pe cel de ieri să pară un început de primăvară.
Astăzi o să petrecem foarte mult timp afară și încerc să nu uit să
cumpăr niște sticle de apă imense cu prima ocazie.
— Prima la stânga, spun, și când apare indicatorul în față, strig: Ta-daaa!
— Grădina Zoologică și Botanică „Living Desert”, citește Alex.
— Una dintre cele mai renumite grădini zoologice din lume, îi explic.
— Ei bine, asta rămâne de văzut, spune el.
— Da, iar dacă au impresia că o să fim blânzi cu ei doar pentru că
suntem amețiți de căldură, o să vadă ei.
— Dar, dacă vând milkshake, tind să le las o recenzie destul de bună, spune Alex repede în barbă și oprește motorul.
— Na, nu suntem chiar bestii.
Nu că am fi genul de oameni care merg la zoo, dar aici sunt numai animale native desertului și se face multă muncă de reintegrare cu scopul de a elibera animalele în sălbăticie.
În plus, te lasă să hrănești girafele. Nu-i spun asta lui Alex, pentru că
vreau să îi fac o surpriză. Cu toate că este un tânăr pasionat de pisici în sinea lui, este totodată un iubitor de animale în general, așa că mă aștept să meargă bine.
Putem hrăni girafele până la 11.30, așa că îmi spun că avem timp să
rătăcim de capul nostru înainte să mă prind unde sunt girafele, iar dacă
dăm întâmplător peste ele până atunci, cu atât mai bine.
Alex trebuie să fie atent la spate, așa că mergem lent și trecem de la un spectacol informativ despre reptile la unul despre păsări, timp în care Alex se apleacă și îmi șoptește:
— Cred că tocmai am decis să-mi fie frică de păsări.
— E bine să-ți găsești noi pasiuni, îi spun. Asta înseamnă că nu te plafonezi.
Râsul lui pe mutește, dar nestăpânit, îmi coboară năucitor pe braț. O
fi de la căldură.
După spectacolul cu păsări, mergem să mângâiem animale, într-un grup de copii de cinci ani și folosim perii speciale ca să scărpinăm caprele de talie mică din Nigeria.
— Am citit „stafie mică”, în loc de „talie mică”19 și acum sunt pur și simplu dezamăgit, zice Alex în barbă.
O spune cu mutra de rigoare.
— E foarte greu în ziua de azi să mai găsești stafii mici expuse ca lumea, adaug.
— Perfect adevărat.
— Îl mai ții minte pe ghidul turului în cimitirul din New Orleans?
Ne-a urât cu pasiune.
— Ha, face Alex, ca și cum nu și-ar aduce aminte, motiv pentru care mi se strânge stomacul de durere, după ce că mi-a dat emoții toată ziua.
Vreau ca fiecare moment să fie la fel de important pentru el ca și pentru mine, dar dacă nu-și aduce aminte de cele din trecut, atunci poate măcar vacanța asta o să aibă însemnătate. Așa mi-am pus în cap.
La grădina zoo dedicată copiilor, vedem animale africane, printre care și măgari pitici sicilieni.
— Sunt cam multe făpturi mărunte în deșert, zic.
— Poate aici ar trebui să te muți, mă tachinează Alex.
— Vrei doar să mă alungi din New York ca să pui mâna pe apartamentul meu.
— Nu fi ridicolă, zice. Nu mi-aș permite apartamentul ăla.
Pe urmă găsim toneta cu milkshake – Alex își ia de vanilie, oricât de disperat mă rog de el.
— Vanilia nu este aromă.
— Ba da, protestează Alex. Are gustul păstăii de vanilie, Poppy.
— La fel de bine ai putea să bei smântână congelată.
