Brațele lui perfecte care mă țin pe loc, în el, în timp ce ne legănăm și se agățăm unul de altul.

Buzele lui senzuale care-mi trag de gură, deschizând-o ca să mă

guste în timp ce ne apropiem și ne îndepărtăm, găsind noi moduri de a ne atinge și săruta de câte ori ne lipim la loc.

Mă sărută pe maxilar, pe gât, pe umăr, cu limba fierbinte și delicată.

Ating, gust fiecare proeminență și curbură la care ajung și îmi tremură

sub orice atingere a mâinilor sau a gurii.

Se întinde pe spate și mă trage peste el și este cea mai bună poziție până acum, pentru că îl văd cu totul și ajung unde vreau.

— Alex Nilsen, spun gâfâind. Ești cel mai sexy bărbat în viață.

Râde gâfâind și el și mă sărută pe gât.

— Și mă iubești.

Simt fluturi în stomac.

— Te iubesc, murmur, de asta intenționat.

— Și eu te iubesc, Poppy, spune și, cumva, numai glasul lui mă duce pe culmi și mă destram.

O facem în același timp.

Și nu știu ce am făcut, ce reacție în lanț om fi declanșat împreună, cum vor sta lucrurile de-acum înainte, dar în acel moment nu mă pot gândi la nimic altceva în afară de dragostea care plutește între noi.

CAPITOLUL 27

Vara asta

Stăm apoi întinși pe balconul mochetat cu plastic, îmbrățișați și uzi până la piele, cu toate că furtuna se domolește deja și se simte căldura care ne usucă sudoarea.

— Mi-ai spus mai demult că sexul afară este supraestimat, zic, și Alex râde răgușit, netezindu-mi părul.

— Nu făcusem sex cu tine afară, răspunde.

— A fost foarte tare. Cel puțin pentru mine. Nu am mai trăit așa ceva.

Se ridică puțin și mă privește de deasupra.

— Nici eu nu am mai trăit așa ceva.

Întorc fața și mă lipesc de pielea lui, îi sărut pieptul.

— Mă asiguram doar.

După câteva clipe, zice:

— Mai vreau o dată.

— Și eu. Cred că așa ar trebui să facem.

— Mă asiguram doar, mă imită. Îi trasez desene leneșe pe piept și mă strânge cu brațul cu care mă ține de mijloc. Nu putem rămâne aici peste noapte.

Oftez.

— Știu. Doar că nu vreau să mă mișc. Niciodată.

Îmi dă părul peste umăr și mă sărută pe pielea expusă.

— Crezi că am fi făcut asta dacă nu se strica aerul condiționat al lui Nikolai? întreb.

Acum Alex se apleacă să mă sărute peste inimă și îmi dă fiori până în stomac și în susul picioarelor pe care mă atinge ușor.

— Am fi făcut asta și dacă nu s-ar fi născut Nikolai. Poate nu pe balconul ăsta.

Mă ridic în capul oaselor și îmi pun un genunchi peste brâul lui, așezându-mă la el în poală.

— Mă bucur că am făcut-o.

Îmi mângâie coapsele și mă încing din nou între picioare. Atunci auzim că bate cineva la ușă.

— E CINEVA ACASĂ? strigă un bărbat. SUNT NIKOLAI. O SĂ

INTRU...

— Stai așa! strig, mă dau jos de pe Alex și înșfac tricoul ud.

— Futu-i, înjură Alex, căutându-și șortul de baie printre fragmentele de plastic.

Dau peste ghemotocul de material negru și îl împing spre el, după

care îmi trag tricoul peste coapse când se descuie ușa.

— Heiiii, Nikolai!

Strig mult prea tare, interceptându-l înainte să vadă folia sfâșiată sau pe Alex cel Gol-Goluț la Propriu. Nikolai este scund și chel, îmbrăcat doar în maro – tricou cu guler stilul anilor '70, pantaloni cu pense, pantofi cu ciucuraș. Îmi întinde o mână grăsună.

— Tu ești Poppy!

— Da, salut.

Îi strâng mâna și mă uit și eu intens în ochii lui, sperând că Alex are timp să se îmbrace discret pe balconul întunecat.

— Uite care-i treaba, mă tem că am vești proaste, zice. Aerul condiționat este stricat. „Nu zău”, îmi vine să-i răspund. Nu doar unitatea asta, ci în întreaga aripă, adaugă. Vine cineva mâine-dimineață