajuns acasă, spune în cele din urmă. Hai să reluăm discuția în câteva săptămâni. Se pot schimba multe până atunci.

„Ce să se schimbe?” îmi vine să întreb, dar nu o fac, pentru că odată

ce prietenul tău cel mai bun are o iubită, limitele între ce poți și ce nu poți spune devin mult mai clare.

După convorbire, stau și mă gândesc toată noaptea „O să se despartă

de ea? O să se despartă ea de el?”

„Are de gând să îi explice?”

„Are de gând să o rupă cu mine?”

Când primesc oferta șederii gratuite în Vail, îi trimit primul mesaj din ultimele luni: Hei! Sună-mă când ai o clipă!

La 5.30 dimineața următoare, mă trezește telefonul. Mijesc ochii în beznă și îi citesc numele pe ecran, răspund cu greu și aud semnalizatorul ritmat. Se duce la sală.

— Ce faci? întreabă.

— Sunt moartă, mormăi.

— Și mai ce?

— Colorado. Vail, adaug.

CAPITOLUL 20

Vara asta

Mă trezesc lângă Alex. A insistat că patul de la Airbnb-ul lui Nikolai este destul de încăpător, că nici unul dintre noi nu ar trebui să riște încă o noapte pe fotoliul pliant, dar, până dimineață, ajungem în mijlocul saltelei.

Sunt pe dreapta, cu fața la el. El, pe stânga, cu fața la mine. Sunt treizeci de centimetri între noi, mai puțin piciorul meu stâng peste al lui, iar el își ține mâna pe șoldul meu, care-l încălecă pe al lui.

Este înăbușitor de cald în apartament și suntem leoarcă de sudoare.

Trebuie să mă extrag înainte să se trezească Alex, însă, în absurditatea mea, vreau să rămân, amintindu-mi privirea pe care mi-a aruncat-o aseară și tonul vocii, când s-a uitat la profilul meu pe Tinder și a zis:

„Te-aș alege”.

Ca o provocare.

Pe de altă parte, antiinflamatorul își făcea efectul de relaxare în acel moment.

Astăzi, dacă își mai aduce aminte ceva, sigur o să-i pară rău și o să